"I Am The Blues"–Willie Dixon
Postat: 05/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, chicago blues, gospel, jump blues, rhythm and blues, rock'n'roll, willie dixon Scrie un comentariuȘi chiar este unul dintre puținii îndreptățiți să afirme așa ceva.
Născut în 1915 în Vicksburg, Mississippi, în 1915, Willie Dixon este recunoscut (alături de Muddy Waters), ca cel care a creat sunetul postbelic a ceea ce a devenit Chicago Blues.
Încă și mai mult decât Waters, este probabil cel mai important dintre creatorii catalogului de blues modern.
Muzician, vocalist, compozitor, aranjor și producător, Willie a scris cântece preluate apoi de muzicieni din diverse genuri și diverse epoci. Pentru că influența lui nu s-a limitat strict la genul care l-a consacrat, ci a fost și o verigă importantă între blues și rock’n’roll.
În anii ‘50 a fost cel care a dat hituri unor bluesmeni ca Muddy Waters, Howlin’ Wolf, Little Walter, Otis Rush, Sonny Boy Williamson, Memphis Slim, Jimmy Rogers, Magic Sam sau Buddy Guy, dar și unor Chuck Berry sau Bo Diddley, care făcuseră pasul spre rock’n’roll.
Din anii ‘60, noi valuri de muzicieni i-au preluat piesele și i-au adus numele în atenția unei audiențe mondiale – Bob Dylan, Cream, Jeff Beck, The Doors, Jimi Hendrix, Rolling Stones, Led Zeppelin…
De Led Zeppelin se leagă de altfel și una dintre cele mai mari bătălii pe care le-a purtat pentru drepturile sale de autor. Încheiată în afara tribunalului în 1987, gura târgului spune că rezultatele au fost compensații de ordinul a milioane de dolari pentru folosirea neautorizată a muzicii sale în Bring It On Home, ca și a versurilor sale din You Need Love (din 1962) în Whole Lotta Love.
S-a stins în 1992, dar moștenirea sa a rămas vie. Hoochie Coochie Man, I Just Want To Make Love To You, Little Red Rooster, My Babe, Spoonful, I Ain’t Superstitious, I Can’t Quit You Baby, I’m Ready, You Shook Me… atâtea și atâtea piese devenite clasice ale modernității.
Mick Fleetwood se albăstrește din când în când
Postat: 21/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blue again!, blues, blues rock, mick fleetwood Scrie un comentariuUneori Mick Fleetwood își aduce aminte de rădăcini. Dă o pauză mașinăriei pop/soft rock care este Fleetwood Mac din 1975 încoace (cu mult succes, de altfel) și revine la blues rock-ul epocii Peter Green.
Așa s-a întâmplat și în 2008 când Mick Fleetwood Blues Band au scos “Blue Again!”.
 |
  |
Rick Vito și-a asumat rolul ingrat de a fi comparat cu Peter Green cântând piesele asociate acestuia în mințile tuturor.
Mick Fleetwood și-a dorit un tribut adus începuturilor și moștenirii Fleetwood Mac, cât și componenței originale, cu Peter Green, John McVie și Jeremy Spencer.
A reușit suficient de bine ca să fie nominalizat la Grammy în 2010 pentru Best Traditional Blues Album.
Nu pot decât să sper că vor exista alte și alte pauze de același gen.
How’d A White Boy Get The Blues?
Postat: 18/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, popa chubby, universal breakdown blues Scrie un comentariuBună întrebare, mai ales când te-ai născut Ted Horowitz în Bronx. Și totuși așa s-a întâmplat, iar Theodore Joseph a devenit Popa Chubby, bluesman pur-sânge.
A cântat blues toată viața, influențat mai ales de Jimi Hendrix și Cream, chiar dacă în tinerețe a fost și chitarist pentru poetul punk Richard Hell.
Primele albume le-a scos singur, pe propriul label, Laughing Bear, până când a semnat cu Sony/Okeh, în 1995. “Booty And The Beast” a fost produs de Tom Dowd, care lucrase cu Aretha Franklin, Ray Charles și Wilson Pickett.
Fast forward până în prezent, când Popa Chubby a devenit o prezență impunătoare, nu doar la propriu. Un total de 23 de albume, 3 dvd-uri live și o carieră de succes pe ambele maluri ale Atlanticului, toate marcate de propria lui marcă de hard swinging blues rock după cum singur își descrie muzica.
Anul trecut a ieșit cel mai nou album, “Universal Breakdown Blues”.
“Universal Breakdown Blues” este un exemplu de blues rock urban modern, care reflectă energia prestațiilor live ale lui Popa Chubby. Un party la care suntem invitați cu toții!
Sau cum singur spune, “This is the blues now. It’s the people’s blues. The blues belongs to the people and I get to sing it.”
Robert Johnson la a 76-a comemorare
Postat: 16/08/2014 Înscris în: Știri | Tags: blues, robert johnson Scrie un comentariuAstăzi comemorăm 76 de ani de la trecerea în neființă a lui Robert Johnson.
Johnson nu mai este de mult o persoană și a devenit o legendă.
Ne-a lăsat 29 de cântece și o mulțime de mituri. Și-a vândut sufletul diavolului la răscruce și a devenit arhetipul bluesman-ului.
Membru fondator al macabrului club 27 (muzicieni celebri decedați la 27 de ani), a fost relativ ignorat în timpul scurtei sale vieți. Deși apreciat pentru performanțele sale live, succesul l-a ocolit, “Terraplane Blues” fiind singurul său hit (minor).
Influența sa s-a manifestat inițial mai puțin în genul său, ci, culmea, asupra evoluției ulterioare a muzicii, în rock’n’roll și rock în general. “Stop Breakin’ Down Blues” era atât de departe de vremurile sale, încât ar fi putut să fie un demo rock din 1954.
A devenit nu doar sfântul patron al blues-ului, ci și unul dintre părinții fondatori al muzicii rock. Succesul care i-a fost promis la răscrucea a ceea ce astăzi sunt autostrăzile 69 și 41 a venit până la urmă, în feluri pe care Johnson nici măcar nu putea să și le imagineze atunci.
Ana Popovic – Serbia predă lecții de blues
Postat: 10/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: ana popovic, blues, blues rock, rhythm and blues, soul Un comentariuAna Popovic este un exemplu al internaționalizării blues-ului.
Născută și crescută în Belgrad, a început să cânte la chitară de la 15 ani. Prima trupă a fost Hush, în 1995, alături de care a concertat atât acasă, în Serbia și Muntenegru, dar și în Grecia și Ungaria. Au scos un singur album, “Hometown” (1998), după care trupa s-a dizolvat când Ana a plecat în Olanda să studieze jazz.
În Olanda a început și cariera ei solo, cu Ana Popovic Band, din 1999. Primul album “Hush!” a venit în 2001, înregistrat în Memphis și produs de Jim Gaines (Santana, John Lee Hooker, Alexis Korner…).
Odată cu “Hush!” a venit și succesul, așa că Ana și-a abandonat studiile de chitară și s-a dedicat full-time carierei muzicale.
Au urmat de atunci cinci albume de studio, două live-uri și două dvd-uri, pe lângă o multitudine de concerte alături de legende ale blues-ului și soul-ului, de la regretatul Solomon Burke până la turnele Experience Hendrix.
În 2012 s-a stabilit în Memphis, iar cariera ei nu face decât să înflorească. Cel mai nou album este “Can You Stand The Heat”, din 2013, și a devenit o prezență nelipsită a marilor festivaluri de blues, jazz și rock.
Blues-ul a devenit de mult un limbaj universal, iar această chitaristă născută în Serbia în 13 mai 1976 mi se pare cea mai inspirațională poveste de succes a momentului. Din Belgrad în Memphis, predând lecții de blues celor care l-au inventat, un parcurs pe care nu pot decât să-l aplaud.
Midnight Burst 