Tarja la București și Cluj-Napoca: Program și reguli de acces

Celebra solistă TARJA Turunen va cânta pe 18 octombrie 2022 la Arenele Romane din București. Concertul va avea loc indoor în cort încălzit. În deschidere vor urca pe scenă Abalas și Serpentine. Pe 19 octombrie Tarja cântă și la Cluj-Napoca în /FORM Space iar showul este sold out.

Tarja Turunen este una dintre vocile scenei metal care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se numara printre cele mai cunoscute soprane ale lumii, statut pe care la castigat atat dupa activitatea cu Nightwish cat si datorita carierei sale solo.

Dupa aproape un deceniu alaturi de Nightiwsh, carismatica artista a pornit un proiect solo care s-a bucurat de un succes la nivel international. A urcat pe scenele celor mai mari festivaluri din lume iar in cei 15 ani de cariera solo a lansat 5 albume de studio, cel mai recent, ‘In the Raw’ fiind oferit fanilor in 2019.

In cadrul materialelor lansate a colaborat cu artisti importanti ai scenei metal precum Bjorn Strid de la Soilwork, Cristina Scabbia de la Lacuna Coil, Tommy Karevik de la Kamelot, Alissa White-Gluz de la Arch Enemy, Joe Satriani sau Mike Terrana.

1. PROGRAM

OPEN DOORS   19:00
Abakas   19:30-20:00
Serpentine   20:30-21:00
TARJA   21:30-…

2. REGULI DE ACCES

ATENTIE: FUMATUL in cortul incalzit al Arenelor Romane ESTE INTERZIS !!! Se fumeaza doar in locurile special amenajate !!!

Portile Arenelor Romane se deschid la ora 19:00 iar concertele incep la ora 19:30. Dupa deschiderea portilor, puteti sosi la orice ora doriti pentru a va vedea trupele favorite.

Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi controlati in bagaje de catre agentii de securitate.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;
– mancare sau bauturi de orice fel;
– artificii, obiecte periculoase;
– arme, bate, cutite, spray-uri, lanturi lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascutite, artificii;
– substante interzise cf. legii 143 / 2000;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– animale de companie;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

3. CATEGORII DE BILETE SI BRATARI

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

– Posesorii de bilete la categoria Golden Circle, vor primi bratari care le va permite accesul in zona in care au bielete. Bratarile trebuie pastrate la mana, exact asa cum au fost puse, pe toata durata concertului. Bratarile nu sunt transmisibile si nu trebuie deteriorate pe intreaga perioada a evenimentului. Posesorii de bilete la categoria Acces General nu vor primi bratara la acces.

-Categoria ‘Golden Circle’ – Fara loc, in fata scenei.  Vor primi bratari care le va permite accesul in zona in care si-au cumparat bilet precum si in zona Acces General.

– Categoria ‘Acces General’ fara loc, in spatele categoriei Golden Circle. Nu vor primi bratara si nu vor avea acces la categoria Golden Circle.

4. BILETE

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Muzica si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele se vor gasi si la intrare.

– Presale – 169 lei Acces General si 199 lei Golden Circle
– La Acces – 200 lei Acces General si 230 de lei Golden Circle

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Un eveniment BestMusic Live & METALHEAD powered by ROCK FM


TARJA în concert la Arenele Romane

Celebra solistă TARJA Turunen va cânta pe 18 octombrie 2022 la Arenele Romane din București. Concertul va avea loc indoor în cort incalzit. Primele 200 de bilete au preț earlybird.

Tarja Turunen este una dintre vocile scenei metal care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se numără printre cele mai cunoscute soprane ale lumii, statut pe care l-a câștigat atât după activitatea cu Nightwish cât și datorită carierei sale solo.

După aproape un deceniu alături de Nightwish, carismatica artistă a pornit un proiect solo care s-a bucurat de succes la nivel internațional. A urcat pe scenele celor mai mari festivaluri din lume iar în cei 15 ani de carieră solo a lansat 5 albume de studio, cel mai recent, ‘In the Raw’ fiind oferit fanilor în 2019.

În cadrul materialelor lansate a colaborat cu artiști importanți ai scenei metal precum Bjorn Strid de la Soilwork, Cristina Scabbia de la Lacuna Coil, Tommy Karevik de la Kamelot, Alissa White-Gluz de la Arch Enemy, Joe Satriani sau Mike Terrana.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

– Earlybird – primele 200 de bilete – 149 lei Acces General și 169 lei Golden Circle
– Presale – 169 lei Acces General și 199 lei Golden Circle
– La Acces – 200 lei Acces General si 230 de lei Golden Circle

Zona Golden Circle se află în fața scenei. Se pun în vânzare doar 500 de bilete în Zona Golden Circle dintr-un total de 1750 de bilete.

Copiii sub 7 ani nu plătesc bilet dar trebuie să fie însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandăm fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locație propice pentru evenimentele de gen. Recomandăm totuși să veniți la concert din timp și nu fix înainte de concert. Este normal ca la orele de vârf, fix înainte de intrarea pe scenă a trupei când se atinge capacitatea maximă a locației, barurile să se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu câteva săptămâni înainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Tarja live @Sala Palatului

3 februarie 2017, cel de al treilea concert din turneul Shadow Shows 2017 al Tarjei Turunen a avut loc la Sala Palatului.

Tarja este deja o prezență obișnuită în România – șase concerte solo până acum, la București, Sibiu și Timișoara, din 2009 încoace, dacă am numărat eu bine. Și cel puțin un concert de lieduri, la Sala Mică a Palatului.

Devilfire, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Devilfire, o trupă din Birmingham înființată anul trecut. Inițial se numeau Devilstar și au avut și un single de debut, She’s Always On The Run. Schimbarea de nume (din motive legale) și un contract semnat în ianuarie cu Metal Music Bookings le-a adus și poziția de deschidere pentru show-urile din februarie ale turneului Shadow Shows al Tarjei. Deloc rău pentru o trupă debutantă!

Heavy metal britanic tradițional cu diverse arome, de la rădăcinile locale ale legendelor din Brimingham (Balck Sabbath și Judas Priest), până la Black Crowes (da da, pălăria vocalului Alex Cooper). Ei s-au simțit bine, sala i-a plăcut, toată lumea a fost happy.

Următorul single, Waiting For A Rockstar, va apărea într-un viitor apropiat, iar albumul de debut, Dark Manoeuvres, va fi realizat via un proiect Kickstarter.

Tarja Turunen, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

O scurtă pauză și momentul pentru care venise toată lumea – Tarja Turunen.

The Shadow Shows au început anul trecut în iunie, înainte de lansarea celui de al patrulea album, The Shadow Self în august, și vor continua cel puțin până în noiembrie 2017.

Înainte de orice altceva, Tarja are un gust desăvârșit în alegerea trupei de acompaniament, excepțională. Și nu e de mirare când ne uităm cine o compune.

Chitaristul Alex Scholpp, din Stuttgart, nu este doar un respectat (și căutat) muzician de studio, ci are și propria lui școală de chitară, ca să nu mai spun că lucrează (live și în studio) cu Tarja din 2007.

Alex Scholpp & Kevin Chown, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Basistul Kevin Chown, singurul american din echipă, este unul dintre cei mai căutați muzicieni din Los Angeles și un bun prieten al unui mare chitarist, Jeff Kollman, alături de care apare în JKB și Chad Smith’s Bombastic Meatbats – da, un proiect foarte funky al toboșarului de la RHCP, Asta când nu îl însoțește pe Paul Gilbert.

La violoncel, doamnelor și domnilor, îl avem pe Max Lilja, membru fondator al Apocalyptica și cu asta am spus tot.

Cei trei sunt de altfel complici de lungă durată și au participat (măcar parțial, măcar la unele dacă nu la toate) albumele solo ale Tarjei.

Lor li s-au alăturat toboșarul Timm Schreiner și clăparul Christian Kretschmar și fiundația a fost turnată, cât de solid se poate.

Tarja Turunen, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Tarja e Tarja și nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare.

Adoptată de mult de România, a ridicat încă o dată Sala Palatului în picioare fără vreo umbră de efort.

Vremurile Nightwish sunt de mult trecute și ruptura se simte. Își afirmă identitatea solo cât mai departe posibil (fără a părăsi totuși complet coordonatele symphonic metalului care a consacrat-o), uneori într-un teritoriu extrem de heavy în care soprana face figură de alternativ, prin simplul contrast.

N-am auzit să se plângă cineva, din contră, am un presentiment că va fi la fel de bine primită și data viitoare, care va fi destul de aproape.

O galerie foto a serii este disponibilă aici.