FRIG: live online genOM EP

Formația bucureșteană FRIG – în componența Alex Deak [synth], Marius Andrei Ionescu [bas], Alexandru Ionuț Manole [chitară] și Alexandru-Mihai Balmoș [tobe]  – va susține un concert online prin intermediul căruia își va prezenta cel mai recent material discographic, EP-ul “genOm”.

Evenimentul va avea loc pe data de 20 noiembrie, începând cu ora 20:00 și va fi găzduit de site-ul Bloody News (https://bloodynews.ro).

Facebook event: https://bit.ly/38UiFZc

Ce trebuie să știți despre EP-ul “genOm”?

Acesta descrie evoluția de la macro la micro, cu zoom pe al nostru Univers, analizând condiția umană, conexiunile neuronale și Cosmosul ce leagă acest tot.

Conceptul și sound-ul sunt reliefate cel mai bine prin single-ul „Australe”, un single însoțit de un videoclip extrem de abstract. Tema cheie este Polul Sudic al Planetei Marte și dovezile existenței / prezenței apei.

Toboșarul Sergio Ponti (Dordeduh, Sunset In The 12th House) a fost invitatul special al forma’iei pe acest single, acesta duc\nd sound-ul spre sferele Progressive Metal-ului.

EP-ul a fost prezentat recent și în format fizic, în plăcuta și prietenoasa atmosferă a librăriei Modul Carturești (Str. Academiei, 18-20).

Participanții la eveniment au avut ocazia să vadă pe viu ediția limitată a EP-ului – o ediție lucrată manual – și, cel mai important lucru, aceștia au putut afla ca prin „genOm”, FRIG a dat startul unei excelente campanii de reîmpadurire a țării. Te vei întreba… Cum așa?

Păi, prin design-ul unic al acestui nou material: ambalajul biodegradabil – ce include soiuri exotice de semințe, instrucțiuni de plantare, cărora li se adauga un cod QR prin intermediul căruia poți descărca materialul în format digital.

Dupa ce ai plantat semințele, poți aștepta un viitor mai verde, mai luminos!


Concert Annihilator pe 20 Noiembrie la Arenele Romane

ANNIHILATOR – A tour for the Demented sosește și la București pe 20 noiembrie la Arenele Romane (cort încălzit). Primele 200 de bilete au preț special și pot fi găsite pe iabilet.ro.  Se anunță un show cu casa închisă așa că luați-vă bilete din timp!

Annihilator este probabil cea mai cunoscută formație de metal din Canada, cu o activitate de peste 30 de ani pe scena mondială a metalului. Cu mai mult de 3 milioane de albume vândute în lume, este cu siguranță cea mai vândută formație de metal din Canada. Trupa face parte din careul de ași, așa numitul ‘Big 4 of Canada’ alături de Sacrifice, Voivod și Razor și au la activ 16 albume de studio, cel mai nou, ‘For the Demented’ fiind lansat anul trecut pe 3 noiembrie.

De-a lungul timpului, din componența formației au făcut parte artiști precum Mike Mangini (Dream Theater) Joe Comeau (Overkill) sau Randy Black (Primal Fear, W.A.S.P.).

Întrebat de la ce vine numele formației, Jeff Waters a declarat că trupa a fost numită după numele tancului condus de personajul interpretat de Eddie Murphy în filmul ‘Best Defense’.

După ce au lansat 3 demo-uri, Annihilator au scos și primul album în 1989, ‘Alice in Hell’ în urma căruia au plecat într-un turneu internațional alături de Onslaught în Europa și Testament în America de Nord. Despre cel de al doilea demo al formației, ‘Phantasmagoria’, lansat în 1986, se spune că ar fi fost unul dintre cele mai căutate demo-uri ale anilor ’80, după demo-urile Metallica și Megadeth.

În momentul de față Annihilator înseamnă:
Jeff Waters – voce, chitară
Fabio Alessandrini – tobe
Rich Hinks – bass
Aaron Hamma – chitară

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service ZebraPay din toată țară la următoarele prețuri:

– EARLYBIRD: 69 Lei Acces General, 89 Lei Golden Circle, în fața scenei – primele 200 de bilete

– PRESALE: 75 Lei Acces General, 95 Lei Golden Circle, în fața scenei – până pe 15 mai

– PRESALE: 90 Lei Acces General, 110 Lei Golden Circle, în fața scenei – până pe 15 septembrie

– LA INTRARE: 100 Lei Acces General, 130 Lei Golden Circle, în fața scenei – în limita locurilor disponibile

Sunt în vânzare doar 250 de bilete Golden Circle și 1250 Acces General. Zona Golden Circle este delimitată iar accesul în ea se face doar pe bază de brățară (pe care o primiți la intrare)

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM