Lucia va deschide concertul Kimbra de pe 27 Septembrie

Cunoscută publicului larg pentru colaborarea cu Gotye pe „Somebody that I used to know” dar și pentru piesele cu zeci de milioane de viewuri precum „Settle Down” sau „Cameo Lover”, KIMBRA cântă în premieră în România la București vineri pe 27 septembrie la Quantic Open Air.

În deschiderea artistei din Noua Zeelandă va urca pe scenă Lucia.

În iunie 2012, Lucia a fost preluată de agenția de management muzical Global Music Management, recent redenumită Global Records, care se ocupă și de managementul artistei Inna. În august 2012, artista a susținut primul ei concert și a reprezentat muzica românească, pe o scenă dedicată în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Summer Well.

Cel de-al doilea single al sau, numit „Me Over You”, a apărut tot în luna august și a beneficiat de un videoclip filmat în regia lui Radu Aldea. Stilul interpretativ al Luciei a fost comparat cu cel al unor cântărețe precum Adele sau Regina Spektor.

Lucia este și o susținătoare a proiectelor caritabile, iar în 2012 a cântat în cadrul a două astfel de evenimente: Gala Persoanelor cu Dizabilități, organizată pe 27 noiembrie de către ActiveWatch și Fundația Motivation Romania, în Studioul 3 al TVR, și concertul caritabil UNICEF, ce a avut loc pe 17 decembrie și unde a cântat, alături de Smiley și Vunk, pentru copiii vulnerabili din România.

Lucia a lansat albumul ei de debut, Silence pe 6 noiembrie 2015 și cel mai recent album, Samsara, pe 13 aprilie 2018.

Așadar, pe 27 septembrie ne întâlnim cu Kimbra și cu Lucia în club Quantic.

Biletele au următoarele prețuri:

– presale – Acces General 109 lei, Golden Circle 149 lei
– la acces – Acces General 120 lei, Golden Circle 160 lei

Zona Golden Circle se află în fața scenei și este limitată la 300 de bilete. Se pun în vânzare doar 800 de bilete. Showul are loc în aer liber.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Visuals: Dan Basu

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla.


KIMBRA cântă în premieră la București pe 27 septembrie

Cunoscută publicului larg pentru colaborarea cu Gotye pe „Somebody that I used to know” dar și pentru piesele cu zeci de milioane de viewuri precum „Settle Down” sau „Cameo Lover”, KIMBRA cântă în premieră în România a București vineri pe 27 septembrie la Quantic Open Air (terasa de vară în aer liber a Clubului Quantic din Șoseaua Grozăvești 82 – lângă metrou Grozăvești – capacitate de 1000 de persoane). Biletele se pun în vânzare pe 26 iulie la ora 10:00 pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro iar primele 100 de bilete au preț special.

Kimbra este una dintre cele mai importante artiste din Noua Zeelandă. Câștigătoare a doua premii Grammy în 2013 pentru Record of the Year și Best Pop Duo/Group Performance, artista de 29 de ani se pregătește să lanseze pe 26 Octombrie EP-ul „Songs From Primal Heart, Reimagined”. Materialul va conține 4 piese de pe albumul Primal Heart în varianta acustică.

Cu 3 albume lansate și cu turnee în întreaga lume, Kimbra păstrează caracteristicile unui show intim în cadrul concertelor sale.

Cu privire la viitorul EP, artista a declarat că întotdeauna a dorit un material cu piese acustice prin care să se depărteze de beat-uri și să simplifice muzica…’ Doar voce și chitară’ dupa cum spune artista.

Kimbra, un concept intim, reinventat într-o seară cu muzică live în care piesele vor fi reduse la chitară, bas și pian.

Biletele se pun în vânzare pe 26 iulie la ora 10:00 la următoarele prețuri:

– earlybird – primele 100 de bilete – Acces General 89 lei, Golden Circle 129 lei (în fața scenei)
– presale – Acces General 109 lei, Golden Circle 149 lei
– la acces – Acces General 120 lei, Golden Circle 160 lei

Zona Golden Circle se află în fața scenei și este limitat la 300 de bilete. Se pun în vânzare doar 800 de bilete. Showul are loc în aer liber.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla.


Cannibal Corpse la Quantic Open Air!

Cannibal Corpse cântă pe 13 iunie la București la Quantic Club pe scena Open Air.

La minimum 4 bilete cumpărate ai discount 20%
La minimum 8 bilete cumpărate ai discount 30%

Când vine vorba de Death Metal, Cannibal Corpse este o formație etalon a genului. Cu peste 3 decenii de activitate și 14 albume la activ, Cannibal Corpse este una dintre formațiile care a păstrat autentic soundul death metal.

Bazele trupei au fost puse de artiști care deja activau pe scena de death metal, printre aceștia numărându-se Paul Mazurkiewicz, Alex Webster sau Chris Barnes. Acesta din urmă avea să părăsească formația în 1995 iar înlocuitorul său a fost George ‘Corpsegrinder’ Fisher.

Formația a trecut de-a lungul timpului prin diferite probleme cauzate mai ales de versurile trupei, câțiva politicieni americani dorind să îi interzică cu desăvârșire pentru că ar fi subminat caracterul național al Statelor Unite.

În Australia au fost interziși timp de 10 ani (1996 – 2006), iar în momentul de față doar persoanele care au peste 18 ani pot cumpăra discurile Cannibal Corpse. Aceeași problemă a fost și în Germania unde nu au avut voie să cânte piesele de pe primele trei albume. În Rusia, din opt concerte șase au fost anulate dupa ce diferite grupuri religioase au făcut tot posibilul să interzică susținerea acestora.

În momentul de față, Cannibal Corpse are un line-up neschimbat din 2005.

Alex Webster – bass
Paul Mazurkiewicz – drums
George „Corpsegrinder” Fisher – vocals
Pat O’Brien – lead guitar
Rob Barrett – rhythm guitar

Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

– Presale: 89 lei Acces General, 129 lei Golden Circle
– La acces: 100 lei Acces General si 140 lei Golden Circle

Se pun în vânzare doar 1200 de bilete iar la Golden Circle sunt doar 400 de locuri. Concertul are loc în aer liber.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM