Vama: lansarea “Better” și intrarea în normalitate
Postat: 19/10/2017 Înscris în: Live | Tags: alternative rock, better, concert, cronica, cronica concert, lansare, Live, pop rock, review, sala polivalenta, soft rock, vama Scrie un comentariuȘi a fost și lansarea oficială, și ne-am văzut joi, 12 octombrie, într-o Polivalentă care arăta totuși ceva mai bine decât îmi aminteam. N-o mai vizitasem din decembrie 2010, de la Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra și nu a fost vreodată unul dintre locurile mele preferate, poate de acum încolo.
Photo by Anca Coleașă
S-a vorbit deja mult despre această lansare, anunțată ca un eveniment multimedia și o experiență totală. Am auzit discuții despre prețul biletelor, cârcoteli despre pachetul meet&greet, despre merch, despre una sau alta.
Sub impresia unor concerte recente în “lumea bună”, printre care un Paul Weller în Viena n-am fost surprins decât de impresia aproape ireală de normalitate.
Da, e clar că s-a muncit mult la show. Show, pentru că nu vine nimeni doar ca să asculte muzică, spectatorii vin să fie transpuși într-o experiență totală de audio-vizuală, să simtă acea vibrație live ce nu poate fi înlocuită de nici o înregistrare, de posibilitatea unei experiențe comune a unei adunări cu un numitor comun, o experiență ce transcede muzicalul.
Cum am spus, frapantă mi s-a părut senzația de normalitate. Lucrurile erau așa cum trebuiau să fie, show-ul la înălțimea unei trupe cu o cotă precum Vama, standul de merch la locul lui, cu tot ce trebuia.
Nu, biletele nu au fost scumpe. Au fost chiar ieftine. Des abuzați de cântările gratis de diverse zile (ale urbei, ale județului, ale noii instalări de Windows la primărie) se strâmbă din nas când se cer bani pe bilete (chiar și în cluburile unde biletele au prețuri cvasi-simbolice). Vestea proastă e că aceste prețuri sunt cele care asigură prezența unor nume pe care ni le dorim. Și nu le avem pentru că deh, producția costă și biletele ar trebui măcar să acopere costurile.
Photo by Anca Coleașă
Cronica albumului am făcut-o deja, aici, deci nu voi comenta piesele noi, susținute pe scenă inclusiv de duetul Chirilă – Larisa, concurentă la Vocea României în 2014 și o altă artistă a Agenției de Vise.
Setul a fost mult mai coerent/consistent decât am avut senzația ascultând albumul care poartă foarte clar amprenta producătorului James Lewis. În afară de dihotomia textelor în două limbi diferite, muzica păstrează o direcție mai clară decât mi se păruse inițial.
Evident că majoritatea spectatorilor au percutat serios mai mult la piesele deja cunoscute și nu e nimic anormal în asta. Orice album nou necesită un timp de acomodare, familiarul rezonează mult mai tare.
Live, Vama este o trupă adevărată, mai mare decât suma capacităților sale individuale. Capacități care au fost demonstrate încă și încă o dată pe parcursul serii, până la momentul de improvizație colectivă de pe Perfect fără tine într-o variantă surprinzătoare pentru mine, la modul cel mai plăcut.
Photo by Adrian Coleașă
Două ore de muzică, o mare de fani încântați și nu pot decât să mă repet, o impresie de normalitate pe care sper s-o regăsesc tot mai des, la toate nivelurile.
Testul adevărat de-abia urmează, odată cu mini-turneul de la sfârșitul lunii în cea mai dificilă și mofturoasă piață europeană, cea britanică. Succes!
SETLIST:
Summer Love
Cure K
Start A Fight
Into The Light
18 ani
Ghosts At War
A Better Man For You
Fata în boxeri și în tricoul alb
London Feeling
Memories Now
Ultimul om
Perfect fără tine
Burning Man
Vara asta
Bis:
Fingers And Sin
Victoria ta
Nu am chef azi
Galeriile foto sunt disponibile aici și aici, respectiv pe paginile fotografilor, aici și aici.
Adrian Coleașă
Sinoptik au fost (din nou) în București
Postat: 09/10/2017 Înscris în: Live | Tags: 15 septembrie, 2017, aeon blank, alternative, b52, concert, cronica, final step productions, Live, psihedelic, psych stoner, recenzie, rock, sinoptik, stoner Scrie un comentariuSinoptik nu mai sunt un nume nou pentru România, iar pe 15 septembrie au revenit în București, ca dată a turneului curent , Electric Age. B52 a fost gazda și Final Step Productions organizatorul evenimentului.
Photo by Adrian Coleașă
Aeon Blank au asigurat deschiderea. Bine cunoscuți publicului bucureștean și nu numai, cu premii la activ, acum cu un violoncel adăugat arsenalului instrumental, s-au menținut într-o zonă rezervată.
Sinoptik au fost pentru mine revelația ediției de anul trecut a ARTmania Bucharest Blast și am scris despre ei și atunci.
Rețeta lor de psihedelic de sorginte britanică amestecat cu doze generoase de stoner funcționează în orice condiții, de la scenelor de club până la cele de nivelul Arenelor sau chiar mai mari, dar atmosfera intimă a unui club precum B52 pare cea mai potrivită pentru ei în acest moment.
Acum n-au făcut decât să-mi confirme părerea inițială. Au crescut repede și au crescut bine. Aceeași prestație energică pe care o așteptam, pentru un public deja convertit, un plus de maturitate la nivelul prestației scenice, totul se prezintă bine pentru acești exponenți ai unei scene ucrainene din ce în ce mai vizibile la nivel internațional.
Iar pentru un feeling vizual al serii, galeria foto depune mărturie aici.
Adrian Coleașă
Hexis, Woes, Void Forger și Ropeburn în Quantic
Postat: 06/07/2017 Înscris în: Live | Tags: black, crust, hardcore, hc.ro, hexis, metal, punk, quantic, rock, ropeburn, sludge, void forger, woes Scrie un comentariuExistă în orașul ăsta multe evenimente care ar merita mult mai multă atenție decât li se acordă (după cum există și destule care primesc mult mai multă decât ar fi cazul). Trecând peste acest truism hagiform, într-o seară de marți, 6 iunie, în Quantic s-a întâmplat (încă) un concert mișto. Chiar atât de mișto încât meritau o cronică, chiar și atât de întârziată.
Cântarea a adus pe aceeași scenă două trupe daneze, Hexis și Woes, aflate în turneu împreună și două trupe bucureștene, Ropeburn și Void Forger.
Photo by Anca Coleașă
Woes vin din Copenhaga și din păcate numele produce confuzie, mai sunt încă cel puțin două trupe cu titulaturi sinonime, în UK și Japonia. Dar unde merg două de ce n-ar merge și a treia?
Nu prea multe materiale înregistrate în cei doi ani de existență (un EP și un split), dar odată urcați pe scenă devine foarte clar pe ce s-au concentrat. Prestația live a fost captivantă din start și a rămas așa până la sfârșit.
Photo by Adrian Coleașă
Mult mai experimentații (în teorie) consăteni danezi Hexis au fost headlinerii serii. Deja cu două albume (și o multitudine de EP-uri) la activ, sute de concerte și deja vreo șapte ani de activitate, locul pe afiș le era destinat.
Amândouă trupele activează cam în aceeași micro nișă de blackened hardcore, fiecare cu subtilitățile proprii. Amândouă trupele au un repertoriu și o prestație foarte heavy și furioasă de la cap la coadă. Amândouă trupele au demonstrat din plin o nonșalanță scenică extrem de energică, iar ambii soliști vocali au cântat mai mult din sală, din mijlocul publicului, într-o interacțiune directă și imediată.
Mi-au plăcut mai mult Woes, dar asta a ținut doar de impresia momentului, pentru că termenul de exploziv este o descriere potrivită a serii. Trupe ca acestea două sunt cele care vor umple mâine Arenele. Prea puțini vor putea spune că i-au văzut în Quantic (sau poate vom afla atunci că au fost de fapt sute de oameni la cântare), dar acesta este rolul principal al underground-ului, să crească numele mari de mâine, chiar și într-o paradigmă darwinistă. Hardcore darwinistă chiar.
Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Cobra Fest 1.0 – Și a fost ziua a doua
Postat: 20/06/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 3 iunie, b52, cardinal, cobra fest, cronica, dumbsaint, fabrica, fest, Live, meniscus, orkid, post rock, progressive, tragic, valerinne, we lost the sea Scrie un comentariuA venit și ziua a doua a Cobra Fest. După petrecerea de la finalul primei zilei și încă sub impresia ei, am pierdut startul spre Fabrica și am ratat primele două nume, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut și Navi. Mea culpa!
Photo by Anca Coleașă
Dar Tragic mi-au deschis ziua fulminant. Recunosc, nu-i știam, dar au aruncat în aer scena de la B52. Post-metal/doom scrie pe etichetă dar conținutul este exploziv. Nu am termen de comparație cu vreo altă prestație de-a lor, dar m-au convins să îi urmăresc în viitor. Au setat foarte sus bara pentru cei ce au urmat și au prevestit ceea ce avea să urmeze.
Photo by Anca Coleașă
Orkid nu îmi par avantajați de formula acustică. Au avut fanii lor, cu siguranță sunt oameni care îi plac, abordarea este inventivă (cel puțin prin prisma instrumentelor atipice aduse pe scenă), dar aș prefera să-i revăd într-o variantă electrică înainte să-mi formez o părere.
Photo by Anca Coleașă
Cardinal, din Constanța, au fost cea mai tânără trupă din festival. aflați la ultimul concert pentru viitorul previzibil (vine bacul, vin plecările la școli diferite). Au lăsat o impresie foarte bună și dincolo de stoner și psihedelic mi-au amintit mai degrabă de Jane’s Addiction decât de QOTSA. Dar deh, referințele fiecăruia diferă.
Photo by Anca Coleașă
Valerinne sunt un vârf al scenei post-rock românești. Au fost primiți ca atare și au fost la înălțimea așteptărilor. B52 a fost cadrul perfect în care s-a desfășurat setul lor extrem de atmosferic și au setat tonul pentru cele trei trupe australiene ce urmau să încheie festul.
Photo by Anca Coleașă
Dumbsaint au preluat ștafeta și au mers mai departe. Într-o penumbră densă, au asigurat coloana sonoră a unei serii de scurt-metraje ce rulau în timpul setului. Nu m-am putut împiedica să nu remarc arcul peste timp, de la filmul mut și pianistul (sau orchestra) ce-l acompania, la aceste episoade cinematice, acompaniate de o trupă ce se pune singură în umbră și în slujba imaginii.
Photo by Anca Coleașă
Meniscus au continuat, într-o cu totul altă notă. Instrumentali, dar cu o apariție complet diferită, au dansat, au cântat și au conectat publicul la o sursă de energie comună, aproape arhetipală după modul la care au reacționat spectatorii scăldați în lumina roșie ce inunda scena.
Photo by Adrian Coleașă
We Lost The Sea au fost apoteoza festivalului, încheierea perfectă. Cea mai cunoscută dintre cele trei trupe australiene (aflate în turneu împreună în Europa) a intrat la orele mici ale zilei următoare și a luat pe sus publicul.
Am auzit comentarii că n-au fost în formă, că puteau mai bine, că una, că alta. Tot ce se poate, dar din punctul meu de vedere au fost întruchiparea perfectă a genului, iar adjectivul care îmi vine cel mai pregnant în minte este epic. De la delicat și intim la grandios într-un singur set.
În rest, cum am zis și ieri, un festival impecabil, fără vreun moment de umplutură, cum îmi doresc multe altele. Cu un public mișto, o atmosferă pozitivă și mulți muzicieni rămași în zonă, mult după ce cântaseră, fani atenți la ceea ce se întâmpla.
Mulțumesc, la cât mai multe ediții!
Galeriile foto ale zilei sunt disponibile aici și aici, ca și aici și aici.
Adrian Coleașă
Cobra Fest 1.0 – Ziua întâi
Postat: 19/06/2017 Înscris în: Live | Tags: 2 iunie, 2017, adrian tabacaru, b52, breathelast, cobra fest, cronica, daniel payne, deley, fabrica, fest, Live, mental architects, michael zimmel, post rock, progressive Scrie un comentariuPe 2 și 3 iunie Guest au organizat în Fabrica primul (după știința mea) festival internațional de post-rock/instrumental/progressive/ambient/psihedelic din București, Cobra Fest 1.0.
Photo by Anca Coleașă
Propunerea a fost generoasă – trei scene (în Fabrica, în B52 și acustic, pe terasă), 17 trupe în două zile. Devansând concluziile, rar am mai avut experiența unei organizări impecabile în România a unui asemenea fest. Nu știu cum decurs lucrurile în culise, dar ca participant senzația a fost cea pe care mi-am dorit-o mereu de la un asemenea eveniment.
Photo by Adrian Coleașă
Prima zi a debutat cu COD și Alice Null, pe care i-am ratat, și am ajuns de-abia la Michael Zimmel. Vine din Linz, Austria, este un one-man band instrumental, clar imers complet în ceea ce făcea. Singura lui problemă este monotonia la care ajung rapid compozițiile lui liniare. Nu lipsit de inetres, dar poate ideile lui ar fi valorificate mai bine de contextul unei trupe.
Photo by Adrian Coleașă
Breathelast nu mai au nevoie de vreo prezentare, nici măcar în context acustic. Cântarea lor a fost (dacă mai era nevoie) o dovadă că piesele lor sunt solide și stau în picioare oricum le-ar cânta, acustic sau electric. Ca și energia, ce s-a transmis foarte bine și în context acustic. Fără surprize, doar o plăcere, ca de obicei.
Photo by Anca Coleașă
La Adrian Tăbăcaru nu știam la ce să mă aștept. Un alt one-man band, de data aceasta, un toboșar. Cunoscut de la Taine sau de la Souptrip, a fost prima surpriză majoră pe care am avut-o în aceasă zi.
Într-un show complet, elaborat și inspirat, cu lumini și proiecții, a transformat tobele într-un instrument extrem de expresiv, folosit cu virtuozitate mereu în sprijinul atmosferei și a mesajului. De acum sigur voi fi mult mai atent la orice propunere muzicală va avea.
Photo by Adrian Coleașă
Daniel Payne a fost o alegere foarte inspirată și a adus o notă aparte în acest festival. În cea mai bună tradiție outlaw country, acest cowboy (din Lubbock, Texas) cu patchuri Darkthrone și Burzum, a arătat cât de viabil și relevant este genul și astăzi. Un amestec de country&western cu arome de folk și blues și versuri dark, a fost pretextul unei țopăieli generalizate într-o bună dispoziție generală.
Country-ul, ca și blues-ul, spune povești. Mai draguțe sau mai dătătoare de fiori, este folclor contemporan, în cel mai pur sens al termenului. Mai mult, amândouă genurile sunt o chestiune de atitudine. Three chords and the truth este sintagma genului, iar Payne este un exponent extrem de autentic.
Photo by Anca Coleașă
Deley, din Ungaria, au dus Fabrica într-un trip spațial extrem de catchy, iar prima referință care mi-a venit în minte a fost o senzație a anilor ‘90, Ship Of Fools. Nu îi copiază, dar par porniți pe aceeași cale neo-prog, cu aceeași atitudine jucăușă și excentrică, structurați dar în același timp ieșiți din tipare.
Fără a-i acuza de epigonism, îmi par mai degrabă continuatori ai unui gen ce mi s-a părut extrem de fertil atunci când a apărut și nu pot decât să salut asta.
Photo by Anca Coleașă
Bulgarii de la Mental Architects au fost headlinerii primei seri, absolut meritat. Mai heavy decât Deley, au venit cu o variantă interesantă și groovy de math rock care m-a prins și pe mine (care nu sunt vreun simpatizant al genului). Filosofia lor e simplă – If we play and you listen we’re happy! Cred că am fost extrem de happy cu toții.
Iar galeriile foto ale zilei sunt disponibile aici și aici, ca și aici și aici.
Adrian Coleașă
Midnight Burst 