Monster Truck, live @Romexpo
Postat: 15/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 13 mai, 2017, blues rock, concert, cronica, hard rock, heavy blues, Live, monster truck, review, rock, romexpo, southern rock, stoner rock 2 comentariiMonster Truck au pornit din Hamilton, Canada, în 2009. Opt ani mai târziu, au ajuns și la Romexpo, sâmbătă, 13 mai.
Photo by Anca Coleașă
Joe Harvey (bas, voce lead), Jeremy Widerman (chitară), Brandon Bliss (clape) și Steve Kiely (tobe) au la activ 2 EP-uri, Monster Truck (2010) și The Brown EP (2011), și două albume, Furiosity (2013) și Sittin’ Heavy (2016).
Succesul a venit încă de la început, cu Seven Seas Of Blues, de pe The Brown EP, iar în 2013 câștigau premiul Juno (Grammy-ul canadian) pentru debut. O trupă ce muncește din greu, au cântat la Download, au deschis turneele unor Vista Chino sau Alice In Chains, iar piesele lor au ajuns deja în cele mai neașteptate locuri, de la jocuri (Sweet Mountain River pe Rocksmith 2014, Seven Seas Blues pe NHL 13 și Righteous Smoke pe NHL 17), la filme (Old Train în serialul Orphan Black) sau chiar pe terenurile de hochei (The Enforcer se cântă de fiecare dată când înscriu Toronto Maple Leafs).
Photo by Anca Coleașă |
Photo by Adrian Coleașă |
Sâmbătă, condiția de trupă de deschidere le-a permis doar un set restrâns, dar extrem de convingător. Asta pentru cei care nu îi știau deja. Aceștia erau destui (în definitiv, cu câteva excepții, oamenii veniseră pentru headlineri), dar mulți dintre ei au plecat convertiți.
Nu neapărat extrem de prolifici, marca lor de rock musculos este o fuziune de hard rock, stoner, southern și heavy blues. Un sunet amplu le permite să se simtă bine în spații largi și par predestinați pentru stadioane.
Why Are You Rocking a rămas o întrebare retorică, pentru că a dat un semnal instantaneu. Don”t Tell Me How To Live, The Enforcer, The Lion, She’s A Witch, Sweet Mountain River, Old Train… au luat pe sus un public poate surprins, dar care s-a bucurat vizibil de tot ceea ce primea. Și pe bună dreptate.
Când trec în teritorii precis definite, comparațiile se fac doar cu cei mai mari. For The People (pe care nu au cântat-o sâmbătă, deși este în setlistul lor obișnuit) merită oricând să fie în catalogul Lynyrd Skynyrd, iar For The Sun și-ar fi dorit-o cu siguranță Free sau Bad Company dacă ar mai fi cântat astăzi.
Photo by Adrian Coleașă
Monster Truck fac parte din acea specie rară de trupe pur live. Oricât de bine ar suna ce înregistrează (și sună foarte bine), live lucrurile se amplifică exponențial. Sunt născuți pentru scenă, este mediul lor natural, o iau în stăpânire și nu îi mai dau drumul.
Sunt o trupă tânără, foarte puternică și extrem de dornică. Dornică de afirmare, dornică de a-și prezenta muzica în fața cât mai multor oameni, dornică pur și simplu să cânte și să se simtă foarte bine în timp ce fac asta.
Sunt gata să pariez că data următoare îi vom vedea ca headlineri, nu în deschiderea vreunei alte trupe, galonate, dar aflate la ora albastră a carierei. Pentru că pot și pentru că merită!
PS: Când am plecat, imediat după ce au terminat de cântat, stocul lor de viniluri era deja epuizat, iar restul de merch era în pericol iminent. O fi și ăsta un semn.
PPS: Galeriile foto sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).
John Garcia – The Coyote Who Spoke In Tongues
Postat: 20/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: desert rock, heavy metal, john garcia, stoner rock, the coyote who spoke in togues Scrie un comentariuKyuss, Slo-Burn, Unida, Hermano, Vista Chino… Toate aceste trupe îl au în comun pe John Garcia, vocea emblematică a desert/stoner rock-ului, un artist dintr-o elită rarefiată, creatoare de genuri muzicale.
Photo by Richard Sibbald, courtesy of Napalm Records
După două decenii și jumătate de activitate, în 2014 apărea primul său album solo, eponim.
Trei ani mai târziu, pe 27 ianuarie va apărea cel de al doilea, The Coyote Who Spoke In Tongues, la Napalm Records.
O surpriză pentru cei ce așteptau la melodii fuzzate, chitare heavy și tobe bubuitoare, poveștile Coiotului sunt o experiență 100% acustică, relaxată și intimă.
Cu material din perioada Kyuss și din activitatea sa solo, Garcia este susținut de tovarăși de drum de lungă durată precum Ehren Groban la chitară acustică, Greg Saenz la percuții și de basistul Mike Pygmie.
Se aud multe influențe în execuția aproape folk a albumului (există oare termenul de folk grunge?), de la prog la blues, trecând prin hard&heavy, dar imaginea care îmi persistă în minte este cea a focului de tabără sub stelele deșertului american.
Nu știu cât s-a gândit John Garcia la viitorii ascultători când lucra la album, dar pare să fi făcut exact ce-și dorea și nimic altceva.
Roadkill Soda au lansat “Get It Free”
Postat: 18/11/2016 Înscris în: Live | Tags: get it free, lansare, roadkill soda, rock, single, stoner, stoner rock, video Scrie un comentariuRoadkill Soda au avut un an ocupat. Acum, aproape de sfârșitul lui, au toate motivele să sărbătorească. Ceea ce s-a și întâmplat în Fabrica pe 10 noiembrie.
Photo by Anca Coleașă
Au avut un motiv foarte bun, lansarea unui nou single (și a celui de al cincilea videoclip), Get It Free.
Lansarea a constat în mai bine de două ore de muzică într-un club îmbucurător de aglomerat pentru o seară de joi. Roadkill Soda cântă mereu cu un entuziasm infecțios și sunt o plăcere de urmărit.
Avem deja două single-uri de pe viitorul album, anunțat pentru primăvara anului viitor, iar în formula actuală sunt gata să pun pariu că vor juca în cu totul alte ligi valorice.
Chiar și numai pentru că sunt singura trupă rock din generația lor pe care am auzit-o cântând cu aplomb maxim Purple Haze.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Brant Bjork, un nou album
Postat: 29/10/2016 Înscris în: Muzică | Tags: brant bjork, desert rock, hard rock, hardcore punk, rock, stoner rock, tao of the devil Un comentariuKyuss a fost una dintre trupele creatoare de gen. Datorită lor (și celor de la Sleep) avem astăzi stoner/desert rock.
Brant Bjork nu a fost doar membru fondator, toboșarul și una dintre forțele creatoare (alături de Josh Homme) din Kyuss, ci a rămas una dintre figurile marcante ale scenei. (Și) datorită lui, Palm Desert, California (un orășel cu mai puțin de 50,000 de locuitori) a fost nominalizat ca unul dintre cele mai importante șapte orașe rock americane.
Photo by Matt Grayson, courtesy of Napalm Records
Bjork este un om cu multe talente. Cântăreț, compozitor, multi-instrumentist și producător, a participat la multe proiecte după despărțirea de Kyuss, în 1994. De la stoner la hardcore punk, ca muzician sau chiar fondator de case de discuri, continuă să-și lase amprenta asupra scenei.
Ultimul său proiect este albumul Tao Of The Devil, cel de-al zecelea album solo al său, care a ieșit pe 30 septembrie la Napalm Records.
Nici o surpriză pentru cei familiari cu muzica sa, doar a reafirmare ca și maestru al groove-ului. Un album relaxat, dar nu neapărat unul însorit și happy, pentru că Brant suferă de blues. Nu neapărat în formă, dar sigur în conținut. Tao Of The Devil are momente de melancolie, de durere și disperare, până la Dave’s War, cel mai greu moment al albumului.
Nu aduce ceva nou și nu revoluționează nimic, o privire înapoi și un pas înainte, dar un deliciu pentru fani.
Stoner fest în Fabrica, 12 octombrie
Postat: 22/10/2016 Înscris în: Live | Tags: 12 octombrie, concert, desert rock, dot legacy, fabrica, house of broken promises, Live, metal, roadkill soda, rock, stoner rock, valley of the sun, wooldozer 2 comentariiDesertfest Bucharest (variantă restrânsă de o zi) ar fi meritat să se cheme evenimentul organizat de 7inc săptămâna trecută în Fabrica. Din păcate prea discret pentru ce s-a întâmplat acolo în acea seară de miercuri, 12 octombrie.
Un afiș eclectic, multi-național și multi-stilistic a reflectat varietatea unui gen muzical considerat de nișă, dar care mi se pare că în acest moment dă cele mai groovy produse ale scenei metal în general, posibil și din cauza moștenirii blues rock pe care și-o asumă fără complexe.
Photo by Adrian Coleașă
Deschiderea a fost asigurată de Wooldozer, urmați de Roadkill Soda. Dacă pe Wooldozer îi vedeam pentru prima dată, Roadkill Soda sunt cu siguranță unul dintre puținele produse naționale cu mare potențial de export pe care îl avem, iar evoluția lor este evidentă și constantă. Muncesc din greu și se simte, sunt sigur că vom avea parte de din ce în ce mai multe surprize plăcute din partea lor.
Photo by Anca Coleașă
Parizienii de la Dot Legacy au fost revelația serii pentru mine. De o energie debordantă și infecțioasă, cam așa ar suna în mintea mea alde Mano Negra/Manu Chao deveniți stoneri. Musai trebuie văzuți, iar cât despre energia pozitivă pe care o degajă live, doar la Manu Chao am mai văzut așa ceva.
Photo by Adrian Coleașă
Californienii House Of Broken Promises sunt veterani ai scenei, trupa apărând din cenușa grupului Unida, fondat de John Garcia după despărțirea de KYUSS. Sound tipic, extrem de ballsy, iar dacă ar fi să aleg ceva care să-i reprezinte, cu siguranță ar fi Hurt (Paid My Dues). Nu pentru că nu ar avea și alte piese excelente, dar și-au plătit toate dările și locul pe care îl ocupă acum este mai mult decât meritat.
Photo by Adrian Coleașă
Târziu în noapte, ultimii dar în nici un caz cei de pe urmă, Valley Of The Sun, din Ohio. Energici și ballsy (cu siguranță nu e un gen pentru mototoi), dar și cu multe momente melodice, mi s-au părut a avea cel mai mare potențial comercial, mai ales în contextul american. Și nu e nimic peiorativ în asta.
O seară lungă și extrem de plină, un diamant real ascuns în potopul de evenimente live care ne-au podidit în ultima vreme, ar fi meritat cu siguranță o expunere mai mare și (mult) mai mulți spectatori. Mi-a părut foarte bine că am fost acolo.
Cum s-a văzut seara, în galeriile foto disponibile aici și aici.
Midnight Burst 