Maximum Rock Festival: s-au suplimentat abonamentele la prețul promoțional cu 100 de bucăți

MAXIMUM ROCK FESTIVAL – ed. 9
09 – 10.09.2022

După numeroase mesaje primite din partea publicului, organizatorii Maximum Rock Festival au decis să suplimenteze abonamentele, disponibile acum la prețul promoțional de 99 lei, cu 100 de bucăți. După epuizarea acestora următoarele categorii de abonamente vor avea valoarea de 129 lei și 160 lei.

Reamintim faptul că a 9-a ediție a festivalului Maximum Rock se va desfășura la București în perioada 7-10 septembrie 2022 sub un nou format, structurat astfel:
7 – 8 septembrie – vor fi prezentate câteva paneluri (online) la care invitații vor aborda teme de interes pentru industria muzicală și în special pentru tinerele formații, de la drepturile de autor și până la organizarea de evenimente.
9 – 10 septembrie – concerte live desfășurate la Arenele Romane la care vor participa formațiile: Myrath (Tunisia/Franța), Týr (Insulele Feroe), Infected Rain (Moldova), Atheist (SUA), Subterranean Masquearade (Israel), As I May (FInlanda), Taine, Breathelast, Aeon Blank și Reverse The Moment din România.

Abonamentele sunt disponibile online exclusiv prin www.AmBilet.ro la următorul link: https://www.ambilet.ro/tc-events/maximum-rock-festival-2022/

Maximum Rock Festival a adunat pe scena festivalului, de-a lungul edițiilor precedente, nume sonore din elita metalului mondial precum: W.A.S.P., Kamelot, My Dying Bride, Epica, Eluveitie, Therion, Moonspell, Sodom, Annihilator, Haggard, Dark Tranquillity, Septicflesh, Moonsorrow, Crematory, Evergrey, Samael, Sirenia și multe altele.

Eveniment organizat de Promusic Events și Maximum Rock și cofinanțat de către Ministerul Culturii.
Recomandat de Rock FM.


O nouă categorie de abonamente este Sold Out! Ultimele abonamente disponibile pentru Maximum Rock Festival 2021

Maximum Rock Festival 2021 va avea loc în perioada 11-12 septembrie la Arenele Romane din București.

Formațiile reconfirmate pentru ediția din septembrie sunt: Epica (Olanda), Eluveitie (Elveția) Therion (Suedia), Orphaned Land (Israel), Dirty Shirt (Romania), Subterranean Masquerade (Israel), Riot Monk (România), Loch Vostok (Suedia) și Magnetic (Bulgaria).

Menționăm faptul că Maximum Rock Festival 2021 va fi o ediție mai diferită și, ținând cont de actualele restricții anti Covid impuse de autoritățile abilitate din România, vom limita accesul publicului la 50 % din capacitatea locației.
Abonamentele achiziționate până în acest moment sunt valabile pentru ediția 2021 a festivalului, iar cei care (din diferite motive) nu pot participa la ediția din acest an a festivalului pot folosi abonamentele pentru Maximum Rock Festival 2022.

Așa cum am anunțat, abonamentele Presale 1 (la prețul promoțional de 249 lei) au fost disponibile într-un număr limitat și s-au epuizat.
Începând de astăzi (28.05.2021) se pun în vânzare ultimele 500 de abonamente la prețul de 279 lei, disponibile prin AmBilet.ro,  AICI.
Reamintim faptul că, abonamentele achiziționate în perioada festivalului (în măsura în care acestea vor mai fi disponibile), se vor putea achiziționa la prețul de 300 lei fiecare.

Maximum Rock Festival este mai mult decât un simplu festival. Este rezultatul anilor de muncă, al pasiunii și al dăruirii, atât din partea formațiilor participante, cât și din partea noastră, a echipei organizatorice.
De-a lungul edițiilor, pe scena festivalului Maximum Rock au urcat formații foarte cunoscute precum: W.A.S.P., Annihilator, Epica, Moonspell, My Dying Bride, Haggard, Kamelot, Sodom, Crematory și multe altele.

Ne vedem la festival!

Rock On!