Vama: lansarea “Better” și intrarea în normalitate
Postat: 19/10/2017 Înscris în: Live | Tags: alternative rock, better, concert, cronica, cronica concert, lansare, Live, pop rock, review, sala polivalenta, soft rock, vama Scrie un comentariuȘi a fost și lansarea oficială, și ne-am văzut joi, 12 octombrie, într-o Polivalentă care arăta totuși ceva mai bine decât îmi aminteam. N-o mai vizitasem din decembrie 2010, de la Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra și nu a fost vreodată unul dintre locurile mele preferate, poate de acum încolo.
Photo by Anca Coleașă
S-a vorbit deja mult despre această lansare, anunțată ca un eveniment multimedia și o experiență totală. Am auzit discuții despre prețul biletelor, cârcoteli despre pachetul meet&greet, despre merch, despre una sau alta.
Sub impresia unor concerte recente în “lumea bună”, printre care un Paul Weller în Viena n-am fost surprins decât de impresia aproape ireală de normalitate.
Da, e clar că s-a muncit mult la show. Show, pentru că nu vine nimeni doar ca să asculte muzică, spectatorii vin să fie transpuși într-o experiență totală de audio-vizuală, să simtă acea vibrație live ce nu poate fi înlocuită de nici o înregistrare, de posibilitatea unei experiențe comune a unei adunări cu un numitor comun, o experiență ce transcede muzicalul.
Cum am spus, frapantă mi s-a părut senzația de normalitate. Lucrurile erau așa cum trebuiau să fie, show-ul la înălțimea unei trupe cu o cotă precum Vama, standul de merch la locul lui, cu tot ce trebuia.
Nu, biletele nu au fost scumpe. Au fost chiar ieftine. Des abuzați de cântările gratis de diverse zile (ale urbei, ale județului, ale noii instalări de Windows la primărie) se strâmbă din nas când se cer bani pe bilete (chiar și în cluburile unde biletele au prețuri cvasi-simbolice). Vestea proastă e că aceste prețuri sunt cele care asigură prezența unor nume pe care ni le dorim. Și nu le avem pentru că deh, producția costă și biletele ar trebui măcar să acopere costurile.
Photo by Anca Coleașă
Cronica albumului am făcut-o deja, aici, deci nu voi comenta piesele noi, susținute pe scenă inclusiv de duetul Chirilă – Larisa, concurentă la Vocea României în 2014 și o altă artistă a Agenției de Vise.
Setul a fost mult mai coerent/consistent decât am avut senzația ascultând albumul care poartă foarte clar amprenta producătorului James Lewis. În afară de dihotomia textelor în două limbi diferite, muzica păstrează o direcție mai clară decât mi se păruse inițial.
Evident că majoritatea spectatorilor au percutat serios mai mult la piesele deja cunoscute și nu e nimic anormal în asta. Orice album nou necesită un timp de acomodare, familiarul rezonează mult mai tare.
Live, Vama este o trupă adevărată, mai mare decât suma capacităților sale individuale. Capacități care au fost demonstrate încă și încă o dată pe parcursul serii, până la momentul de improvizație colectivă de pe Perfect fără tine într-o variantă surprinzătoare pentru mine, la modul cel mai plăcut.
Photo by Adrian Coleașă
Două ore de muzică, o mare de fani încântați și nu pot decât să mă repet, o impresie de normalitate pe care sper s-o regăsesc tot mai des, la toate nivelurile.
Testul adevărat de-abia urmează, odată cu mini-turneul de la sfârșitul lunii în cea mai dificilă și mofturoasă piață europeană, cea britanică. Succes!
SETLIST:
Summer Love
Cure K
Start A Fight
Into The Light
18 ani
Ghosts At War
A Better Man For You
Fata în boxeri și în tricoul alb
London Feeling
Memories Now
Ultimul om
Perfect fără tine
Burning Man
Vara asta
Bis:
Fingers And Sin
Victoria ta
Nu am chef azi
Galeriile foto sunt disponibile aici și aici, respectiv pe paginile fotografilor, aici și aici.
Adrian Coleașă
Sinoptik au fost (din nou) în București
Postat: 09/10/2017 Înscris în: Live | Tags: 15 septembrie, 2017, aeon blank, alternative, b52, concert, cronica, final step productions, Live, psihedelic, psych stoner, recenzie, rock, sinoptik, stoner Scrie un comentariuSinoptik nu mai sunt un nume nou pentru România, iar pe 15 septembrie au revenit în București, ca dată a turneului curent , Electric Age. B52 a fost gazda și Final Step Productions organizatorul evenimentului.
Photo by Adrian Coleașă
Aeon Blank au asigurat deschiderea. Bine cunoscuți publicului bucureștean și nu numai, cu premii la activ, acum cu un violoncel adăugat arsenalului instrumental, s-au menținut într-o zonă rezervată.
Sinoptik au fost pentru mine revelația ediției de anul trecut a ARTmania Bucharest Blast și am scris despre ei și atunci.
Rețeta lor de psihedelic de sorginte britanică amestecat cu doze generoase de stoner funcționează în orice condiții, de la scenelor de club până la cele de nivelul Arenelor sau chiar mai mari, dar atmosfera intimă a unui club precum B52 pare cea mai potrivită pentru ei în acest moment.
Acum n-au făcut decât să-mi confirme părerea inițială. Au crescut repede și au crescut bine. Aceeași prestație energică pe care o așteptam, pentru un public deja convertit, un plus de maturitate la nivelul prestației scenice, totul se prezintă bine pentru acești exponenți ai unei scene ucrainene din ce în ce mai vizibile la nivel internațional.
Iar pentru un feeling vizual al serii, galeria foto depune mărturie aici.
Adrian Coleașă
Vama: Getting Better?
Postat: 03/10/2017 Înscris în: Muzică | Tags: alternative rock, better, cronica, cronica album, pop rock, review, soft rock, vama Un comentariuVama Veche a fost fără îndoială una dintre cele mai iubite trupe românești post-decembriste. După 2006, Tudor Chirilă și Eugen Caminschi au purtat mai departe stindardul, sub titulatura simplă Vama.
Despre scandalul despărțirii s-a scris, s-a discutat, s-a bârfit suficient, momentul e depășit de mult. Cert e că cei doi, alături de Lucian Cioargă (tobe), Dan Opriș (bas) și Gelu Ionescu (clape, care l-a înlocuit pe Raul Kusak), au continuat, fâcând din noua (și totuși vechea) trupă unul dintre numele de referință ale scenei naționale.
După două albume, Vama (2008) și 2012 (2012), care le-au consolidat statutul și au marcat o despărțire din ce în ce mai clară de etapa anterioară, 2017 aduce mai mult decât un nou album.
Better este albumul afirmației pozitive și al unei ambiții salutare. Ar fi fost foarte ușor să se complacă în autosuficiență, în definitiv baza solidă de fani le-ar permite-o lejer, dar au ales să n-o facă.
Better este surpriza anunțată pe care n-am văzut-o venind. O bună parte din farmecul Vamei (sub ambele titulaturi) rezidă clar în plasticitatea textelor interpretate (chiar mai mult decât cântate) de Tudor Chirilă. De data aceasta au ales să cânte doar în engleză. Rezultatul nu este nici pe departe negativ, mai ales că nu au folosit un textier vorbitor nativ, dar mi se pare că șarmul nu mai este chiar acolo. Este o problemă comună tuturor artiștilor non-anglofoni, dar foarte posibil că tocmai așa vor atrage o categorie complet nouă de fani.
Albumul este și o surpriză muzicală. Ancorați solid acum într-o zonă post-britpop (fapt datorat cu siguranță și producătorului James Lewis), referințele muzicale se duc mai degrabă către Keane și Snow Patrol, cu incursiuni în alte teritorii alternative (Beck) și chiar folk rock (Lumineers), cum se întâmplă pe Memories Now, primul single al albumului, lansat deja din mai anul trecut. Singura piesă care îmi amintește de Vama pre-2017 (2016?) mi se pare London Feeling, toate celelalte fiind parte a unui efort clar de reinventare.
Două dintre piesele de pe Better beneficiază de aportul unui alt artist al Agenției de Vise, Larisa. Start A Fight și Cure K aduc noi culori în paleta deja diversă a albumului și arată mai mult decât un potențial interesant pentru ambii artiști.
Este Better mai bun decât parcursul anterior? Cu siguranță este foarte diferit, deschis dincolo de un orizont național limitativ și curajul nu poate fi decât salutat. Dacă va avea succes (așa cum le urez), nu depinde numai de ei.
Ce pot remarca este efortul impecabil de lansare a noului album și al unei trupe ce trece într-un stadiu nou. Avem două clipuri oficiale lansate pe parcursul anului (Memories Now și Ghosts At War), avem albumul postat pe YouTube (atât integral, cât și piesă cu piesă), iar pe 12 octombrie vom avea și o lansare oficială la Polivalentă, ce se anunță spectaculoasă.
Adrian Coleașă
NAVI – Songbird
Postat: 06/07/2017 Înscris în: Muzică | Tags: 2017, cronica, electrecord, electro, indie, navi, pop, songbird Scrie un comentariuNAVI nu este o debutantă, din contra. A scris pentru mulți artiști români, ca și în proiectul acustic pop Alexandra & Alec, dar proiectul său solo a pornit în 2012. Doi ani mai târziu au început să apară clipurile video, controversatul Picture Perfect, The Burning Process, Eyes Wide Shut.
Anul acesta a marcat debutul său discografic, Songbird, primul album pop scos de Electrecord după multă vreme.
Eticheta auto-asumată este cea de indie pop, dar ambalajul poate induce în eroare. Mult electro pop, uneori dansant (The Backdoor), alteori beneficiind de o rară intervenție a chitarei electrice (The Burning Process), alteori piese aproape acustice, doar cu pian și voce (Eyes Wide Shut, Songbird) sau de-a dreptul dark (Shibari) albumul este mult mai divers decât poate părea la prima vedere.
Atmosfera este mereu dramatică, uneori de o fragilitate aparentă, dar cu o tensiune permanentă este creată de vocea expresivă scoasă (mai mereu) în față. Uneori îmi amintește de un Smoke City electro, alteori de o Florence and the Machine pop, dar acestea sunt doar repere personale și nu impactează receptarea unui album interesant, în care (aproape) fiecare poate găsi ceva care să-i placă
Iar Songbird nu este doar interesant, ci și extrem de bine distribuit, pentru că l-am găsit peste tot – în format fizic și electronic, pe BandCamp și iTunes, pe site-urile Amazon și altele, iar într-un spirit foarte indie este disponibil integral și pe YouTube.
Iar cel mai nou extras de pe album este My Diary, la care aștept și un clip.
Adrian Coleașă
Cobra Fest 1.0 – Și a fost ziua a doua
Postat: 20/06/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 3 iunie, b52, cardinal, cobra fest, cronica, dumbsaint, fabrica, fest, Live, meniscus, orkid, post rock, progressive, tragic, valerinne, we lost the sea Scrie un comentariuA venit și ziua a doua a Cobra Fest. După petrecerea de la finalul primei zilei și încă sub impresia ei, am pierdut startul spre Fabrica și am ratat primele două nume, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut și Navi. Mea culpa!
Photo by Anca Coleașă
Dar Tragic mi-au deschis ziua fulminant. Recunosc, nu-i știam, dar au aruncat în aer scena de la B52. Post-metal/doom scrie pe etichetă dar conținutul este exploziv. Nu am termen de comparație cu vreo altă prestație de-a lor, dar m-au convins să îi urmăresc în viitor. Au setat foarte sus bara pentru cei ce au urmat și au prevestit ceea ce avea să urmeze.
Photo by Anca Coleașă
Orkid nu îmi par avantajați de formula acustică. Au avut fanii lor, cu siguranță sunt oameni care îi plac, abordarea este inventivă (cel puțin prin prisma instrumentelor atipice aduse pe scenă), dar aș prefera să-i revăd într-o variantă electrică înainte să-mi formez o părere.
Photo by Anca Coleașă
Cardinal, din Constanța, au fost cea mai tânără trupă din festival. aflați la ultimul concert pentru viitorul previzibil (vine bacul, vin plecările la școli diferite). Au lăsat o impresie foarte bună și dincolo de stoner și psihedelic mi-au amintit mai degrabă de Jane’s Addiction decât de QOTSA. Dar deh, referințele fiecăruia diferă.
Photo by Anca Coleașă
Valerinne sunt un vârf al scenei post-rock românești. Au fost primiți ca atare și au fost la înălțimea așteptărilor. B52 a fost cadrul perfect în care s-a desfășurat setul lor extrem de atmosferic și au setat tonul pentru cele trei trupe australiene ce urmau să încheie festul.
Photo by Anca Coleașă
Dumbsaint au preluat ștafeta și au mers mai departe. Într-o penumbră densă, au asigurat coloana sonoră a unei serii de scurt-metraje ce rulau în timpul setului. Nu m-am putut împiedica să nu remarc arcul peste timp, de la filmul mut și pianistul (sau orchestra) ce-l acompania, la aceste episoade cinematice, acompaniate de o trupă ce se pune singură în umbră și în slujba imaginii.
Photo by Anca Coleașă
Meniscus au continuat, într-o cu totul altă notă. Instrumentali, dar cu o apariție complet diferită, au dansat, au cântat și au conectat publicul la o sursă de energie comună, aproape arhetipală după modul la care au reacționat spectatorii scăldați în lumina roșie ce inunda scena.
Photo by Adrian Coleașă
We Lost The Sea au fost apoteoza festivalului, încheierea perfectă. Cea mai cunoscută dintre cele trei trupe australiene (aflate în turneu împreună în Europa) a intrat la orele mici ale zilei următoare și a luat pe sus publicul.
Am auzit comentarii că n-au fost în formă, că puteau mai bine, că una, că alta. Tot ce se poate, dar din punctul meu de vedere au fost întruchiparea perfectă a genului, iar adjectivul care îmi vine cel mai pregnant în minte este epic. De la delicat și intim la grandios într-un singur set.
În rest, cum am zis și ieri, un festival impecabil, fără vreun moment de umplutură, cum îmi doresc multe altele. Cu un public mișto, o atmosferă pozitivă și mulți muzicieni rămași în zonă, mult după ce cântaseră, fani atenți la ceea ce se întâmpla.
Mulțumesc, la cât mai multe ediții!
Galeriile foto ale zilei sunt disponibile aici și aici, ca și aici și aici.
Adrian Coleașă
