Red Bull Music x Outernational Days 3: world music din Rusia, Zimbabwe și Serbia la Biserica Anglicană

Pe 20 septembrie, Red Bull Music te cheamă la o seară cu world music din Rusia, Zimbabwe și Serbia în cadrul Outernational Days 3. Phurpa (RU), Stella Chiweshe (ZIM) și KӣR (SRB) aduc în centrul atenției conceptul de transă și modul în care se reflectă în muzică, live la Biserica Anglicană. Pe 23 septembrie, aventura continuă la MNAC, cu un “artist talk” cu compozitorul Iancu Dumitrescu. Red Bull Music susține creativitatea și proiecte muzicale unice – anul acesta, programul său educațional Red Bull Music Academy sărbătorește 20 de ani de inițiativă în muzică. Două decenii de proiecte culturale curajoase, genuri muzicale diverse, experimentale și artiști inovatori.

Din umbra Kremlinului, ansamblul rusesc Phurpa aduce la București muzica autentică Bon (religia indigenă a Tibetului înainte de sosirea budismului în secolul al 7-lea d.Hr), folosind instrumente ritualice și o tehnică specială de interpretare tantrică. Phurpa folosește instrumente tibetane inedite precum dungkarul (un corn făcut dintr-o scoică imensă), dungchen (un corn supradimensionat, lung de trei metri), nga tambur (făcut din cranii umane) sau kangling (instrument muzical asemănător unui corn, din femur uman). Alexei Tegin, fondatorul și liderul grupului a început să exploreze muzica rituală la mijlocul anilor ’90, la legendara Cardinal Art Factory din Moscova. Numele grupului vine de la Phurpa Drugse Chempa, una dintre cele 5 zeități tutelare ale Părintelui Tantra din tradiția Bon, iar sound-ul e definit de un tip special de intonație, gyukye – (rgyud skad), de la cuvintele tibetane „rgyud” (tantra) și „skad” (sunetul vocii) – care se bazează pe principiul metamorfozării practicantului în timpul cântării. Membrii ansamblului au ajuns să stăpânească această tehnică printr-o pregătire riguroasă. Pe lângă meditație și exerciții fizice, pregătirea include, de exemplu, repetiții cu capul în jos (din această poziție, plămânii și corzile vocale funcționează mai eficient) și, de asemenea, o dietă regulată cu ceai negru cu ardei iute și frișca. Ardeiul irită și umflă corzile vocale, în timp ce frișca acționează ca lubrifiant.

Stella Chiweshe aduce în România un concert de muzică sacră la mbira dzavadzimu, un instrument tradițional al etnicilor Shona din Zimbabwe. Stellaeste una dintre puținele interprete ce stăpânesc mbira dzavadzimu. Marea doamnă a muzicii din Zimbabwe a învățat să cânte între 1966 și 1969, o perioadă în care femeilor le era interzis acest instrument și regimul colonial îndepărtase orice formă de activitate culturală. Chiweshe a străbătut lumea întreagă cu turnee și a împărțit scena cu staruri precum Peter Gabriel sau Susana Baca (Peru). A participat de mai multe ori la festivalul WOMAD – SUA (1994), Australia (1995), Spania (2006). A organizat un festival internațional de muzică pentru femei în Zimbabwe. În 1989, a jucat în filmul “I Am the Future”, un film realizat de Godwin Mawuru despre Ambuya Nehanda, eroina națională a Republicii Zimbabwe. În 2005, i se decernează Zimbabwe Silver Jubilee Awards (ZIMA Awards) pentru contribuție excepțională la industria muzicală locală și pentru “The Best Female Mbira Player”. Chiweshe crede cu tărie că timbrul blând al mbirei este „strâns legat de sunetul apei. Este familiar tuturor și, prin urmare, este reconfortant și memorabil. Este o formă totală de terapie în sine”. Mai mult, puterea spiritului mbira este cea care e vitală pentru Chiweshe, puterea de a trece peste toate îngrijorările acestei lumi și de a le face inconsecvente prin comparație.

R este Bane Jovančević, rezident și program manager al iconicului club Drug§tore din Belgrad. Un proiect DIY amenajat într-un fost abator, cu interioare în stil brutalist și o atmosferă industrială, Drug§tore a găzduit, de-a lungul timpului, trupe indie și proiecte experimentale îndrăznețe, alimentând cu rezistență și încăpățânare o scenă locală techno înfloritoare, care a atras atenția internațională. KӣR a participat la cele mai mari festivaluri din Balcani, a pus muzică în cluburi din Stockholm, Hamburg, Atena și Roma, atrăgându-și o bază generoasă de fani cu un mix unic de techno asezonat cu ritmuri tribale. Showurile sale sunt ritualuri trance hipnotice, incredibil de intense, care te împing în afara zonei de confort cu o forță întunecată și imprevizibilă. Nu e, cu siguranță, o muzică pentru toată lumea, ci una ce trebuie ascultată cu mintea deschisă, datorită avalanșei de sunete subtile, precum și multiplelor straturi de emoție ce o străbat.

Aventura Red Bull Music x Outernational Days 3 continuă la MNAC pe 23 septembrie, cu un “artist talk” cu compozitorul Iancu Dumitrescu moderat deOctav Avramescu. Compozitor, dirijor și muzicolog, Iancu Dumitrescu a urmat studii de fenomenologie și dirijat cu Sergiu Celibidache, Universitatea din Trier, Germania, 1978. Este director, fondator și dirijor al Ansamblului Hyperion, și, mai recent al HYPERION INTERNATIONAL cu care a realizat turnee în Franța (Radio France), Anglia  (Royal Festival Hall, LSO St Luke’s, Conway Hall), Olanda, Austria (Wien Modern, Musikvereign), Germania (Berlin), Portugalia (Gulbenkian Foundation), Italia, Statele Unite (“Spark Festival” 20088, Minneapolis), Tel Aviv (Hateiva Seder Series), Grecia (Fundația Onassis, Atena). Iancu Dumitrescu este unul din cei mai de seamă reprezentanți, la scară mondială, ai curentului spectral în muzică. Este, de asemenea, considerat cel mai important reprezentant la nivel mondial al curentului componistic „hyper-spectralist” și al muzicii asistate de ordinator. Octav Avramescu este director artistic al festivalului Săptămâna Sunetului, precum și curator Sâmbăta Sonoră CREMAC. Această întâlnire este prima din programul Unearthing the music, proiect de cercetare al Asociației Jumătatea Plină și partenerii.

Pe 20 septembrie, concertele de la Biserica Anglicană vor începe la ora 20.00. Biletele sunt disponibile în număr limitat pe www.eventbook.ro, la prețul de 50 lei. Pe 23 septembrie, întâlnirea cu Iancu Dumitrescu de la MNAC începe la ora 16.30, iar accesul (în limita locurilor disponibile) se face prin rezervare pe redbull.ro/outernational, plus bilet de intrare în muzeu. Biletele pot fi achiziționate la intrarea în MNAC și sunt disponibile la prețul de 16 lei (adulți), 8 lei (pensionari), 4 lei (elevi și studenți).

Red Bull Music promovează diversitatea culturilor și a genurilor muzicale, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Festivalurile, workshop-urile educative, colaborările dintre artiști și miile de alte inițiative reunite sub umbrela Red Bull Music sprijină comunități artistice locale din întreaga lume. Un program început în 1998, Red Bull Music Academy adună o dată la 2 ani peste 60 de artiști din întreaga lume pentru o lună de colaborări creative. Red Bull Music Academy a luat principiile fundamentale care stau la baza programului său de selecție și aplică această abordare curatorială la evenimente, prelegeri și festivaluri locale pe tot parcursul anului. În aceasta toamnă, la aniversarea de 20 de ani, Red Bull Music Academy se întoarce la Berlin, orașul unde-a început totul.

Anul acesta, Outernational Days (19 -23 septembrie 2018) continuă să celebreze diversitatea și să exploreze teritoriile nuanțate ale muzicii. De la hibrizi electronici din Orientul Mijlociu (Iran, Egipt și Liban) la muzică de transă din Mongolia sau Indonezia și muzică sacră din Zimbabwe, festivalul investighează muzica și felul în care este influențată de contextul contemporan al migrațiilor și schimbărilor geo-politice nu doar prin concerte live și DJ set-uri, ci și prin workshop-uri, lectures și proiecții de film. Programul integral al Outernational Days 3 este disponbil pe http://the-attic.net/outernational


Lady Leshurr, Tsar B, Vlad Dobrescu și Culese din Cartier au adus un nou sound la Summer Well, pe scena Red Bull Music

Primul an de Red Bull Music Stage din cadrul Summer Well 2018 a marcat un nou sound, voci autentice și creativitate. Pe ritmuri de grime, electro-pop, hip-hop și folclor underground, în cele două zile de festival (11 și 12 august), Tsar B (Belgia), Lady Leshurr (UK), Vlad Dobrescu și Culese din Cartier cu showcase-ul #TotSatu’, au făcut ce știu mai bine: un show de zile mari.

 

Prima zi, 11 august – Grime, hip-hop și electro-pop: Tsar B, Lady Leshurr în premieră în România, cu Vlad Dobrescu în deschidere

Rapper-ul Vlad Dobrescu, prezent la Summer Well în rolul de DJ pe scena Red Bull Music, a fost responsabil cu warm-up-ul. Prin ritmuri de hip-hop a adus publicul în starea perfectă pentru cele două artiste care l-au urmat pe scenă: Tsar B (Belgia) și Lady Leshurr (UK).

Cu ritmuri electronice, Tsar B dă startul distracției. „Escalate”, cea mai cunoscută piesă a artistei belgiene, a avut imediat priză la public, care nu a ezitat să reacționeze cu un val de aplauze. „Golddigger”, „Rattlesnake” și o tornadă de mișcări dinamice ale artistei au umplut scena și au făcut publicul să vibreze pe ritmuri de electro-pop cu influențe orientale. „Sunteți tari! Vreau să cânt în România în fiecare săptămână! Faceți cumva să se întâmple!”, a declarat Tsar B, în aplauzele mulțimii din fața Red Bull Music Stage.

Seara a continuat în forță cu Lady Leshurr! „Queen’s Speech”, seria freestyle care i-a adus succesul, a fost epicentrul prestației artistei și deliciul publicului. Conexiune la prima vedere: Lady Leshurr a interacționat cu publicul ei lansând provocare după provocare: crowd control (patru pași la stânga, patru pași la dreapta în sincron, toată mulțimea), publicul a explodat în sărituri frenetice după un moment de respiro la sol și un moshpit ca la carte în mijlocul publicului. „Vă văd pe fiecare în parte, și asta e ideea principală. Să interacționez cu publicul meu. Sunt un simplu om și oricine poate face asta, aici pe scenă. Ce este important este să transmiți ceva!”, a declarat artista. La cererea fanilor, Lady Leshurr a cântat „Black Panther”, mărturisind la final „N-o să uit niciodată acest moment, sper ca nici voi pe mine!”.On my way”, piesa care a încheiat reprezentația artistei a adus concluzia serii: România în top 10 cele mai tari publicuri din cariera artistei de până acum!

Un „La revedere” emoționant, Lady Leshurr, o artistă completă, a coborât în mulțime și a mulțumit personal fanilor din primul rând, părăsind scena Red Bull Music cu promisiunea de a se întoarce anul viitor: „Pentru următorul festival nu uitați: Lady Leshurr!”.

Ziua doi, 12 august – Folcloru’i oxigen pentru un popor asmatic!”

Culese din Cartier a acaparat scena Red Bull Music și a făcut Domeniul Știrbei să răsune pentru nu mai puțin de cinci ore, „până în deal și până în vale”, cu showcase-ul #TotSatu’. Celula de Criză a strigat tare și răspicat cu flow către mulțime „S.O.S pentru suflet”, Fantome și-au făcut drum spre inimile publicului folosind „mai mult muzică decât vorbe”, după spusele lui MC Bean, Argatu’ și Moș Martin au energizat mulțimea cu o trecere prin cele patru volume muzicale lansate, urmați de Basska care au colaborat on the spot cu Misha, băiatul lui Bean, pe piesa „Orașul meu”. Cred că sunt Extraterestru, ne-a teleportat pe altă planetă cu un freestyle marca Aforic, Hanu’ cu Bragă au încins spiritele românilor cu ritmuri și instrumente tradiționale. Subcarpați și Frații Grime în încheiere au făcut demonstrație de forțe brute în freestyle și beat-uri, toate sub bătaia steagului Culese din Cartier! Cu #TotSatu’ pe Red Bull Music Stage, o producție specială,  băieții au provocat publicul la crowd control sărind la unison cu mulțimea! Și da, au făcut „să plouă”, cu șampanie în cinstea unui „dezmăț” alături de fani.

Red Bull Music sărbătorește anul acesta 20 de ani de inițiativă în muzică. Weekend-ul 11-12 august a celebrat diversitatea culturilor și a genurilor muzicale, precum și mințile transformative care le pun în mișcare, la scena Red Bull Music, de la Summer Well! Ne vedem la anu’!


Tsar B o înlocuiește pe Little Simz pe scena Red Bull

Tsar B (Belgia) și al său electro-pop magic se alătură săptămâna viitoare artiștilor de pe scena Red Bull Music la Summer Well. Little Simz (UK), inițial confirmată pentru sâmbătă, 11 august, nu mai poate ajunge în România din motive neprevăzute de ordin personal. Lady Leshurr și Tsar B vor intra pe scena Red Bull Music sâmbătă, pe 11 august, iar Subcarpați, Cred Că Sunt Extraterestru, Frații Grime, Fantome, Basska, Argatu’ și Moș Martin, Celula de Criză și Hanu’ cu Bragă vor face show cu #TotSatu’ duminică, pe 12 august.

RBM Stage Summer Well Festival 2018

Tsar B (Justine Bourgeus) vine din Belgia. Sound-ul ei e influențat de muzica barocă, R&B-ul anilor ‘90 și artiști precum Björk, Grimes sau Rihanna. Cu peste 15 milioane de difuzări pe serviciile de streaming, mulțumită sprijinului timpuriu al unor formatori de opinie precum Billboard, NME, BBC Radio 1 și al comunității de dans din întreaga lume care i-a îmbrățișat piesele („Escalate” a apărut în cadrul popularei emisiuni So You Think You Can Dance și e coloana sonoră pentru nu mai puțin de 1000 coregrafii pe internet), Tsar B își așteaptă încoronarea drept următoarea dominatrix a curentului alt-pop.

Cu studii de vioară clasică la bază, Tsar B și-a încercat norocul alături de mai multe trupe locale înainte de a decide să-și producă propria viziune muzicală sinestezică. Primele producții au văzut lumina zilei în studioul improvizat în dormitorul ei. De la un R&B progresiv, întunecat, la un electro-pop eclectic, Tsar B vede muzica în culori și pictează cu ele. EP-ul său de debut, care-i poartă numele, reunește patru astfel de exemple de abordare a pop-ului, pornind de la Escalate, o fuziune delicioasă de beat-uri în forță, percuție dramatică și arome orientale, ce evocă o nuanță de albastru-închis, până la Swim, o piesă într-o nuanță otrăvitoare de galben, un fel de FKA twigs pe supradoză de zahăr.

Atenția generată de EP-ul de debut îi deschide poarta către scenele de festival, de la Big Next Festival și Pukkelpop din Belgia natală până la Great Escape în Marea Britanie. În ciuda buzz-ului pozitiv, muzica ei rămâne încă sub radar la nivel internațional, până la momentul când social media o transformă în fenomen viral. Cu puțin ajutor din partea celebrului coregraf și dansator Alexander Chung (unul din motoarele Millennium Dance Complex, urmărit de milioane de fani pe rețelele de socializare) care coregrafiază un clip cu Jade Chynowyth pe „Escalate” și adună peste 20 de milioane de vizualizări. Și restul e poveste.

2018 a însemnat pentru Tsar B lansarea single-ului „Rattlesnake” și a mult mai experimentalului „Golddigger„, ce prefigurează un viitor album la fel de bun ca materialul de debut.

Red Bull Music sărbătorește anul acesta 20 de ani de inițiativă în muzică. Programul promovează diversitatea culturilor și a genurilor muzicale, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Festivalurile, workshop-uri educative, colaborările dintre artiști și miile de alte inițiative reunite sub umbrela Red Bull Music sprijină comunități artistice locale din întreaga lume.

Abonamentele la Summer Well pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţul de 315 lei.

Facebook: https://www.facebook.com/events/207486430085434/


Red Bull Music, o nouă scenă la Summer Well: Lady Leshurr, Little Simz, Subcarpați și mulți alții

Lady Leshurr (UK), Little Simz (UK) și proiectul „Culese din Cartier” – Subcarpați, Cred Că Sunt Extraterestru, Frații Grime, Fantome, Basska, Argatu’ și Moș Martin, Celula de Criză și Hanu’ cu Bragă – sunt numele confirmate pentru scena Red Bull Music, o nouă scenă la Summer Well, care se va desfăşura în zilele de 11 şi 12 august pe domeniul Ştirbey din Buftea. Red Bull Music sărbătorește anul acesta 20 de ani de inițiativă în muzică. Proiecte culturale curajoase, genuri muzicale diverse, artiști inovatori, pe scurt, două decenii de când Red Bull Music susține minți creative și proiecte muzicale unice.

Producător și interpret, Lady Leshurr domină scena rap britanică. E peste tot în ultimii ani, de la primele pagini din presa insulară la afișele celor mai mari festivaluri. Viralizarea seriei sale freestyle, Queen’s Speech (118 milioane vizualizări cumulate pe YouTube) a propulsat-o în atenția fanilor și i-a atras laudele criticii de specialitate: „Strălucit! […] Cel mai bun freestyle din 2015” (Spin). Născută în Birmingham, și-a transformat pasiunea pentru poezie în premisele unei carierei muzicale. A ales rapul. Primul său mixtape a fost scos sub numele Lady L, la 14 ani. Pe-atunci, lăsa copii în autobuze în speranța că oamenii o vor asculta. Ulterior, o parodie pe YouTube a piesei „Look At Me Now” (Chris Brown & Busta Rhymes, azi amândoi mari fani Leshurr) atinge 100.000 de vizualizări  în doar jumătate de zi și îi aduce o ofertă de contract de la Atlantic Records, pe care o refuză. În 2016, Lady Leshurr e implicată în proiectul RBMA UK Tour, Girls in Grime, produs la Red Bull Studios din Londra. Lirismul, versurile acide, inteligente, prezența scenică incendiară o transformă în genul de artist care face publicul să explodeze.

https://soundcloud.com/ladyleshurr

Londoneza Little Simz are o ascensiune surprinzătoare în peisajul hip-hop din UK. La doar 11 ani, ridica audiența în picoare pe scena școlii Islington Academy, aceeași școală pe care a urmat-o și Leona Lewis. Scoate piese pe bandă rulantă de la 16 ani. Debutează în 2010 cu mixtape-ul Stratosphere. Mixul BLANK CANVAS e lansat în premieră internațională pe blogul lui Jay Z în 2013. Înșiră colaborări după colaborări cu nume de referință și primește recenzii entuziaste de la colegi de breaslă precum Dizzee Rascal sau Kendrick Lamar, care îi aplaudă talentul excepțional în 2015, când Simz face echipă cu ScHoolboy Q în turneul său Oxymoron din UK. Același an marchează lansarea primului său album, “A Curious Tale of Trials + Persons”, sub label-ul Red Bull Music Publishing, un disc ce explorează la un nivel profund succesul, creșterea, dar și dezavantajele popularității. “Stillness in Wonderland”, albumul său lansat la finalul anului 2016, inspirat de “Aventurile lui Alice în Țara Minunilor” este susținut de o carte de benzi desenate și o expoziție de artă. În 2017, cântă în deschiderea Gorillaz în turneul lor Humanz Tour. Simz nu așteaptă însă neapărat colaborări sau orice alt tip de ajutor din partea industriei. Ea-și vede de drum în propriul său fel. Influențele din copilărie, perioadă de care nu e foarte departe, Missy Elliott, Lauryn Hill, Tupac, Nas, Jay-Z, se regăsesc în continuare în sound-ul ei, pe care artista îl descrie atât rap, cât și experimental, ilustrat de exemple precum sumbrul Dead Boy sau Gratitude

https://soundcloud.com/littlesimz

După ce i-am văzut în Red Bull Tour Bus, Subcarpați revine pe scena Red Bull Music cu show-case-ul “Culese din cartier”. Un grup de prieteni care face muzică și care încercă să descopere puțin câte puțin „cine suntem noi, față în față cu muzica tradițională, față în față cu viața de zi cu zi”, ei sunt cei care sapă mai adânc în moștenirea lăsată de cei care au locuit pe aceste meleaguri, indiferent de etnie sau de naționalitate. Sunt Subcarpați, Cred Că Sunt Extraterestru, Frații Grime, Fantome, Basska, Argatu’ și Moș Martin, Celula de Criză și Hanu’ cu Bragă și vin la Red Bull Music duminică, pe 11 august, cu o producție specială. Lady Leshurr și Little Simz vor intra pe scena Red Bull Music sâmbătă, pe 11 august.

Red Bull Music sărbătorește anul acesta 20 de ani de inițiativă în muzică. Programul promovează diversitatea culturilor și a genurilor muzicale, precum și mințile transformative care le pun în mișcare. Festivalurile, workshop-uri educative, colaborările dintre artiști și miile de alte inițiative reunite sub umbrela Red Bull Music sprijină comunități artistice locale din întreaga lume.

Abonamentele la Summer Well pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţul de 297 de lei.