Les Elephants Bizarres lansează versiunea live a piesei "Nu mă opri"

Acum 6 ani poate vi se părea bizar ca o trupă cu un nume franțuzesc, care cânta de obicei în limba engleză, să lanseaze prima melodie în limba română. Dupa mulți ani în care Les Elephants Bizarres și-a bucurat fanii cu piese în ambele limbi, engleză și română, băieții încep românește maratonul ULive Session.

“Nu mă opri” se caracterizează prin optimism și libertate. Ca și videoclipul filmat în drumul lor spre Vama Veche și, evident, pe plajă, piesa este ca un imn al pozitivității. Într-o zi de iarnă, daca închizi ochii, te face să te simți în vacanță și să uiți de frigul de afară. Iți dă, parcă, starea de a pleca acum la mare și de-a sta pe plajă, fără nicio grijă.

Les Elephants Bizarres aduce briza mării în cadrul maratonului muzical ULive Session, cel mai de anvergură proiect live din România. Video-ul a fost filmat într-una dintre cele mai cool locații din București, Qreator, iar din echipa de producție au făcut parte: Iustin Andrei Surpanelu (regie), Sorin Florea (DOP), Silviu Mindroc (post-producție video și audio), Five’s (sunet). Trupa Les Elephants Bizarres va continua seria surprizelor muzicale cu încă doua versiuni live, ce vor fi lansate pe canalul de YouTube al Universal Music Romania.

Les Elephants Bizarres este o trupă indie-electro cu peste 10 ani de activitate. Cu 3 albume la activ și numeroase single-uri, LESEB este una dintre cele mai îndrăgite prezențe din alternative-ul românesc. De-a lungul timpului, băieții au deschis concertele unor artiști internaționali, precum Maroon 5, James Blunt, Roxette, iar pieselor lor au fost difuzate pe radio. Les Elephants Bizarres este formată din Ștefan Matei – vocal, Enver Mamut – guitar, Tudor Amarandei – synth și Alexandru Badea – drums.


Universal Music Romania și MediaPro Music continua ULive Session, cel mai de anvergură proiect live din România

ULive Session a început în 2017 cu versiuni live ale unor hituri de la Alina Eremia, Lora, AMI, Dorian Popa, Liviu Teodorescu, Ligia, Giulia, Ioana Ignat, Peter Pop, iar anul acesta continuă cu alte 15 momente muzicale – piese proprii, cover-uri și interpretări acustice, totul ambalat într-un concept video alb-negru, curajos și incitant.

Maratonul muzical ULive Session a fost filmat într-una dintre cele mai cool locații din București, Qreator, iar din echipa de producție au făcut parte: Iustin Andrei Surpanelu (regie), Sorin Florea (DOP), Silviu Mindroc (post-producție video și audio), Five’s (sunet).

De aceasta data, la linia de start îi avem pe Cristina Bălan, Les Elephants Bizarres, Fameless, Phaser și YellLow.

Cristina Bălan, Vocea României în 2015, a început să cânte din 1999, când formează trupa Impact. După o scurtă pauză, Cristina a revenit în 2015, când devine câștigătoarea emisiunii concurs, iar de atunci a lansat single-urile “Unbreakle” și “Sertar cu amintiri”, are o nouă formula de scenă și cântă live alături de band-ul ei. 

Trupa Phaser s-a făcut remarcată în cadrul semifinalei naționale Eurovision 2013, cu piesa “Pour toi et pour moi”, de altfel primul single oficial al trupei. De atunci povestea a continuat cu alte piese, printre care cel mai recent single – Alerg. Phaser înseamnă atitudine, dinamică și multă energie. Trebuie doar să-i vezi live și vei înțelege că un show Phaser este un tour de force, încărcat cu intensitate, dar și cu momente de sensibilitate simplă.

Fameless, trupa lui Tiberiu Albu, câștigătorul sezonului 4 al emisiunii-concurs Vocea României, are la activ numeroase concerte live. Pe lângă acestea, trupa a lansat și piese oficiale, iar albumul de debut “Dreams Without a Past” a primit serioase aprecieri din partea criticilor și fanilor, confirmând natura deosebită a compozițiilor și sound-ul fresh și solid al trupei.

YellLow este un proiect născut și crescut în București. Trupa cântă electro-soul-alternativ și încearcă să nu facă deloc compromisuri în drumul sinuos spre plăcere personală de lungă durată. De la cele mai mari scene de festival, până la opening act-ul unor artiști internaționali, YellLow încearcă să facă oamenii să danseze pe muzica pe care o visează ei, ușor ușor, în fiecare an.

Les Elephants Bizarres este o trupă indie-electro care a ajuns la 10 ani de activitate. Cu 3 albume la activ și numeroase single-uri, Leseb este una dintre cele mai îndrăgite trupe din alternative-ul românesc. De-a lungul timpului, trupa a deschis concertele unor artiști internaționali, iar pieselor lor au fost difuzate pe radio.

*****

Universal Music este singurul label major prezent în industria muzicală românească. Universal Music România și-a câștigat poziția de lider de piață încă de la înființare, în 2006, datorită strategiei sale de marketing inovatoare. Pe lângă activitățile sale clasice de casa de discuri, de producție, distribuție și promovare de conținut muzical. Universal Music România este și o companie de marketing, implicată constant în dezvoltarea de strategie de brand, bazată pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice.

Parte a Universal Music România, MediaPro Music a fost înființată acum 20 ani și deține un catalog local important, ce include peste 5000 de piese și un portofoliu de peste 50 de artiști locali precum: Loredana, Andra, Holograf, Alina Eremia, Ștefan Bănică, Nicole Cherry, Dorian Popa, Lora, Ami, Sore, Giulia etc. Cu zeci de artiști de top, albume de succes și premii muzicale, sute de hituri și concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezențe din industria muzicală locală.