7inc prezintă Zatokrev [SUI] – Ropeburn – Flesh Rodeo / Vineri / 20 octombrie @Underworld

Poster Zatokrev

Vineri, 20 octombrie, 7inc aduce pe scena din Underworld un mix de sludge, punk, doom, alternative și psychedelic, alături de trupele Zatokrev, Ropeburn și Flesh Rodeo.

Zatokrev a fost înființată în aprilie 2002 la Basel. Deși primul album (urmărit în sala lor de repetiție) a fost destinat exclusiv demo-urilor, formația a primit imediat numeroase oferte și, în final, a lansat albumul în 2004/2005. Având radacini în sludge, formația este deschisă către un stil experimental, cu influențe de doom, death și black metal, precum și psychedelic. Acesta este și motivul pentru care atât versurile, cât și artwork-urile Zatokrev sunt înclinate spre sensuri metaforice.

Ropeburn sunt deja cunoscuți pe scena underground de la noi. Fie că te-au prins versurile cu un iz nihilistic, care abordează teme precum anxietatea și trauma create de desfășurarea societății, sau sound-ul hardcore îmbinat cu sludge, punk și metal, Ropeburn creează o atmosferă perfectă pentru a te elibera de toată energia la un concert.

Flesh Rodeo este o trupă bucureșteană de alternative metal formată în anul 2010. Până în prezent, formația a susținut peste 60 de concerte alături de nume precum Karma To Burn, Smallman și Point Blank. La doi ani dupa lansarea albumului de debut, „Tellurium-128”, Flesh Rodeo au revenit cu EP-ul „End Of Greatness”, iar anul acesta au lansat “Things Will Never Get Better”.

Acces incepand cu ora 20:00
Ropeburn – 20:30 – Hardcore / Punk / Sludge // Bucharest
Flesh Rodeo – 21:30 // Alternative / Metal // Bucharest
ZATOKREV – 22:30 // Psychedelic / Apocalypse Metal // Basel

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/194250354443578/

Bilete online: 20 Lei: https://eventbook.ro/music/bilete-zatokrev-ropeburn-flesh-rodeo
@ the Door: 30 Lei
Număr limitat de bilete

** Zatokrev **

https://www.facebook.com/ZATOKREV/
https://www.youtube.com/zatokrev
https://zatokrev.bandcamp.com/
http://www.zatokrev.com/
https://twitter.com/zatokrev

** Flesh Rodeo **
Alternative / Metal // Bucharest

https://www.facebook.com/fleshrodeo/
https://fleshrodeo.bandcamp.com/
https://www.youtube.com/watch?v=fLUz0Bxum_Q
https://www.youtube.com/watch?v=KdxQC-K8w5Q
https://www.youtube.com/watch?v=ITgHgQm4qpI

** Ropeburn **
hardcore/punk/sludge / Bucharest

https://www.facebook.com/Ropeburnband/
https://ropeburnro.bandcamp.com/releases
https://www.youtube.com/watch?v=Hxu3WmSpDN4
https://www.youtube.com/watch?v=fFehqvBEtxQ


Hexis, Woes, Void Forger și Ropeburn în Quantic

Există în orașul ăsta multe evenimente care ar merita mult mai multă atenție decât li se acordă (după cum există și destule care primesc mult mai multă decât ar fi cazul). Trecând peste acest truism hagiform, într-o seară de marți, 6 iunie, în Quantic s-a întâmplat (încă) un concert mișto. Chiar atât de mișto încât meritau o cronică, chiar și atât de întârziată.

Cântarea a adus pe aceeași scenă două trupe daneze, Hexis și Woes, aflate în turneu împreună și două trupe bucureștene, Ropeburn și Void Forger.

Woes, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Woes vin din Copenhaga și din păcate numele produce confuzie, mai sunt încă cel puțin două trupe cu titulaturi sinonime, în UK și Japonia. Dar unde merg două de ce n-ar merge și a treia?

Nu prea multe materiale înregistrate în cei doi ani de existență (un EP și un split), dar odată urcați pe scenă devine foarte clar pe ce s-au concentrat. Prestația live a fost captivantă din start și a rămas așa până la sfârșit.

Hexis, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Mult mai experimentații (în teorie) consăteni danezi Hexis au fost headlinerii serii. Deja cu două albume (și o multitudine de EP-uri) la activ, sute de concerte și deja vreo șapte ani de activitate, locul pe afiș le era destinat.

Amândouă trupele activează cam în aceeași micro nișă de blackened hardcore, fiecare cu subtilitățile proprii. Amândouă trupele au un repertoriu și o prestație foarte heavy și furioasă de la cap la coadă. Amândouă trupele au demonstrat din plin o nonșalanță scenică extrem de energică, iar ambii soliști vocali au cântat mai mult din sală, din mijlocul publicului, într-o interacțiune directă și imediată.

Mi-au plăcut mai mult Woes, dar asta a ținut doar de impresia momentului, pentru că termenul de exploziv este o descriere potrivită a serii. Trupe ca acestea două sunt cele care vor umple mâine Arenele. Prea puțini vor putea spune că i-au văzut în Quantic (sau poate vom afla atunci că au fost de fapt sute de oameni la cântare), dar acesta este rolul principal al underground-ului, să crească numele mari de mâine, chiar și într-o paradigmă darwinistă. Hardcore darwinistă chiar.

Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă