The Last Tour – Sabaton & Accept la București

Nu, nu este vorba de vreun ultim turneu, ci despre turneul pentru cel mai nou album Sabaton, The Last Stand. Într-un joc de cuvinte cu urmări uneori ambigue, tot ce se leagă de trupă în această perioadă a devenit The Last…

The Last Tour, cel mai mare turneu de până acum al suedezilor, a poposit pe 11 martie și la București, la Arenele Romane, avându-I ca invitați speciali pe Accept și în deschidere pe Twilight Force.

Twilight Force, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Twilight Force au fost aleși să deschidă pentru conaționalii lor în acest turneu. Power metal simfonic scrie pe etichetă, temele și abordarea vizuală sunt fantasy, deci fantasy metal? Au avut și ei un grup de oameni care să-i aclame, au țopăit și și-au îndeplinit misiunea de încălzire.

Accept, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Accept nu mai au nevoie de vreo prezentare după mai bine de patru decenii de activitate și deja au devenit musafiri obișnuiți pe la noi.

Nu, nu au deschis pentru Sabaton, ci au fost invitați speciali (termenul se poartă) și, pentru mine cel puțin, au furat show-ul. Aceeași mașinărie heavy metal de mare precizie, prestație impecabilă, un concert de al lor merită să fie exemplu de manual pentru acest gen muzical. Nu degeaba vin din Solingen, orașul lamelor de tot felul, de la cuțite la săbii.

Cu siguranță vor reveni în propriul lor turneu în curând, un nou album putând să apară chiar în cursul acestei veri. Până atunci, avem un live nou-nouț, Restless And Live, apărut în ianuarie.

Sabaton, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Sabaton sunt deja un business mult mai mare decât mi se părea. Sabaton Open Air a ajuns la a zecea ediție, Sabaton Cruise se organizează din 2010 dacă nu mă înșel…

Nu pot să nu mă gândesc la Manowar când îi urmăresc. Un Manowar suedez, nu american, mai degrabă marțial decât eroic, dar undeva pe aceeași pagină, cu aceeași eficiență și același gen de atitudine orientată spre fani. Am o bănuială că Sabaton au tras cu ochiul și și-au luat notițe. Și bine au făcut.

Dacă în 2012, la Rock The City, erau mai degrabă o altă trupă pentru care puțini se deplasaseră în mod special, acum lucrurile s-au schimbat dramatic. De la pustiu în fața scenei la o îmbulzeală ce făcea traversarea cortului de la Arene o aventură de lungă durată, e ceva drum și iată că l-au parcurs.

Nu mă îndoiesc că viitorul lor popas la București va avea același succes (sau probabil și mai și), sper doar să se întâmple în condiții care să mă facă să mă gândesc mai puțin la scenarii catastrofice de genul “ce-ar fi dacă trebuie să evacuăm de urgență locația?”.

Iar despre cum s-a văzut seara, aici, iar galeriile foto complete sunt aici și aici.

Adrian Coleașă


Jason Mraz, debut în București

Nu în fiecare zi Bucureștiul primește un câștigător de Grammy (chiar de două Grammy-uri, plus alte două nominalizări). Nu doar un “colecționar” de premii, ci și un artist de succes, cu mai multe albume multi-platină, Jason Mraz ne-a vizitat pentru prima oară.

_MG_7190

Photo by Adrian Coleașă

Mraz este un continuator al tradiției singer-songwriter, cu exponenți celebri precum Woody Guthrie, Bob Dylan sau Joni Mitchell, ceea ce face ca genul să fie asimilat și astăzi de unii cu folk-ul.

Mai puțin vehement implicat politic și social (deși acțiunile sale umanitare și filantropice sunt aproape la fel de cunoscute, măcar în State, ca și muzica lui), începuturile din cafenele și-au pus amprenta pe ceea ce crează, ca și pe alți colegi de ai săi de gen muzical, precum John Mayer sau Glen Hansard, ca să iau doar două nume. Pentru că da, coffeehouse music pare să fi devenit un gen muzical în sine.

La conferința de presă s-a prezentat relaxat, normal, amabil și fără fițe.

17264892_377352709314362_6834044213282325786_n

Photo by Anca Coleașă

Sala Radio a fost locația ideală pentru prestația aproape intimă a unui singur om cu două chitare, o clapă și o muzicuță.

20 de piese în setlist au fost un best of pentru această primă întâlnire cu publicul românesc. Evident că nu au lipsit I’m Yours, Lucky sau I Won’t Give Up. O poveste cu 20 de episoade întrețesute, într-un show sold-out cu mult înainte.

Și dacă Love Is The Answer a încheiat seara, să sperăm pentru mulții săi fani că povestea de dragoste cu România de-abia a început.

Iar cum a fost la conferința de presă și la cântare puteți vedea aici și aici.

Adrian Coleașă