Vița de Vie începe aniversarea celor 25 de ani de carieră prin lansarea unui joc personalizat, însoțit de o coloană sonoră în 8-bit!

Alătură-te celor 5 eroi din trupă și ajută-i să parcurgă cele 17 orașe din turneu, în timp ce sunt atacați la probele de sunet de peste 30 de personaje diferite. Transformă-i pe toți în fani! Descoperă superputerile fiecărui membru al trupei, fă-le upgrade și folosește-le înțelept! Ai grijă la cei 4 Boțși, sunt foaaarte periculoșși! Și joa-căă!!

„Soundcheck Attack a fost produs de extratereștrii de la  Deadlime și este un cadou pentru fanii noștri, cei care au fost alături de noi în acești 25 de ani incredibili. Jocul este disponibil în variantă desktop, download gratuit în Google Play și App Store. Adica peste tot.” Adrian Despot

Jocul este disponibil aici: http://onelink.to/vitadevie

Coloana sonoră a jocului în 8-bit – Soundtrack Attack (8-bit) – va fi disponibilă pe toate platformele digitale pe 19 martie și va fi precedată de lansarea primului single – Iamma (8-bit), cu o săptămână înainte, pe 12 martie. 


Lecții cu Kirk: Tema din M*A*S*H

Cei care n-au auzit de M*A*S*H probabil că tocmai au aterizat de pe o altă planetă: Bine ați venit pe Pământ!

Suicide Is Painless este tema filmului și a serialului, și a fost scrisă de Johnny Mandel (muzica) și Mike Altman (fiul lui Robert Altman, versurile).

A fost cerut special de Altman pentru una dintre scenele din film și a avut două cerințe: să se numească Suicide Is Painless și să fie “cel mai stupid cântec scris vreodată”. Nu a reușit să scrie versurile el însuși, așa că le-a dat lui Mike, fiul său de 14 ani, care le-a terminat în cinci minute.

Iar dacă Robert Altman a încasat $71,000 pentru regia M*A*S*H, Mike depășise milionul de dolari din drepturi de autor, așa cum declara regizorul încă din anii ‘80.

Piesa originală este în Dm, dar Kirk a transpus-o în Am pentru a o face mai accesibilă începătorilor. Tot pentru accesibilitate a scris trei lecții, cu nivele diferite de dificultate.

TAB | Partitură | Fișier GuitarPro

TAB | Partitură | Fișier GuitarPro

TAB | Partitură | Fișier GuitarPro