MMB 2018 Live Showcase

În perioada 20-22 martie s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Mastering The Music Business, MMB 3.0. Despre conferință în sine a scris deja Dan Fințescu și nu pot să adaug decât recomandarea de a participa la edițiile viitoare, nu doar celor implicați în industria muzicală autohtonă, ci pur și simplu oricui interesat de subiect.

MMB 3.0

Cele două seri de live showcase au fost cireașa de pe tortul unor zile pline de oportunități și de informație absolut necesară oricui din domeniu. Nu ar fi trebuit să lipsească nimeni din industrie de la aceste trei zile de posibilități de interacțiune cu oameni care știu prea bine despre ce vorbesc, pe care nu îi întâlnești oricând (sau poate niciodată), mai ales în acest gen de situație, mai puțin formală, trei zile pline.

Revenind la temă, ca-n jazz, în afară de funcția sa primară de a prezenta artiști unor oameni din industrie (ceea ce nu-i deloc puțin lucru) a fost, încă o dată, un mini-festival eclectic accesibil oricui dorea să participe, inspirat desfășurat în ambianța primitoare a clubului Expirat. Mini-festival pentru că au fost câte 9 (nouă) trupe pe seară, plus câte un invitat (ca să nu-i numesc headlineri), byron și Vama.

Nu am de gând să scriu o cronică a concertelor, nivelul a fost extrem de ridicat și oricine ar fi fost în sală avea toate șansele să își găsească o nouă trupă preferată, cel puțin un nou artist pe care să-l urmărească, cu atât mai mult cu cât prezența internațională a crescut de la un an la altul. Eu știu că am găsit mai mulți. Nu-i voi nominaliza, pentru că nu a existat vreo prezență slabă, iar preferințele subiective nu au nevoie de justificări. Singura mea recomandare este să îi asculați pe toți (există un playlist oficial pe Spotify, creat de Overground Music) și să vă faceți singuri o părere.

byron, by Adrian Coleașă 2018

Photo by Adrian Coleașă

Marți, 20 martie, pe scenă au urcat Fried Friend (România), JINXY VON D’ERS (România), Thom Artway (Cehia), Lucia (România), Dimitri’s Bats (România), JazzyBIT (România), Shane Ó Fearghail (Irlanda), Gramofone (România) și SPAM (România), plus invitatul serii, byron.

Miercuri, 21 martie, s-a continuat cu TREES orchestra (România), Evon Rose (Austria), CeZar (România), Ana & The Changes (Serbia), Rockabella (România), Mathias Heise Quadrillion (Danemarca), Kosmic Blues (România), FUNKorporation (România) și Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut (România), plus evident, invitatul serii, Vama.

Vama, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Galeriile foto ale celor două seri de showcase sunt disponibile pe Midnight Burst aici (prima zi) și aici (a doua zi). Spor la tăguit tuturor celor care au participat!

Adrian Coleașă


VAMA ȘI BYRON INVITAȚI SPECIALI LA MMB Live Showcase 2018

MMB Live Showcase 2018

Trupe și artiști din șase țări – Cehia, Danemarca, Irlanda, Serbia, Austria și România – vor avea la dispoziție unul dintre cele mai cunoscute spații dedicate muzicii live din București pentru a-și prezenta recitalurile. Clubul Expirat este cel care va găzdui anul acesta MMB Live Showcase, în serile de 20 și 21 martie. Trupele Vama si byron sunt invitații speciali ai acestei ediții.

În fiecare dintre cele doua zile, începând cu ora 20.00, trupele și artiștii selectați vor susține recitaluri în fața participantilor la MMB2018, profesioniști ai domeniului de pe plan local și european – oportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări – dar și în fața publicului neparticipant la conferință, dar dornic de a descoperi voci și acorduri fresh.

Trupele și artiștii selectați pentru cele două seri ale MMB Live Showcase sunt:

Marți, 20 martie:

Fried Friend (România), JazzyBIT (România), Jinxy Von D`ers (România), Lucia (România), Gramofone (România), Shane Ó Fearghail Music (Irlanda), Trupa SPAM (România), Thom Artway (Cehia);

Miercuri, 21 martie:

Ana & The Changes (Serbia), Am Fost La Munte Și Mi-A Plăcut (Romania), CeZar (România), FUNKorporation (România), Evon Rose (Austria), Kosmic Blues (România), Mathias Heise Quadrillon (Danemarca), Rockabella (România), Trees Orchestra (România).

Ficare dintre cele două seri se va bucura de prezența a doi invitați speciali: byron (20 martie) și VAMA (21 martie).

Doritorii iși pot achiziționa bilete de pe iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-mmb-live-showcase-expirat-20-21-03-33119/

Participantii la Mastering The Music Business vor avea acces gratuit pe baza ecusonului de participant.

***

Despre Mastering the Music Business

Mastering the Music Business, prima conferință dedicată industriei muzicale din România, a ajuns la cea de-a treia ediție și se va desfășura în perioada 20 – 22 martie 2018, la București. Acest eveniment le aduce participanților numeroase oportunități de relaționare cu persoane-cheie care activează în industria muzicală și în industriile adiacente, atât din România cât și din alte țări europene.

Prin intermediul unei serii de workshop-uri și dezbateri la care vor participa peste 70 de speakeri din România și din lume, Mastering the Music Business aduce informații relevante atât pentru artiștii care participă la conferință, cât și pentru toti profesioniștii din industria muzicală. Printre subiectele ediției de anul acesta se numără modalitățile prin care muzica poate aduce profit, strategiile de marketing online, plasarea melodiilor în mediile specifice. Nu vor fi ocolite nici poveștile de succes legate de muzica indie, festivaluri, conținutul muzical de la radio, jurnalismul muzical, exemplele de bune practici și multe altele.

Mai multe detalii pe www.masteringthemusicbusiness.ro