„Concertul Caritabil de Crăciun” reunește artiști români de notorietate pe scena Ateneului Român

Perioada sărbătorilor de iarnă dezvăluie întotdeauna povești de viață impresionante, dar și lecții de viață despre ceea ce înseamnă a dărui sau a primi. Anul acesta, două dintre valorile esențiale ale educației, generozitatea și empatia, și-au dau mâna cu talentul și pasiunea pentru muzică a unora dintre cei mai apreciați artiști ai scenei românești din dorința de a le dărui copiilor un Crăciun al bucuriei și al speranței, prin prezentarea unui eveniment de gală organizat de Alina Sorescu sub egida Fundației Ringier România„Concertul Caritabil de Crăciun”.

Timp de aproximativ două ore, scena Sălii Mari a Ateneului Român va găzdui pe 20 decembrie, recitaluri emoționante susținute de maestrul Gheorghe Zamfir, solista Alina Sorescu, tenorul Vlad Miriță, sopranele Silvia Micu și Rodica Gabriela Anghelescu în acompaniamentul Orchestrei Simfonice Valahia dirijată de maestrul Florin Totan. De la interpretările rafinate ale unora dintre cele mai cunoscute compoziții muzicale din repertoriul muzical al maestrului Gheorghe Zamfir, până la arii de operă sau melodii pop prelucrate și orchestrate, la colinde tradiționale românești și cântece de iarnă iubite de publicul din întreaga lume, demersul caritabil al concertului va crea o conexiune specială cu toți cei prezenți prin intermediul limbajului universal – Muzica.

Fiecare copil merită să aibă o copilărie normală și să se bucure de un start fericit în viață. Consider că este și de datoria noastră să facem ceva, să încercăm să oferim un zâmbet celor care nu zâmbesc prea des. Și, cum altfel dacă nu prin muzică?” – a declarat Alina Sorescu, inițiatoarea proiectului.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Iabilet.ro , iar prețurile variază în funcție de categoria de loc, astfel: 320 lei – Cat.II și 390 lei – Cat.I. Fondurile rezultate în urma vânzării biletelor vor fi direcționate către programul de ajutorare a copiilor, derulat de Fundația Ringier România.


CONCERT CARITABIL DE CRĂCIUN, PE 20 DECEMBRIE, LA ATENEUL ROMÂN

Alina Sorescu, artista care îmbrățișează cu iubire și dăruire totală rolul de mamă cu acela de fi artist și profesor, trăiește cu intensitate fiecare clipă petrecută în compania fiicelor sale, vibrează în aplauzele publicului și lucrează la șlefuirea talentului muzical al copiilor din cadrul școlii de muzică „Picii lu’ Soreasca”.

În pragul sărbătorilor de iarnă, Alina Sorescu împlinește visurile unor copii mai puțin norocoși și inițiază organizarea unui concert caritabil special, alături de Fundația Ringier România, ce va avea loc pe 20 decembrie, la Ateneul Român, de la ora 19:30.

Astfel, iubitorii de muzică sunt invitați la Concertul Caritabil de Crăciun și să contribuie la bucuria și strălucirea din ochii copiilor, oferindu-le un Crăciun de poveste prin intermediul muzicii. Evenimentul reunește pe aceeași scenă artiști de notorietate ai scenei muzicale românești care, de asemenea, au acceptat cu bucurie să susțină cauza proiectului pregătind publicului spectator un program muzical special, în ton cu specificul sărbătorilor de iarnă.

Ambasadorul naiului, maestrul Gheorghe Zamfir, solista Alina Sorescu, tenorul Vlad Miriță, sopranele Silvia Micu și Rodica Gabriela Anghelescu în acompaniamentul Orchestrei Simfonice Valahia sub bagheta dirijorului Florin Totan vor încânta audiența de la Ateneul Român printr-un spectacol de înaltă ținută, momente muzicale pline de emoție și interpretări variate ale unor melodii de Crăciun din repertoriul internațional sau colinde tradiționale românești, în armonie perfectă cu atmosfera de sărbătoare.

Puțină lume știe asta despre mine, dar eu sunt o admiratoare a primei femeie pilot din America. Anne Morrow Lindbergh. Aceasta la un moment dat într-un interviu a declarat : “Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți, să fii bun cândva, undeva, pe parcursul vieții” , acest lucru încerc și eu, acum, aici prin acest concert caritabil.

Muzica pornește din inimă și se adresează inimilor, iar cea mai minunată muzică a sufletului este bunătatea. Așa că vă invit să dăruim împreună bucuria Crăciunului.” – Alina Sorescu

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate din rețeaua Iabilet.ro, la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, respectiv 320 lei – Cat.II și 390 lei – Cat.I.

Beneficiile rezultate în urma vânzării biletelor se vor dona către programul de ajutorare a copiilor derulat de Fundația Ringier România.


Pe 20 decembrie se lasă FRIG peste Club Quantic!

Lansare genOm EP și invitați: #Irfan & #MindcageEscape

Formația de avantgarde industrial metal FRIG concertează în club Quantic din București în cadrul unui eveniment special alături de formațiile IRFAN și MINDCAGE ESCAPE.

Bilete:

30 lei – acces general – earlybird – doar primele 50 bilete
40 lei – acces general – presale – până pe 19.12.2019 inclusiv
50 lei – acces general – în ziua evenimentului, 20.12.2019

AmBilet.ro: http://bit.ly/37zwvgy
iaBilet.ro: http://bit.ly/2DgwX5e

#IRFAN aduce o combinație unică de melodii și ritmuri hipnotizante – un World Fusion electro-acustic inspirat de sacrele melodii folk din Balcani, Persia, Orientul Mijlociu, cântări ortodoxe și moștenire muzicală a Imperiului Bizantin și Europa Medievală.

Preluând putere de la rădăcinile lor bulgare, trupa încorporează nesfârșitul și abundentul sunet al recunoscutelor melodii și armonii tradiționale din Bulgaria în adânci și fermecătoare peisaje electronice cu tot cu ritmuri percusive și asimetrice.

Unul din principalele aspecte ale trupei IRFAN este folosirea abundentă a excepționalelor etnice vocale feminine, puternicele vocale masculine și a corului.

Toate aceste elemente acompaniate de varietatea nesfârșita a instrumentelor cu corzi tradiționale bulgare, balcanice și orientale (oud, baglama, saz, santour), de suflat și cu clape(kaval, nay, duduk, harmonium) și percusive (darbouka, daf, bodhran, riq).

Combinația înflorește într-un gen muzical original format din World Fusion care împletește Neo Folkul și Goticul/Etericul Wave matrix cu misticismul oriental, sunete balcanice și romanța medievală într-un sunet captivant al frumuseței cristaline.

Numele trupei, care originează din Sufism, reprezintă noțiunea de “gnosticism” și “cunoștințe mistice” și reprezintă perfect experiența unică, mistică a atmosferei eterice creată de muzica lor.

Înregistrările IRFAN și concertele lor conduc audiența printr-o experiență emoțională și spirituală dincolo de timp și spațiu.

Facebook: https://www.facebook.com/Irfantheband/
Bandcamp: https://irfantheband.bandcamp.com/

#FRIG

Trupa FRIG realizează un amestec unic de metal și muzică electronică pentru a crea o nouă fuziune creativă a metalului modern cu influențe avangarde, doom, techno și industriale dedicate temei spatțiale revenind într-o formulă nouă, ghizii în călătoria printre astre vor fi:

• Alex Deak – synthetizator
• Dragos Schipor – chitară bas
• Gabi Neagu – chitară
• Rares Negru – chitară
• Stefan Maidaniuc – tobe

Concertul reprezintă o avanpremieră a noului material discografic instrumental, genOm. Cu un sunet întunecat, elemente de doom, techno și industrial, discul reprezintă o analiză a evoluției de la macro la micro, de la univers la om, la analiza condiției umane și a trăirilor, a conexiunilor neurononale prin plasma cosmică ce unește TOTUL ca întreg.

Invitatul special al acestui material este bateristul Sergio Ponti (A Lifelong Journey, ex-Dordeduh, ex-Sunset In The 12th House) ce a dat o tentă progresivă și masivă pieselor.

Mixajul și masterizarea au fost asigurate din nou de Enrico Tiberi (Sony, Universal, Warner Music), colaborare începută pe discul precedent.

Materialul anterior, “vid nocturn”, a fost foarte apreciat de presa de specialitate, fiind considerat de către ProTv unul dintre cele mai bune discuri ale anului 2018.

Piesele formației și-au găsit locul în playlist-ul radiourilor din întreaga lume, începând cu zona Oceaniei: Australia, Noua Zeelandă, Japonia, continuând cu continentul african: Africa de Sud, Americana Latină: Argentina, Brazilia, America de Nord: Canada, SUA și revenind în spațiul european: Grecia, Franța, Portugalia, Cehia, Rusia, Germania și Norvegia.

Bandcamp: https://frig.bandcamp.com/album/vid-nocturn
Spotify: https://open.spotify.com/album/0Te0142EPDnaq5QQSDzG7C?si=mHa_hiRvT4Ska6aoaG1Xpw
Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCfVGFRpI17IPJJ4LOQqbJ_A
Facebook: https://www.facebook.com/frig0010/

#MINDCAGE #ESCAPE

După 2 ani de absență de pe scena rock românească, Mindcage Escape sosesc în Quantic cu rețeta proprie de rock progresiv, caracterizată de riff-uri agresive, pasaje melodice, măsuri compuse și poliritmie.

Spectacolul din Quantic vine după lansarea a doua single-uri în 2019, ce anunța apariția în primăvara anului 2020 a primului LP din istoria trupei.

Mindcage Escape este o trupă românească de metal progresiv, formată în 2012, în București.

Componența:

Iulian Horvath-Bughesiu – chitară
Bogdan Stanciu – chitară
Radu Palade – bas
Valentin-George Pane – tobe
Stefan Sandu – voce

Facebook: https://www.facebook.com/MindcageEscape/
Youtube: https://www.youtube.com/user/MindcageEscapeRO


Astral Night: FRIG în Quantic pe 20 decembrie

Pe 20 decembrie se lasă FRIG peste club Quantic!

https://www.iabilet.ro/bilete-astral-night-frig-lansare-album-irfan-mindcage-escape-48849/?fbclid=IwAR3G-1lF9WioR0wRr_AbyeaIKDcnXsonE7gkY1d9IttiAlBf8htKNaJWcEg

Formația de avantgarde industrial metal concertează în club Quantic din București în cadrul unui eveniment special alături de formațiile Irfan și Mindcage Escape.

Trupa FRIG realizează un amestec unic de metal și muzică electronică pentru a crea o nouă fuziune creativă a metalului modern cu influențe avangarde, doom, techno și industriale dedicate temei spațiale.

Ghizii în călătoria printre astre și spațiu vor fi:

• Alex Deak – synthetizator
• Dragos Schipor – chitară bass
• Gabi Neagu – chitară
• Rares Negru – chitară
• Stefan Maidaniuc – tobe

Concertul reprezintă o avanpremieră a noului material discografic instrumental – genOm. Cu un sunet întunecat, elemente de doom, techno și industriale, discul reprezintă o analiză a evoluției de la macro la micro, de la univers la om, la analiza condiției umane și a trăirilor, a conexiunilor neurononale prin plasma cosmică ce unește TOTUL ca întreg.

Invitatul special al acestui material este bateristul Sergio Ponti (A Lifelong Journey, ex-Dordeduh, ex-Sunset In The 12th House) ce a dat o tentă progresivă și masivă pieselor.

Mixajul și masterizarea au fost asigurate din nou de Enrico Tiberi (Sony, Universal, Warner Music), colaborare începută pe discul precedent.

Piesele formației și-au găsit locul în playlist-ul radiourilor din întreaga lume, începând cu zona oceanică: Australia, Noua Zeelandă, Japonia, continuând cu continentul african: Africa de Sud, America Latină: Argentina, Brazilia, America de Nord: Canada, SUA și revenind în spațiul european: Grecia, Franța, Portugalia,Cehia, Rusia, Germania și Norvegia.

Contact:
Spotify
Bandcamp
Youtube

IRFAN

IRFAN aduce o combinație unică de melodii și ritmuri hipnotizante – un World Fusion electro-acustic inspirat de sacrele melodii folk din Balcani, Persia, Orientul Mijlociu, cântări Ortodoxe și moștenire muzicală a Imperiului Bizantin și Europa Medievală.

Preluând putere de la rădăcinile lor bulgare, trupa încorporează nesfârșitul și abundentul sunet al recunoscutelor melodii și armonii tradiționale din Bulgaria în adânci și fermecătoare peisaje electronice cu tot cu ritmuri percusive și asimetrice.

Una din principalele aspecte ale trupei IRFAN este folosirea abundentă a excepționalelor etnice vocale feminine, puternicele vocale masculine și a corului.

Toate aceste elemente acompaniate de varietatea nesfârșită a instrumentelor cu corzi tradiționale bulgare, balcanice și orientale (oud, baglama, saz, santour), de suflat și cu clape(kaval, nay, duduk, harmonium) și percusive (darbouka, daf, bodhran, riq).

Combinația înflorește într-un gen muzical original format din World Fusion care împletește Neo Folkul și Goticul/Etericul Wave matrix cu misticismul Oriental, sunete Balcanice și romanța Medievală într-un sunet captivant al frumuseței cristaline.

Numele trupei, care originează din Sufism, reprezintă noțiunea de “gnosticism” și “cunoștințe misticale” și reprezintă perfect experiența unică, mistică a atmosferei eterice creată de muzica lor.

Înregistrările IRFAN și concertele lor conduc audiența printr-o experiența emoțională și spirituală dincolo de timp și spațiu.

Facebook: https://www.facebook.com/Irfantheband/
Bandcamp: https://irfantheband.bandcamp.com/

MINDCAGE ESCAPE

După 2 ani de absență de pe scena rock românească, MINDCAGE ESCAPE sosesc în Quantic cu rețeta proprie de rock progresiv, caracterizată de riff-uri agresive, pasaje melodice, măsuri compuse și poliritmie.

Spectacolul din Quantic vine după lansarea a două single-uri în 2019, ce anunță apariția în primăvara anului 2020 a primului LP din istoria trupei.

Mindcage Escape este o trupă românească de metal progresiv, formată în 2012, în București.

Componența:
Iulian Horvath-Bughesiu – chitară
Bogdan Stanciu – chitară
Radu Palade – bass
Valentin-George Pane – tobe
Stefan Sandu – voce

Youtube: https://www.youtube.com/user/MindcageEscapeRO


Mihai Mărgineanu în Quantic, pe 20 decembrie

20 decembrie 2018 -> Quantic // ACCES PUBLIC – 19:30!

Cunoscutul artist Mihai Mărgineanu pregătește un nou album ce va fi lansat anul viitor în luna februarie!

Joi, 20 decembrie mergi la Quantic la AVANPREMIERA albumului “Fum de Tavernă”!

========================================

Bilete:
⚫ 35 lei primele 100 bilete -> SOLD OUT
⚫ 45 lei presale până miercuri, 19 decembrie inclusiv https://goo.gl/dGXYxf sau https://goo.gl/Uu9hmM
⚫ 60 lei online sau la intrare în ziua evenimentului
https://goo.gl/dGXYxfsau https://goo.gl/Uu9hmM

*Nu se fac rezervari la mese

========================================

‘Fum de Tavernă’ se cântă în Quantic și se lansează la Sala Palatului!

========================================

Mihai Mărgineanu Band înseamnă:
Mihai Mărgineanu – voce
Cristi Horia – vioară
Vlad Andrei – chitară electrică
Michele Vișan – chitară acustică
Vasile Malic – chitară bass
Nicu Dumitrescu – percuție
Florin Ionescu – tobe

========================================