Cântec de Crăciun cu Nanowar of Steel

Nanowar Of Steel, “maeștri internaționali ai parody metal”, și-au găsit anul acesta o casă primitoare la Napalm Records, după o carieră strălucită de 15-16 ani în care și-au scos cam singuri perlele componistice.

Declarația lor de la momentul semnării contractului este definitorie pentru această trupă pregătită acum să cucerească lumea ce nu știa că doar pe ei îi așteaptă:

“We are proud to show the world that we are not just a bunch of uneducated clowns, but a bunch of uneducated clowns with writing and reading skills, as the reading and signing of an actual music contract shows.

For the first time in our 15-year career, this record deal will allow us to show the world that our idiocy truly has no boundaries. Thanks, Napalm, for believing in us and in our special brand of genre-fluid metal!”

Prima lor apariție la Napalm a reușit să mutileze două genuri complet diferite, metal și reggaeton, creând un bastard monstruos care a oripilat deja o lume întreagă, Norwegian Reggaeton, prima piesă metalton din istoria odioasă a hiturilor de vară.

Și pentru că orice sărbătoare merită profanată, recidivează de Crăciun, inspirându-se dintr-o operă literară de răspândire mondială, catalogul IKEA. Valhalleluja îl demască pe nobilul Angus McFife XIII (de la eroicii Gloryhammer) ca și complice activ în această încercare menită să pângărească încă o dată heavy metalul, dar și gospelul.

Probabil se vor bate cu pumnii în piepturile pseudo-barbare că au inventat încă un gen bastard, dedicat lui Odin și IKEA, dar clipul are deja peste 360,000 de vizualizări în mai puțin de 4 zile de la lansare. Tinând cont de faptul că Norwegian Reggaeton a ajuns la 4,000,000 de vizualizări din iulie încoace, lucrurile nu arată bine deloc.

Adrian Coleașă



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.