B3, chitarele lui Gene Baker

LUTIÉR s. m. meșteșugar specialist în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde (sic). (< fr. luthier)

Așa scrie la dicționar, așa defilăm. Sunt mulți meșteri (cu toate că nu mi se pare deplasat să fie numiți chiar artiști) și mulți ar merita să le fie spusă povestea. Unii dintre ei sunt adevărate staruri, alții mai puțin, dar toți sunt devorați de pasiunea pentru instrument. Astăzi, Gene Baker.

Gene Baker

Prima chitară a primit-o la 7 ani și a început să șurubărească la instrumente încă din școală. Muzician el însuși, a absolvit GIT (astăzi Musicians Institute) în 1986. Cum visurile de rock star nu se concretizau, și-a cîștigat existența cu reparații, lecții și joburi de vânzător în magazine de chitare.

Primul job serios l-a obținut la Ernie Ball. De unde a fost dat afară după 3 luni, pentru că nu se mișca suficient de repede.

Demo by proguitarshop.com

Au urmat primele chitare fabricate sub nume propriu, Mean Gene Guitars, 1988-1990. Când acest business s-a dizolvat s-a axat pe cântat și a scos și un manual de chitară, “Insane Lead Guitar”.

În 1991, Roger Giffin l-a chemat la Gibson West Custom Shop, în North Hollywood, unde a continuat să-și perfecționeze talentele de lutier. Până în 1993, când Gibson a închis prăvălia respectivă, iar Baker s-a mutat la Fender Custom Shop, în Corona, California.

Demo by proguitarshop.com

La Fender a învâțat în continuare și a avut de-a face cu mulți artiști (a fost cel care a lucrat cu Robben Ford la modelele “semnătură”, de exemplu). În timp ce, în paralel, a demarat și Baker Guitars, în 1997.

În 1999 a părăsit Fender Custom Shop, iar Baker Guitars a trăit până în 2003, când a fost vândută lui Ed Roman.

Demo by proguitarshop.com

A urmat Fine Tuned Instruments și chitarele B3, adică am ajuns în prezent. Și prezentul sună foarte bine și arată pe măsură, așa cum se vede și se aude în clipurile de mai sus.

Premier Builders Guild

Mai mult decât atât, Gene este președintele Premier Builders Guild, o asociație de constructori de chitare și amplificatoare boutique de primă mână. Ideea este foarte interesantă și are toate șansele să fie extrem de viabilă. Conceptul practic strânge sub același acoperiș un grup de lutieri extrem de talentați, punându-le la dispoziție toate resursele de fabricație și logistice ale unei organizații mari. Un fel de cooperativă Custom Shop. Să trăiască!


2 comentarii on “B3, chitarele lui Gene Baker”

  1. […] apreciat. Membru al Premier Builders Guild (despre care am mai scris atunci când l-am pomenit pe Gene Baker), are o reputație solidă în domeniul instrumentelor […]

    Apreciază

  2. […] Despre Gene și cariera lui de lutier la Gibson și Fender Custom Shop, dar și ulterior de antreprenor am mai scris. […]

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s