Saddayah va susține trei concerte în Grecia și în Bulgaria

Trupa ploieșteană death metal Saddayah va susține trei concerte în străinătate, în luna noiembrie.

În continuarea turneului de promovare a primului album al trupei, „Apopheny of Life”, Saddayah a primit invitația de a concerta în Grecia și în Bulgaria.

Saddayah ajunge pentru prima dată în Grecia la începutul lunii viitoare, având programate două cântări în Atena (Crow Club, 1 noiembrie) și în Thessaloniki (8Ball Live Stage, 3 noiembrie), urmând ca pe 23 noiembrie să revină în Bulgaria, de această dată cu un concert în Varna (Smile Club).

Între timp a fost confirmat și primul concert de anul viitor, Saddayah putând fi văzuți live la București, în Club Fabrica, pe 11 ianuarie.

www.facebook.com/SaddayahBand/