Shane Ó Fearghail a lansat un nou single, New England

Pe 31 octombrie a apărut Born From Tradition, cel de al patrulea album al lui Shane Ó Fearghail, unul dintre autorii reprezentativi ai noului catalog indie folk irlandez.

Piesa care face notă aparte pe album, prin comentariul său amar, este New England, o baladă epitaf pentru o națiune și o epocă. Motivată de Brexit, având ca și catalist incendiul de la Grenfell Tower și istoria imperialismului britanic ca forță motrice, piesa este acum lansată ca single, acompaniată de un clip minimalist, extrem de elegant și expresiv, produs și animat chiar de artist.

“Cu ‘New England’ am încercat să abordez un subiect important pentru mine. Obiectul piesei este întunecat, complicat și poate și văzut de unii ca un subiect de controversă. Am încercat să fiu cât mai cinstit cu vorbele mele, versurile piesei bazându-se pe evenimente reale. pentru mine aceste cuvinte spun o poveste reală.

Scriind acest cântec și spunând această poveste nu am intenționat să ofensez pe cineva sau să apăr vreo poziție anume. E doar un cântec, scris dintr-o stare de empatie și dintr-un straniu simț de solidaritate, ca rezultat al evenimentelor ce s-au desfășurat în Anglia și în Europa pe parcursul ultimilor patru ani” , spune Shane.

Adrian Coleașă


Moș Metallica aduce daruri

Și anume un reportaj de 20 de minute despre concertul din Antarctica, din 2013, “Freeze ‘Em All”.

FreezeEmAll

Download-ul este gratuit, nefiind nevoie decât de crearea unui cont pe site-ul oficial, www.metallica.com. Sau streaming, cum preferă fiecare.

Este deja al doilea scurt-metraj disponibil pe site, după cel de animație al lui Robert Trujillo, “’Tallica The Parking Lot”, disponibil și el ca download gratuit.

Vizionare plăcută!