Guest Metal Night 1.0 @Fabrica
Postat: 05/11/2016 Înscris în: Live | Tags: 29 octombrie, alithia, avantgarde, black, concert, downfall, experimental, guest metal night 1.0, Live, metal, rock, space, sulphur, vulture industries Un comentariuSâmbătă, 29 octombrie, Guest au recidivat pe lista scurtă a concertelor de neratat din oraș de anul acesta. Patru trupe din trei țări de pe două continente au produs un mix extrem de cool, iar diversitatea nu a fost egalată decât de calitatea extrem de ridicată a actelor artistice.
Vulture Industries @Guest Metal Night 1.0
Photo by Adrian Coleașă
Românii de la Downfall au deschis seara, urmați de australienii de la AlithiA.
Dacă space rockul are ca strămoși trupe precum Gong, Hawkwind sau Pink Floyd-ul lui Syd Barett, AlithiA mi s-au părut mai apropiați de trupele genului din anii ‘90, mi-au amintit de Ship Of Fools, dar într-o manieră mult mai heavy și mai energică. Nu mi se pare că au ceva de demonstrat, sunt deja o trupă matură, cu un stil bine definit și un drum larg deschis spre lucruri tot mai mari și mai bune. Le țin pumnii egoist, pentru mine au fost revelația serii.
Sulphur îl au în comun cu Vulture Industries pe chitaristul Øyvind Madsen și orașul unde vin, Bergen, dar aici se cam opresc orice asemănări. Blackened death metal este o etichetă pe care și-au pus-o singuri și pe care o poartă meritat și într-un mod extrem de norvegian. Thumbs up!
Fabrica a fost plină la headlineri, Vulture Industries, un nume tot mai familiar în România. Absolut pe merit, mă tem că zilele lor de club se vor termina curând. Extrem de carismatici, cu un brand propriu de avantgarde și un lider excepțional în persoana ubicuului vocalist Bjørnar Nilsen, au sucit și-au răsucit publicul, ambianța și toată textura serii după plac. Mă duc să mă abonez deja la următorul lor concert.
Încă o dată felicitări Guest, aștept Guest Metal Night 2.0 cât mai curând.
Cum s-a văzut seara (într-o beznă roșie de altfel), în galeriile foto de aici și aici.
Napoleon și Breathelast: Când primești lămâi…
Postat: 24/10/2016 Înscris în: Live | Tags: 22 octombrie, breathelast, concert, groove, hardcore, Live, melodic, metalcore, napoleon, progressive, the guest, trollo pub Scrie un comentariuCe faci când viața îți dă lămâi? Unii spun că faci limonadă, alții că ceri și un shot de tequila. Sâmbătă, 22 octombrie, Guest au primit un transport en-gros de lămâi, pe care după ce le-au făcut limonadă le-au mai și amestecat cu o cisternă de tequila.
Photo by Adrian Coleașă
După ce au rămas fără locația anunțată din iunie, cu Napoleon deja în avion către noi, au reușit în câteva ore să găsească o nouă locație (Trollo Pub), să ducă scule pentru cântare, să se ocupe de artiști și să dea și sfoară în țară despre schimbări.
Cel mai simplu ar fi fost să renunțe și să anuleze totul. Nimeni nu s-ar fi mirat. Au ales în schimb să muncească până la epuizare (Unflicted n-au mai putut să cânte tocmai din acest motiv) și să transforme un eșec nemeritat în visul oricărui fan.
Photo by Anca Coleașă
A fost o seară de o nebunie fabuloasă. Breathelast și Napoleon au cântat la propriu în mijlocul fanilor, nu doar s-a moshit, dar s-a făcut până și crowd surfing, incredibil pentru cine cunoaște spațiul, dar trebuia să fii acolo ca să crezi ce s-a întâmplat.
A fost mult mai mult decât ar fi putut să fie orice concert de club. Dincolo de toate greutățile, Guest, Breathelast și Napoleon au oferit s\mbătă seara the ultimate fan experience. Ca și o demonstrație în forță că se poate, tuturor celor obișnuiți că csf? ncsf și alte ciorbe lungi mioritico-dâmbovițene.
Cum s-a văzut seara, din mijlocul oamenilor, în galeriile foto de aici și aici.
Stoner fest în Fabrica, 12 octombrie
Postat: 22/10/2016 Înscris în: Live | Tags: 12 octombrie, concert, desert rock, dot legacy, fabrica, house of broken promises, Live, metal, roadkill soda, rock, stoner rock, valley of the sun, wooldozer 2 comentariiDesertfest Bucharest (variantă restrânsă de o zi) ar fi meritat să se cheme evenimentul organizat de 7inc săptămâna trecută în Fabrica. Din păcate prea discret pentru ce s-a întâmplat acolo în acea seară de miercuri, 12 octombrie.
Un afiș eclectic, multi-național și multi-stilistic a reflectat varietatea unui gen muzical considerat de nișă, dar care mi se pare că în acest moment dă cele mai groovy produse ale scenei metal în general, posibil și din cauza moștenirii blues rock pe care și-o asumă fără complexe.
Photo by Adrian Coleașă
Deschiderea a fost asigurată de Wooldozer, urmați de Roadkill Soda. Dacă pe Wooldozer îi vedeam pentru prima dată, Roadkill Soda sunt cu siguranță unul dintre puținele produse naționale cu mare potențial de export pe care îl avem, iar evoluția lor este evidentă și constantă. Muncesc din greu și se simte, sunt sigur că vom avea parte de din ce în ce mai multe surprize plăcute din partea lor.
Photo by Anca Coleașă
Parizienii de la Dot Legacy au fost revelația serii pentru mine. De o energie debordantă și infecțioasă, cam așa ar suna în mintea mea alde Mano Negra/Manu Chao deveniți stoneri. Musai trebuie văzuți, iar cât despre energia pozitivă pe care o degajă live, doar la Manu Chao am mai văzut așa ceva.
Photo by Adrian Coleașă
Californienii House Of Broken Promises sunt veterani ai scenei, trupa apărând din cenușa grupului Unida, fondat de John Garcia după despărțirea de KYUSS. Sound tipic, extrem de ballsy, iar dacă ar fi să aleg ceva care să-i reprezinte, cu siguranță ar fi Hurt (Paid My Dues). Nu pentru că nu ar avea și alte piese excelente, dar și-au plătit toate dările și locul pe care îl ocupă acum este mai mult decât meritat.
Photo by Adrian Coleașă
Târziu în noapte, ultimii dar în nici un caz cei de pe urmă, Valley Of The Sun, din Ohio. Energici și ballsy (cu siguranță nu e un gen pentru mototoi), dar și cu multe momente melodice, mi s-au părut a avea cel mai mare potențial comercial, mai ales în contextul american. Și nu e nimic peiorativ în asta.
O seară lungă și extrem de plină, un diamant real ascuns în potopul de evenimente live care ne-au podidit în ultima vreme, ar fi meritat cu siguranță o expunere mai mare și (mult) mai mulți spectatori. Mi-a părut foarte bine că am fost acolo.
Cum s-a văzut seara, în galeriile foto disponibile aici și aici.
Nik West, live la Berăria H
Postat: 20/10/2016 Înscris în: Live | Tags: beraria h, concert, funk, funk rock, funkalaya, Live, nik west Scrie un comentariuAducând-o în București pe Nik West, Spectaculis și-au asumat un mare risc. Funk-ul nu este nici pe departe cel mai popular gen muzical în oraș, iar concertul s-a desfășurat într-o atmosferă aproape intimă. Ceea ce nu spune nimic despre valoarea muzicienilor de pe scenă, ci doar despre absența celor care ar fi putut să-i aprecieze așa cum merită.
Photo by Adrian Coleașă
Laudată de nume precum Dave Stewart, Steven Tyler, Prince sau John Mayer, Nik West este și imaginea noii serii de chitare bas Dimension, de la Fender, la a căror concepție a participat activ.
Un show de funk autentic, piese originale și coveruri (fabuloasă versiunea lor de Proud Mary), ritm, pasiune și “incendiar” este un epitet potrivit pentru ce s-a întâmplat pe scenă. Și astea sunt scrise de cineva care nu are vreo apetență pentru acest gen muzical.
Sigur, West a fost starul show-ului, dar trupa sa este de un nivel excepțional, iar prestația nu poate fi apreciată decât la superlativ.
Photo by Adrian Coleașă
Toate lucrurile bune au și un sfârșit, chiar și un concert exploziv. N-a existat decât un bis scurt (s-a uitat săraca din culise, dar nu erau prea mulți cei care să-i mai ceară încă unul), ceea ce n-a împiedicat-o să iasă printre oameni, să stea la poze, să dea autografe și în general să fie extrem de amabilă.
Poate data viitoare va avea parte de primirea pe care o merită cu adevărat. Până atunci, rămâne totuși amintirea unei seri deosebite.
Iar cum s-a văzut concertul, vă puteți face o idee aici și aici.
The Original Blues Brothers Band live la Sala Palatului
Postat: 14/10/2016 Înscris în: Live | Tags: 11 octombrie, blues, blues brothers, funk, jazz, Live, rhythm and blues, sala palatului, soul, the original blues brothers band Scrie un comentariuDacă Blues Brothers au început ca parte a unui sketch muzical la Saturday Night Live în 1976, au căpătat curând o viața proprie dincolo de ecranul televizorului. În 1978 scoteau primul album, Briefcase Full Of Blues, iar în 1980 filmul omonim i-a propulsat la statutul de fenomen al culturii pop americane.
După moartea lui John Belushi (Joliet Jake Blues) în 1982 trupa a continuat să cânte cu o componență în continuă schimbare devenind o prezență regulată la festivaluri muzicale din întreaga lume.
Au urmat alte albume, un al doilea film (Blues Brothers 2000, în 1998), iar într-o seară de marți, 11 octombrie, au poposit pe scena Sălii Palatului din București.
Photo by Anca Coleașă
Deschiderea a fost asigurată de Iulian Canaf, extrem de potrivit în atmosfera serii. Dacă pe Canaf mulți și-l amintesc de la Vocea României, trupa lui de acompaniament îmi era complet necunoscută (cu excepția invitatului Marcian Petrescu). Cu atât mai plăcută a fost surpriza de a descoperi un chitarist care mi-a atras atenția, Raul Plăcintă. De urmărit.
The Original Blues Brothers Band sunt o entitate colectivă. Deși din trupa inițială au rămas doar Steve “The Colonel” Cropper și “Blue” Lou Marini, CV-urile tuturor membrilor trupei se citesc ca o istorie a muzicii populare americane.
Conduși de Steve Cropper, el însuși un capitol întreg de istorie, concertul a început cu Green Onions și Peter Gunn Theme a lui Harry Mancini. O succesiune de hituri soul, blues și rhythm and blues (multe dintre ele scrise de Cropper) au ridicat până la urmă sala în picioare. S-a cântat, s-a dansat, oamenii au fost happy. Dar blues-ul și soul-ul sunt niște genuri care nu se ascultă în România, nu-i așa? Peste 2000 de oameni de toate vârstele, veniți la concert cu copii și nepoți au contrazis prin prezență și participare afirmațiile “profesioniștilor” industriei muzicale autohtone.
Photo by Adrian Coleașă
Bisul a început cu Lou Marini fâcând oficiile de prezentare ale colegilor săi de trupă și s-a încheiat apoteotic într-o frenezie totală pe Everybody Needs Somebody To Love, piesă deja asociată mai degrabă cu Blues Brothers decât cu originalul răposatului Solomon Burke.
O porție consistentă de istorie muzicală americană a fost prezentă marți seară pe scena Sălii Palatului. Nu pot decât să sper că episoade de genul acesta se vor repeta cât mai curând și mai des de acum încolo.
Iar cum s-a văzut concertul, aici.
Midnight Burst 