Black Liturgy Pilgrimage Tour 2022 a luat startul din România

După Black Rituals, turneul de succes de anul trecut ce a străbătut Europa Centrală și de Nord, Batushka și Diabolical s-au reîntânit în 2022 pentru Black Liturgy Pilgrimage, un turneu focusat pe zonele mai sudice ale continentului, inclusiv Turcia. Primele două date, cu alură de festival itinerant, au fost în România, Cluj-Napoca (12 aprilie) și București (13 aprilie).

Eshtadur @Quantic 2022, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Deschiderea serii a fost asigurată de Eshtadur, o ofertă black metal columbiană, cu estetică death metal, totul melodic și cu suficiente elemente atmosferice ca să seteze dispoziția serii.

Paradise In Flames @Quantic 2022, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Paradise In Flames, un cvintet brazilian din Belo Horizonte și Minas Gerais, au preluat scena, schimbând cursul către o mixtură de texturi simfonice, melodeath și chiar urme de deathcore, totul într-un șablon black metal tributar Dimmu Borgir.

Warhammer @Quantic 2022, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Warhammer, grecii aflați la a zecea aniversare, sunt o trupă ce tocmai și-a încheiat tranziția de la începuturile thrash la un black metal frenetic, aproape sălbatic. Blugii thrash au fost înlocuiți cu glugi și corpse paint, iar saxofonul lui Thanos Zarkalis le dă o notă de inedit într-o construcție foarte solidă, ce îi plasează pe o traiectorie ascendentă.

Diabolical @Quantic 2022, by Adrian Coleașă

Photo by Adrian Coleașă

Diabolical nu sunt o necunoscută pentru publicul român și au propriul grup de fani locali, după ce ne-au vizitat deja de mai multe ori. Aflați la a 25-a aniversare, au strâns mereu aprecieri rămânând totuși mereu într-un con de umbră nemeritat. Stilistic acoperă o paletă largă într-o abordare foarte personală în care singura constantă este grandoarea. Nu avem de a face cu black metalul claustrofob, ci cu varianta sa bombastică și îndrăzneață, în largul său pe arene și pe stadioane. Dacă vor ajunge acolo nu depinde doar de calitățile lor artistice, dar creația lor este născută pentru spații largi, neîngrădite.

Batushka @Quantic 2022, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Batushka sunt în plină controversă, iar litigiul dintre Krzysztof Drabikowski și Bartłomiej Krysiuk încă în desfășurare, la patru ani deja de când s-a declanșat. Indiferent de părerile pro sau contra, conceptul inițial al lui Drabikowski își demonstrează din plin eficiența. Persoanele muzicienilor de pe scenă devin irelevante, atenția este concentrată pe muzică și pe ambianța iconoclastă.

Exploatând filonul inedit al iconografiei ortodoxe, ritualul devine componentă esențială a spectacolului. Interacțiunea cu publicul este practic inexistentă, spectatorii fiind doar martorii unei predici ce atinge blasfemia doar în măsura gradului de receptare al participanților, dar care le-a adus amenințări cu moartea în colțuri ale lumii precum Belarus sau Rusia.

În esența sa, Batushka rămâne o trupă black metal extrem de eficientă, cu un impact major, amble sale încarnări producând rezultate notabile și după despărțire. Pe scena de la Quantic am avut trupa lui Krysiuk, dar am dubiile mele că aș fi reușit să fac diferența dacă aș fi fost pus în fața ambelor variante simultan.

Adrian Coleașă

Concertul Batushka din București a fost prezentat de Metalhead.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile la:


Program si reguli de acces la Batushka de la Cluj Napoca si Bucuresti

Batushka se reîntoarce în România cu două noi concerte memorabile, la Cluj Napoca pe 12 Aprilie în /FORM Space și pe 13 Aprilie la București în Quantic. Formația de black metal ne va prezenta și un nou material discografic “Tsarju Nebenyj”, lansat în martie 2021. În deschidere vor cânta Diabolical, Warhammer, Paradise in Flames și Eshtadur.

Pentru ambele concerte, atât cel din Cluj Napoca cât și cel din București, programul este cel de mai jos.

OPEN DOORS 19:00
Eshtadur 19:15-19:45
Paradise Flame 20:00-20:30
Warhammer 20:45-21:15
Diabolical 21:35-22:15
Batushka 22:35-23:40

REGULI DE ACCES ȘI INFORMAȚII UTILE

Este interzis în zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase
– accesul cu alcool sau alte băuturi și alimente din exteriorul sălii de concert
– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau mășini de gătit de orice fel
– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil)
– aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Batushka @ Cluj-Napoca & București

Batushka se reîntoarce în Cluj-Napoca pe 12 aprilie și în București pe 13 aprilie pentru noi showuri memorabile. În deschidere vor cânta Diabolical, Warhammer, Paradise in Flames și Eshtadur. Primele 100 de bilete costă 79 de lei.

Evenimentele vor respecta normele în vigoare la momentul desfășurării acestora.

Formația de black metal ne va prezenta și un nou material discografic „Tsarju Nebenyj”, lansat în martie 2021. Showul  trupei va păstra teatralitatea și misterul caracteristice formației din Polonia, aceasta numărându-se printre cele mai inedite reprezentații scenice ale unui concert de metal extrem. Formația va interpreta piese atât de pe „Tsarju Nebenyj” cât și de pe materialele precedente.

Diabolical vin din Suedia și abordează un black metal cu influențe vizibile de death. Au peste 20 de ani de activitate, timp în care au lansat 5 materiale de studio, cel mai recent fiind ‘Eclipse’ ce a fost oferit fanilor în 2019. De-a lungul timpului au împărțit scena sau au fost în turnee cu formații precum Samael, Belphegor, Borknagar sau Cradle of Filth.

Warhammer vin din Atena, Grecia, și urcă pe scena din 2012. Până acum au lansat trei materiale de studio, cel mai recent, “Ashes and Cinders” fiind disponibil din toamna lui 2021. Stilul abordat de formație este thrash metalul în care se găsesc pe alocuri și influențe de death metal.

Paradise in Flames au patru albume de studio în cei aproape 20 de ani de activitate, albume care tratează teme precum mizantropia sau religia într-un stil pur de black metal.

Eshtadur vin din Columbia și sunt activi din 2005. Abordează un melodic death/black metal și au scos până acum 4 albume de studio cel mai recent, ‘From the Abyss’ fiind lansat în 2020.

Primele 100 de bilete costă doar 79 lei, următoarele 100 de bilete costă 89 lei, în presale 99 de lei iar la intrare 120.

La toate biletele se adaugă comisionul de procesare de 5 lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Puteți adăuga la comandă și opțiunea FLEX. FLEX e o asigurare suplimentară pentru fanii care vor să cumpere bilete din timp dar care vor și siguranța că în cazul în care nu mai pot participa la evenimente, își primesc rapid înapoi banii plătiți pe bilet/e, în conformitate cu termenii și condițiile iabilet. Dacă achiziționezi serviciul FLEX poți renunța la bilet/e cu maxim 72 de ore înainte de ziua în care are loc evenimentul şi primești înapoi toată sumă plătită pentru biletul la care renunți, în 5 zile lucrătoare, mai puțin contravaloarea serviciului FLEX și a comisioanelor suplimentare achitate, precum prețul serviciilor de intermediere / de procesare ori administrare a comenzii / de emitere bilet.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM