Negură Bunget semi-acustic la Presa Pub

The hardest working band este un premiu pe care nu îl acordă nimeni dar pe care Negură Bunget l-ar merita cu prisosință, iar unul dintre ultimele concerte ale anului în București i-a avut ca protagoniști.

15590663_337330256649941_8078170442604005027_n

Photo by Anca Coleașă

Presa Pub a fost o gazdă primitoare pentru cea de-a 65-a ediție Metal Under Moonlight, deschisă de Downfall (și ei o trupă harnică).

Într-o atmosferă de-a dreptul intimă, Negură au desfășurat o premieră, un concert semi-acustic, din turneul aniversar ce le marchează două decenii de activitate, cu un setlist ce a cuprins tot acest interval de timp.

Îmi este greu să scriu despre ei fără superlative și nici nu văd de ce aș face-o. 2016 a adus un album nou excelent și concerte în toată țara, bașca Europa.

2017 va însemna, cel puțin concertistic, mult mai mult decât până acum, iar Negură și-au câștigat de mult (de facto) titulara onorantă de ambasadori internaționali ai scenei românești. Sunt la un nivel (nu doar muzical) perfect comparabil cu ceea ce se întâmplă pe scene mult mai dezvoltate. Chiar mai mult, au ajuns la acest nivel în pofida stării scenei locale, deci cu atât mai mult merită toate laudele.

Cei care au ales să participe la această seară au fost inspirați, cu siguranță, și au marcat un eveniment greu repetabil cu una dintre cele mai interesante trupe din istoria relativ scurtă a rock-ului autohton. Nu pot decât să mă bucur că am fost acolo.

Iar despre cum s-a văzut din public, în pofida cvasi-beznei voluntare din sală, puteți arunca un ochi aici.


LLNN live în Control

Sâmbătă, 10 decembrie 2016, club Control. Guest a recidivat cu unul dintre ultimele concerte ale anului, danezii de la LLNN, cu Ștefan Panea (Environments) în deschidere.

Ștefan Panea, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Noisy ambient în deschidere, proiecții vizuale și un soundtrack pentru orice scenariu își putea imaginea oricine dintre cei prezenți, cam astea au fost coordonatele prezenței lui Ștefan Panea. A început brusc, s-a terminat la fel, fără explicații, oferind doar posibilitatea experienței momentului.

LLNN, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

LLNN vin din Copenhaga, formați în 2014, după ce The Pyske Project și-au încetat activitatea de 15 ani. Toboşarul Rasmus G. Sejersen şi chitaristul Christian Bonnesen au pus bazele trupei, iar iunie 2016 a adus primul album, Loss, apărut la Pelagic Records.

Între depravare senzoială și deprivare, toată seara a pendulat între cele două extreme. Mașina de fum a funcționat la maximum, parte a vizualului unei atmosfere potrivite peisajului dezolant creat de post-metalul / post-hardcore-ul celor de la LLNN. Dezolant, post-apocaliptic, dark, heavy, experiența live este la un alt nivel decât ceea ce transpare din înregistrări. O experiență completă.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


Luni, concert în premieră: Negură Bunget semi-acustic!

MUM 65

Formația Negură Bunget și-a programat ultimul concert din acest an pentru luni, 19 decembrie, în București.

Evenimentul va fi o premieră pentru România: Negură Bunget va susține un recital semi-acustic.

Trupa timișoreană a lansat în această toamnă albumul „Zi”. În 19 decembrie însă vom vedea live piese semi-acustice din toți cei 20 de ani de activitate ai trupei.

În cei 20 de activitate Negură Bunget a lansat 7 albume, a susținut peste 1000 de concerte în întreaga lume și a creat un proiect muzical și conceptual deosebit, inspirat de moștenirea culturală locală.

Negură Bunget înseamnă:
Gabriel Mafa / Negru – tobe / percuții / țambal / tulnic
Tibor Kati – voce / chitară / clape
Adrian Neagoe / Oq – chitară / voce / clape
Ovidiu Corodan – bas / voce
Petrică Ionuțescu – instrumente tradiționale

www.negurabunget.com
www.facebook.com/negurabunget

––––

DOWNFALL (black metal/București)

www.facebook.com/Downfall.ro

Formația a pornit la drum în 2014, sub denumirea de Prodigal Son. Deși intenția a fost ca trupa să abordeze thrashul, în 2015, odată cu primele concerte, se conturează actuala direcție muzicală: black metal. Treptat se renunță la preluări și apar spre sfârșitul anului trecut primele 5 piese proprii. Concertul din 19 decembrie va beneficia și de un show de scenă special, în spiritul black metalului obscur.

––––––––-

PRESA PUB (Str. Culmea Veche nr. 2, București).

Luni 19 decembrie 2016, ora 19.30 (ora de la care se permite accesul publicului).

Preț bilet: 25 lei (se acceptă rezervări doar cu plata în avans – relații la 0722.814.991; rezervările garantează loc la concert, nu și rezervari de mese sau scaune).

Pe durata concertului sunt permise fotografiatul și filmatul. Este interzis accesul cu băuturi aduse din afara clubului. Stand de CDuri și tricouri la acest concert.

Pagina evenimentului pe Facebook:
https://web.facebook.com/events/1651460058480724/

Eveniment sub egida Metal Under Moonlight, ediția a 65-a.