Am fost la Grindcore Picnic la Fabrica
Postat: 16/06/2017 Înscris în: Live | Tags: 27 mai, blutrina, concert, cronica, cut to fit, fabrica, grindcore picnic, kyliga dalen, Live, review, visions of madness Scrie un comentariuSâmbătă 27 mai în Fabrica a fost un picnic. Axa Valahă a strigat apelul și se fac vinovați de această seară gândită de la început ca o întâlnire lejeră și informală. Nu și de ploaia care nu prevestea vreun chef de distracție, mai degrabă din contra.
Photo by Anca Coleașă
Pus sub semnul generic de grindcore, afișul eclectic a reunit două axe, cea internațională (finlandezii de la Cut To Fit aflați în turneu cu maghiarii Kyliga Dälen) și cea națională (Visions Of Madness și sărbătoriții serii, timișorenii de la Blutrină).
O mențiune aparte merită proiecțiile constante din fundal, cu tema total failure, care au contribuit și ele la haosul funny.
Photo by Adrian Coleașă
Înarmați cu un EP în palmares, Vertigo, Visions Of Madness au asigurat deschiderea.
În meniul picnicului erau trecuți la categoria hardcore/punk/metal și toate acestea s-au regăsit în realitate, într-un setlist relativ scurt, dar satisfăcător pentru cei convertiți deja. Pentru ceilalți, o surpriză mai degrabă plăcută și de urmărit în continuare.
Photo by Adrian Coleașă
Power duo-ul nu mai este vreo noutate, formula minimalistă și-a dobândit deja galoanele și a pătruns în mainstream, de la White Stripes și Black Keys, până la Royal Blood, citați ca influență de mai toată lumea în acest moment.
Cut To Fit preiau formula și o duc într-un teritoriu mai degrab grindcore. Vizual o ciudățenie (chitaristul părea desprins dintr-un film hip-hop și colat pe un Gibson SG distorsionat), duo-ul și-a văzut de treabă fără să privească în stânga sau dreapta, direct la obiect.
Photo by Adrian Coleașă
Pe vremea când ascultam Discharge nu m-aș fi gândit vreodată că pot genera un curent de sine stătător, dar realitatea are obiceiul (bun sau prost) să ofere mereu surprize.
Ca exponent auto-asumat d-beat/discore/crust, Kyliga Dälen au fost cea mai punk apariție a serii. Combinația cu vocea guturală mi-a amintit de vizita de anul trecut a canadienilor de la Black Pestilence, dar strict la nivelul de crossover. Altfel, curat, serios, într-o urgență foarte punk, la obiect, fără floricele.
Photo by Anca Coleașă
Iar dacă totul fusese foarte serios până atunci, petrecerea a început cu baloanele colorate ce au invadat scena pentru Blutrină, care își lansau albumul de debut, Looney Fuckin’ Grind, aproape o jumătate de oră de gore/porn grind și caterincă.
Nu era nevoie să fii vreun fan al genului ca să te distrezi. Metalul de felul lui se ia cam prea în serios și păcătuiește printr-o lipsă de autoironie sănătoasă. Blutrină pică fix în cealaltă extremă, în care totul devine prilej de miștouri și apropouri deloc subtile, de la pamperșii deveniți uniformă de scenă, trecând prin cămașa de forță (cu dl doctor aferent) și până la tutu-ul roz purtat cu o mare demnitate și naturalețe.
Nu găsesc vreun sens să vă povestesc ce s-a întâmplat în sală. Cei care au fost acolo au participat din plin și mă îndoiesc să fi plecat cineva altfel decît cu zâmbetul pe buze. Cât despre cei care au lipsit… ghinion! Afară ploua.
Recunosc, referințele la looney tunes mi-au fost prilej de nostalgie amuzată, dar s-au încastrat perfect în viziunea de haos bășcălios, poate infantil, dar foarte contagios. Pentru o seară (și mereu “doar încă zece piese”), Fabrica s-a transformat într-un teren de joacă a unor adulți dați în mintea copiilor la cel mai mișto mod posibil.
Iar toată petrecerea s-a văzut cam așa și așa.
Adrian Coleașă
Syn Ze Șase Tri live @Hybrid
Postat: 25/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 22 mai, black, concert, cronica, hybrid club, Live, metal, review, rock, syn ze sase tri Scrie un comentariuLuni, 22 mai, în Club Hybrid a poposit Syn Ze Șase Tri. Parte a Resurrection Tour, concertul a fost singurul În București înainte de lansarea celui de al patrulea album, Zăul Moș.
Photo by Adrian Coleașă
Bloodstained black metal scrie pe etichetă, exact asta a și fost. Au venit cu o desfășurare completă de forțe, costume, decoruri, atmosferă, nu pot decât să mă înclin pentru modul în care înțeleg să-și respecte fanii și mai ales pe ei înșiși. Au venit să facă show și show a fost.
Într-o seară de luni a Bucureștiului anului 2017 cei care au răspuns prezent la această întâlnire merită din plin să fie salutați. În definitiv, ei sunt rațiunea activității publice a oricărui muzician, și în această seară energia a circulat liberă între trupă și spectatori.
Photo by Anca Coleașă
S-au cântat piese cunoscute, a fost și o premieră de pe viitorul album (care se prefigurează excelent), din sală totul a fost la înălțimea oricăror așteptări, în pofida măruntelor probleme tehnice. Dar ăsta este live-ul și până la urmă face parte din farmecul experienței directe.
Resurrection Tour continuă, inclusiv peste hotare, iar noi ne vom reîntâlni cu Syn Ze Șase Tri pe 6 octombrie, la Psychosounds Fest când va fi și lansarea oficială a noului album.
Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Al Di Meola în concert la Sala Palatului
Postat: 21/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 20 mai, 2017, acoustic, al di meola, concert, fusion, jazz, Live, sala palatului, tango, world Scrie un comentariuAl Di Meola nu mai are nevoie de prezentări. O carieră prodigioasă, începută în 1974 cu invitația lui Chick Corea de a se alătura supergrupului de fusion Return To Forever s-a dovedit a fi atât expresivă cât și și expansivă. Unii l-au numit un Hendrix al jazzului și comparația nu e lipsită de sens, tehnica pe care o afișează nu e depășită decât de abilitățile compoziționale.
Dacă începutul de an a fost marcat de turneul aniversar de 40 de ani pentru Elegant Gypsy, sâmbătă, 20 mai, a revenit la Sala Palatului, într-una din datele turneului World Sinfonia – Music of Di Meola, Piazzolla, Lennon-McCartney, care se va termina la sfârșitul lui iulie, în Malta.
Photo by Anca Coleașă
Pe lângă întâlnirile cu ziariștii, la cererea fundației Make A Wish, Al a vizitat unul dintre pacienții diagnosticați cu cancer internat la Fundeni, un fan care și-ar fi dorit să participe la concert, dar starea sănătății nu i-a permis. Nu l-a ascultat live, dar a fost vizitat de artist, care i-a lăsat și o chitară cu autograf. O experiență emoționantă pentru amândoi și cu speranțe să aibă urmări dintre cele mai benefice.
Un vituroz de cel mai mare calibru, concertele lui atrag nu doar pasionații chitarei, ci și mulți alți fani, atrași de profunzimea compozițiilor, cât și de lirismul inerent al exprimării sale instrumentale.
Ceea ce s-a întâmplat și sâmbătă seara. Sala Palatului este deja un cadru familiar pentru Di Meola, la fel ca și publicul, cucerit de mult și prezent cu fidelitate la întâlnirile cu artistul.
Photo by Adrian Coleașă
Nimic esențialmente nou, toată lumea știa la ce să se aștepte, dar magia a funcționat din nou. De la piese proprii, precum Adour și Esmeralda de pe ultimul său album, Elysium (2015), la compozițiile lui Astor Piazzolla (cărora le-a dedicat un întreg album, Diabolic Inventions and Seduction for Solo Guitar, din 2007) și piese Beatles (un alt album de coveruri, All Your Life, din 2013).
Mediterranean Sundance este cu siguranță cea mai cunoscută dintre piesele sale. Apărută pe cel de-al doilea album al său solo, Elegant Gypsy, din 1977, în duet cu regretatul Paco De Lucia (care ne-a părăsit prea devreme în 2014), râmăne o capodoperă prezentă la orice concert Di Meola, acustic sau electric.
Iar dacă publicul său îl iubește, cu siguranță dragostea este împărtășită. Dincolo de obișnuitul Meet & Greet VIP, ca de obicei Al a coborât în hol unde s-a întâlnit cu oricine a vrut un autograf, o strângere de mână sau pur și simplu să-l salute. Tot respectul pentru orice artist care își face timp să-și întâlnească fanii “obișnuiți” ori de câte ori se poate.
Iar galeria foto a serii este disponibilă atât aici, cât și pe paginile fotografilor, aici și aici.
Adrian Coleașă
Horizon Of The Mute live @Hybrid
Postat: 20/05/2017 Înscris în: Live | Tags: atmosferic, doom, horizon of the mute, industrial, jani koskela, metal, rok Scrie un comentariuHorizon Of The Mute este unul dintre proiectele lui Jani Koskela, probabil cel mai de suflet. Turneul european din care a făcut parte show-ul de miercuri, 17 mai, a început în țările baltice, a continuat cu Slovacia și România și se va termina astăzi în Franța.
Photo by Adrian Coleașă
Horizon of The Mute este la antipodul mainstream-ului. Prin comparație, trupele doom și industriale pe care le citează ca influențe sau preferințe sunt de-a dreptul pentru mase.
Koskela crează un soundtrack al bizarului horror și funerar. Apocalipsa a trecut de mult și am rămas în teritorii bântuite de disperare, iar ceea ce așteaptă dincolo de orizont nu poate să ne lase decât fără cuvinte.
Dincolo de gotic, în straturi aspre împachetate în efecte atmosferice care atenuează din impactul penetrant al disonanțelor unui funeral doom industrial, se spun povești. Nu sunt drăguțe, nu sunt roz, nu sunt pentru oricine și solitudinea este asumată.
Photo by Anca Coleașă
Trobar Clus, albumul de debut, se referă direct la un stil obscur, complex și ermetic cultivat de trubaduri ai secolului XII.
Iar Jani Koskela reînvie o tradiție pierdută, trubadur modern, urmaș spiritual al gasconului Marcabru, singur pe drumurile pe care îl duce muzica și poveștile.
Iar cum s-a văzut seara găzduită de Club Hybrid, galeriile foto sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Monster Truck, live @Romexpo
Postat: 15/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 13 mai, 2017, blues rock, concert, cronica, hard rock, heavy blues, Live, monster truck, review, rock, romexpo, southern rock, stoner rock 2 comentariiMonster Truck au pornit din Hamilton, Canada, în 2009. Opt ani mai târziu, au ajuns și la Romexpo, sâmbătă, 13 mai.
Photo by Anca Coleașă
Joe Harvey (bas, voce lead), Jeremy Widerman (chitară), Brandon Bliss (clape) și Steve Kiely (tobe) au la activ 2 EP-uri, Monster Truck (2010) și The Brown EP (2011), și două albume, Furiosity (2013) și Sittin’ Heavy (2016).
Succesul a venit încă de la început, cu Seven Seas Of Blues, de pe The Brown EP, iar în 2013 câștigau premiul Juno (Grammy-ul canadian) pentru debut. O trupă ce muncește din greu, au cântat la Download, au deschis turneele unor Vista Chino sau Alice In Chains, iar piesele lor au ajuns deja în cele mai neașteptate locuri, de la jocuri (Sweet Mountain River pe Rocksmith 2014, Seven Seas Blues pe NHL 13 și Righteous Smoke pe NHL 17), la filme (Old Train în serialul Orphan Black) sau chiar pe terenurile de hochei (The Enforcer se cântă de fiecare dată când înscriu Toronto Maple Leafs).
Photo by Anca Coleașă |
Photo by Adrian Coleașă |
Sâmbătă, condiția de trupă de deschidere le-a permis doar un set restrâns, dar extrem de convingător. Asta pentru cei care nu îi știau deja. Aceștia erau destui (în definitiv, cu câteva excepții, oamenii veniseră pentru headlineri), dar mulți dintre ei au plecat convertiți.
Nu neapărat extrem de prolifici, marca lor de rock musculos este o fuziune de hard rock, stoner, southern și heavy blues. Un sunet amplu le permite să se simtă bine în spații largi și par predestinați pentru stadioane.
Why Are You Rocking a rămas o întrebare retorică, pentru că a dat un semnal instantaneu. Don”t Tell Me How To Live, The Enforcer, The Lion, She’s A Witch, Sweet Mountain River, Old Train… au luat pe sus un public poate surprins, dar care s-a bucurat vizibil de tot ceea ce primea. Și pe bună dreptate.
Când trec în teritorii precis definite, comparațiile se fac doar cu cei mai mari. For The People (pe care nu au cântat-o sâmbătă, deși este în setlistul lor obișnuit) merită oricând să fie în catalogul Lynyrd Skynyrd, iar For The Sun și-ar fi dorit-o cu siguranță Free sau Bad Company dacă ar mai fi cântat astăzi.
Photo by Adrian Coleașă
Monster Truck fac parte din acea specie rară de trupe pur live. Oricât de bine ar suna ce înregistrează (și sună foarte bine), live lucrurile se amplifică exponențial. Sunt născuți pentru scenă, este mediul lor natural, o iau în stăpânire și nu îi mai dau drumul.
Sunt o trupă tânără, foarte puternică și extrem de dornică. Dornică de afirmare, dornică de a-și prezenta muzica în fața cât mai multor oameni, dornică pur și simplu să cânte și să se simtă foarte bine în timp ce fac asta.
Sunt gata să pariez că data următoare îi vom vedea ca headlineri, nu în deschiderea vreunei alte trupe, galonate, dar aflate la ora albastră a carierei. Pentru că pot și pentru că merită!
PS: Când am plecat, imediat după ce au terminat de cântat, stocul lor de viniluri era deja epuizat, iar restul de merch era în pericol iminent. O fi și ăsta un semn.
PPS: Galeriile foto sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).
Midnight Burst 