Sirenia anunță un nou album și prezintă un prim single
Postat: 24/12/2020 Înscris în: Muzică | Tags: addiction no 1, album, clip, riddles ruins revelations, single, sirenia, video 2 comentariiCel de al zecelea album de studio Sirenia este programat să apară pe 12 februarie la Napalm Records. Continuând tradiția titlurilor aliterate a ultimelor apariții, Riddles, Ruins & Revelations este cel de al treilea material cu vocalista Emma Zoldan și primul cu Nils Courbaron (chitară) și Michael Brush (tobe), ca membri permanenți ai trupei fondate de Morten Veland cu aproape 20 de ani în urmă.
Spune Morten Veland, despre album: “Riddles, Ruins & Revelations este cel de al zecelea album de studio Sirenia. Albumul este foarte divers, așa cum trebuie să fie un album Sirenia. Este mult material care arată o latură nouă a trupei și mult material așa cum era de așteptat de la noi, din punct de vedere muzical. Una peste alta, albumul va duce ascultătorii într-o călătorie care va acoperi atât peisaje muzicale familiare, cât și neexplorate până acum. Sperăm să vă placă această călătorie!”
Primul single lansat este Addiction No. 1.
Spune Morten Veland: “Acesta este primul single din viitorul album. Din punct de vedere muzical, cred că prezintă o nouă latură a Sirenia, modernizată.Piesa mi se pare foarte catchy, dar și heavy în același timp. Am acordat un rol mai mare elementelor electronice în cântec. Sperăm să vă placă!”
Pre-order Riddles, Ruins & Revelations: https://smarturl.it/Sirenia-RRR
Adrian Coleașă
[…] single, Addiction No. 1, a apărut în decembrie și a fost urmat de We Come To Ruins în […]
ApreciazăApreciază
[…] single-uri ale noului album au fost Addiction No. 1, We Come To Ruins și savurosul cover Voyage, Voyage. De astăzi, acestei liste se adaugă This […]
ApreciazăApreciază