Comunicat de presă ALIS – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor

Pe 15 ianuarie Ziua Culturii Invizibile a fost o acțiune lansată în contextul Zilei Culturii Naționale, in Piata Victoriei, actiune care a avut scopul de a atrage atenția autorităților responsabile și publicului larg asupra situației disperate și lipsite de perspectivă în care se găsește industria de spectacole și evenimente după aproape doi ani de la debutul pandemiei. Evenimentul si-a propus să facă vizibile publicului larg o serie de probleme structurale cu care industria de spectacole se confruntă în acest moment și s-a confruntat în ultimii doi ani precum lipsa normelor clare de functionare, lipsa de ajutoare din partea statului pentru sectorul cultural, lipsa de intelegere a modului in care sectorul functioneaza si lipsa unor masuri compensatorii pentru perioada in care sectorul nu a putut functiona.

În urma inițiativei #ZiuaCulturiiInvizibile, domnul Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii a raspuns pozitiv pe pagina dansului de Facebook. Apreciem că există această reacție și că inițiativa noastră a fost observată. Dorim să îi transmitem la rândul nostru un răspuns și câteva observații pentru lista de măsuri anunțată:

Domnule Ministru Lucian N. Romascanu,

Vă mulțumim pentru răspuns, este un prim pas în direcția restabilirii unui dialog constructiv cu acest sector, un pas necesar, dar nu suficient.

Supă doi ani, o listă de (alte) promisiuni nu este de ajuns. Am schimbat deja trei guverne de când discutăm de aceste lucruri, le-am scris și reluat cu fiecare în parte, am avut zeci de discuții cu cei care au ocupat vremelnic funcțiile. Am auzit prea multe în acești doi ani și am văzut prea puține acțiuni concrete. Desigur, și faptul că de-a lungul anilor s-au perindat 31 de miniștri ai culturii, este unul din motivele pentru care suntem astăzi în situația în care suntem. Dar nu e singurul. Motivul principal este că sectorul cultural neinstituționalizat a fost aproape inexistent sau ignorat, în cel mai bun caz, și că niciun ministru nu s-a aplecat real asupra problemelor acestui sector.

Aveți ocazia să nu faceți ce au făcut ceilalți 30 de miniștri de dinaintea dumneavoastră și să acordați acestui sector importanța pe care o merită și pe care și-a câștigat-o prin performanță, prin pregătirea oamenilor care fac parte din el și prin contribuția substanțială pe care a adus-o în ultimii ani nu doar la viața culturală a orașelor, ci și la cea economică. În cifre, nu în vorbe. Concret, legat de măsurile la care faceți referire:

Schema de ajutor de stat

◾ 148 de milioane de lei alocați pentru schema de ajutor de stat reprezintă 30% din necesarul pentru acest sector; real este nevoie de 500 milioane de lei, adică 100 milioane de euro;
Dorim să discutăm aplicat despre alte posibile surse de finanțare pentru acest sector, în completarea bugetului pe care l-ați anunțat; există variante deja identificate în colaborare cu MC;

◾ Măsuri de redeschidere
Normele stabilite de INSP, CNSU, Ministerul Sănătății sunt luate fără a cunoaște particularitățile acestui sector și sunt în mod obiectiv discriminatorii față de sectorul privat;
Mai mult decât atât, normele în vigoare sunt la nivelul anului 2020, când nu exista nici vaccin, nici certificat verde;
Ministerul Culturii trebuie să aibă un cuvânt de spus în numele sectorului în aceste discuții; de ele depinde posibilitatea/imposibilitatea organizării de evenimente culturale;

◾  Sprijin pentru persoanele fizice
Acordarea de urgență a indemnizației persoanelor fizice, 75% din salariu mediu, atâta timp cât există limitări de funcționare a sectorului, cu proceduri de obținere clare și nebirocratice care să faciliteze accesul la aceasta indemnizație tuturor profesioniștilor din domeniu.

Așteptăm și o întâlnire cu dumneavoastră pentru a discuta aceste subiecte și pentru a găsi soluții. Oamenii din acest sector așteaptă fapte și măsuri reale. Pentru că, da, problemele sunt grave și nu mai suportă amânare.

Un demers: A.L.I.S. (Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor din România), la care s-au alăturat și Asociația MUZE (Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans) și PaCTE (Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente) sustinut de AST – Alianta Serviciilor de Ticketing si AROC – Asociata Romana a Organizatorilor de Concerte si evenimente culturale


Cele mai afectate industrii cer urgentarea implementării unui plan de redresare , bazat pe soluțiile propuse de către aceștia

Cele mai afectate industrii de pandemia COVID-19, industria culturală, a ospitalității, artiștii independenți și lucrătorii din industria spectacolelor au făcut front comun pentru a cere autorităților măsuri clare pentru redeschiderea sectoarelor impactate de restricțiile impuse în ultimul an.

Pe 16 martie 2021 s-a împlinit 1 an de când industrii importante ale economiei românești au fost afectate în proporție covârșitoare sau în cazul unora, în proporție de 100%, de restricțiile impuse de autorități în combaterea pandemiei de COVID-19. În tot acest an, aceste industrii au încercat un dialog cu autoritățile, și-au arătat deschiderea în a găsi soluții de supraviețuire și au așteptat un răspuns din partea reprezentanților statului. Reprezentanții industriei culturale (AROC, UNTOLD, ELECTRIC CASTLE, EMAGIC, TIFF, ARTMANIA, CENTRUL CULTURAL CLUJEAN), a ospitalității (ORGANIZAȚIA PATRONALĂ HORA, ALIANȚA PENTRU TURISM), artiști independenți și lucrători din industria spectacolelor (ALIS, PACTE) s-au așezat la masă și solicită într-o voce comună autorităților un plan de propuneri și măsuri care să ofere predictibilitate și care să ajute la redeschiderea tuturor sectoarelor afectate de pandemie. Aceste industrii și-au unit forțele și au cerut imperativ patru măsuri:

NEVOIA UNUI PLAN DE REDRESARE CARE SĂ ADUCĂ COERENȚA ȘI PREDICTIBILITATE

ORGANIZAREA URGENTĂ A UNUI GRUP DE LUCRU INTERMINISTERIAL PENTRU A PUTEA LUCRA PE PLANUL DE MĂSURI

ORGANIZAREA UNUI GRUP DECIZIONAL CONDUS DE PREMIERUL FLORIN CÎȚU CARE SĂ POATĂ AVIZA CU RAPIDITATE MĂSURILE GĂSITE ÎN GRUPUL DE LUCRU MĂSURI COMPENSATORII PENTRU PIERDERILE SUFERITE

‘AUTORITĂȚILE DIN ROMÂNIA NU IUBESC INDUSTRIA ZÂMBETULUI. VREM GRUPURI DE LUCRU! NU SE MAI POATE AȘA!’

Reprezentanții industriilor afectate de pandemie au mai multe nemulțumiri și spun că autoritățile au luat măsuri puține, inadecvate și întârziate, neînsoțite în prealabil de un plan de redresare și care nu vor face decât să șteargă tot progresul realizat de către toate sectoarele în ultimii ani.

Bogdan Buta, UNTOLD ‘Am venit cu o abordare constructivă și să tragem un semnal de alarmă. Avem soluții și măsuri, dar avem nevoie de asumare. Cu siguranță a fost un an greu pentru toata lumea, cu toate acestea sunt anumite categorii care sunt efectiv restricționate de la drepturi fundamentale care sunt blocate fără alternativă și fără dialog. Suntem cât se poate de responsabili, drept dovadă am fost implicați încă de la începutul pandemiei, am fost proactivi și am imprumutat logistica noastră la spitale, suntem entități responsabile și vrem să ajutăm. Sectorul cultural a fost primul închis și suferă în continuare. Milioane de oameni care se bucură de ceea ce oferă sectorul nostru. În spate sunt sute de angajați, sute de milioane atrase în economia noastră de acest sector. Toate țările europene au venit cu măsuri de compensare pe zona culturală. Este foarte important să jucăm după aceleași reguli și să ne bazăm deciziile pe soluții științifice: teste rapide la intrare, adeverință de vaccinare, adeverință de anticorpi. Avem nevoie doar de decizii.’

Mihai Păun, ELECTRIC CASTLE ‘Așteptăm din partea autorităților aceeași responsabilitate și respect pe care noi le-am arătat în ultimul an. Am prioritizat siguranța, am respectat regulile ce ni s-au impus, fără a primi nimic în schimb. Este momentul ca autoritățile să răspundă cu același respect: să prezinte o strategie care să ne permită să ne setăm pentru următoarele luni și să adopte măsuri compensatorii pentru toate pierderile pe care le-am suferit în urma restricțiilor impuse, și pe care le vom duce cu noi ani buni de acum inainte.”

Tudor Giurgiu, TIFF ‘Deși TIFF are o formulă de organizare și un specific care teoretic îi va permite să aibă loc în vară, precum în 2020, suntem alături de toți colegii din sectorul de evenimente, din Horeca, profund afectați de criza, de lipsa unor scenarii concrete prin care să li se permită reluarea activității, în condiții de siguranță. Lipsește încrederea în toți acești oameni care nu sunt defel ageamii sau heirupiști’

Dragoș Anastasiu, ALIANȚA PENTRU TURISM ‘M-am gândit ce ne unește și cum ne-am putea denumi toți cei care stăm acum la aceeași masă și cred că am putea să ne denumim industria experiențelor și a zâmbetelor, pentru că toți cei prezenți aici aduc zâmbete. Acum, în această perioadă, avem o experiență ciudată, cu zâmbete forțate. De 1 an de zile sunt des în legătură cu autoritățile statului. Ne simțim ca o fată frumoasă, plimbată prin parc, la prăjitură, sedusă, dar se pare că autoritățile din România nu iubesc industria zâmbetului. Avem doar promisiuni care nu se regăsesc în măsuri concrete. După această pandemie nu vom mai avea cu cine să redeschidem restaurantele, barurile și cu cine să mai facem festivaluri. Din punctul ăsta de vedere autoritățile române nu iubesc industria zâmbetului. Avem nevoie de un for decizional și să ne punem la masă cu ministerele de resort care decid regulile. Gata cu ping pongul. Este necesar ca industria zâmbetului să supraviețuiască. Noi putem contribui la rezolvarea problemei pandemiei, atâta timp cât avem peste 1 milion de oameni vaccinați, și milioane de oameni au anticorpi și atâta timp cât avem teste rapide, nu există nici un motiv real pentru ca acești oameni să nu poată să beneficieze de mobilitate și de prezență socială, de libertatea de a se întâlni și de a se bucura, zâmbi și de a avea experiențe. Cred că acest mesaj este clar. Nu EXISTĂ nici un motiv să nu stăm la masă cu autoritățile, cu atât mai mult cu cât n-au fost în stare să ofere compensații 1 an de zile.’

EVENIMENTELE POT FI MAI SIGURE DECÂT MERSUL LA CUMPĂRĂTURI

În cadrul conferinței de presă a intervenit și Steven Kruijff, GOODLIFE (una dintre cele mai mari companii de producție de evenimente și festivaluri din lume) care a organizat cel mai recent eveniment de tip test în Germania. Steven a prezentat o parte din concluziile acestui test iar acesta a menționat că ‘în urma testelor făcute, cu măsurile de siguranță luate, de tip testare rapida, dovadă vaccin și dovadă anticorpi a reieșit faptul că oamenii sunt mai în siguranță la un festival decât dacă s-ar duce la un supermarket local.’

Reprezentanții acestor industrii solicită și luarea de măsuri economice conforme cu situația în care sectoarele afectate se află: o schemă de ajutor de stat echitabilă, adoptată în regim de urgență, care să prevadă despăgubire justă pentru toți operatorii afectați, indiferent domeniul de activitate și forma de organizare juridică, dar și realizarea unui plan național de relansare, cu implicarea specialiștilor, bazat pe predictibilitate.

Daniel Mischie, Patronatul HORA ‘Suntem nemulțumiți de măsurile luate de administrațiile centrale și oferim un feedback negativ. Operatorii HORECA au respectat aceste reguli impuse de autorități, însă autoritățile nu respectă ce au stabilit împreună cu industria, ceea ce au promis industriei. Solicităm autorităților să ofere un exemplu prin respectarea legislației în vigoare, în așa fel încât și industriile să poată respecta aceste reglementari. Cei care nu respectă regulile sunt excepții care sunt exploatate în mod agresiv de media. În București sunt 10.000 de locații care așteaptă o decizie a prefectului și a consiliilor științifice. Avem nevoie urgent de compensațiile financiare promise pentru 2020, dar și pentru anul 2021, de o schemă de ajutor care să se și materializeze.’

LIPSA DE ASUMARE ÎNGROAPĂ AFACERI ROMÂNEȘTI ȘI 1 MILION DE LOCURI DE MUNCĂ SUNT ÎN PERICOL!

Dragoș Banu (Patronatul PaCTE) și Bogdan Nedelcu (Asociația ALIS), ambii reprezentând patronatul firmelor de producție dar și lucrătorii din industria de spectacole au declarat că deja 30 la suta din cei care lucrau în acest domeniu s-au reprofilat, iar restul se află într-o situație financiară extrem de gravă. Mai mult, riscăm să redeschidem evenimentele și să nu avem cu cine să ne facem treaba dacă statul întârzie să acționeze. În acest context se va ajunge să se lucreze exclusiv cu firme din afara țării pentru firmele de scenotehnică din România nu vor mai exista. În aceeași situație gravă se află și companiile de ticketing din România care au pierdut peste 50% dintre profesioniști.

‘ÎN LIPSA UNUI PLAN DE REDRESARE NE VOM TRANSFORMA CU TOȚII ÎNTR-UN CIRC DE AMATORI’

Artiștii independenți și operatorii culturali menționează și faptul că le este îngrădit dreptul fundamental de a munci, fără a fi în vreun fel compensați pentru pierderile suferite în ultimul an, iar Ștefan TeiȘanu, reprezentatul Centrului Cultural Clujean a punctat faptul că deși industriile culturale contribuie anual cu până la 3% din PIB-ul tarii nu a primit până acum sprijin de la Guvern în această criză.

Adrian Despot, ‘Guvernul ne solicită sprijinul nostru al artiștilor în diverse campanii sociale, civile, când trebuie trimis un mesaj. Acum pe noi cine ne ajută, pe artiști? Compensațiile sunt cele mai importante, apoi ne trebuie un plan de relansare, fără acestea, singurul lucru pe care îl vor mai putea să-l facă muzicienii va fi să cânte prohodul unei industrii. Toți colegii mei de la această masă reprezintă activități realizate la cel mai înalt grad de profesionalism. În lipsa unui plan urgent de relansare, ne vom transforma cu toții într-un circ de amatori.’

Chef Foa (Flavours & Street Food Festival Ro) a prezentat situația actuală printr-o analogie cu domeniul care l-a consacrat ‘Degeaba te lauzi că faci mâncare bună dacă livrezi o farfurie goală. Sunt soluții și măsuri însă acestea trebuie puse cât mai rapid în practică’, a conchis acesta.

Avi Cicirean, reprezentatul Brand Minds și al organizatorilor de târguri și conferințe a precizat printre altele că toți cei de aici ne-am dus la îndeplinire niște visuri, care în ultimul an au devenit niste coșmaruri.’