Concert Evanescence pe 7 iunie la București: Program și reguli de acces

Evanescence revin la București pe 7 iunie la Arenele Romane. Invitați speciali sunt YONAKA din Marea Britanie.

Evanescence, una dintre cele mai iubite și apreciate trupe rock americane, se află din nou într-o formulă magică în care vocea celebrei cântărețe Amy Lee înnobilează piesele care au consacrat trupa și care au rămas nemuritoare pe buzele fanilor din întreaga lume. Cu albume vândute în zeci de milioane de exemplare în întreaga lume, muzica Evanescence a fost răsplătită cu numeroase nominalizări și premii internaționale, printre care două Grammy-uri primite în anul 2004 pentru piesa „Bring Me To Life”, la categoriile „Best New Artist” și „Best Hard Rock Performance”.

Albumul „Fallen” a rămas și în ziua de azi în topul preferințelor celor ce iubesc muzica rock, acesta fiind certificat cu Platină în întreaga lume. „Fallen” este unul dintre cele opt albume, ale tuturor timpurilor, care au reușit să rămână în top Billboad 200 pentru o perioadă mai mare de un an. „The Open Door” (2006) a marcat un nou succes în palmaresul celebrului grup, cu piese precum „Lithium” sau „Sweet Sacrifice”, iar „Evanescence” (2011) a ajuns pe primele locuri imediat după lansare și a fost premiat cu Aur în Australia, Canada și Marea Britanie.

Muzica formației Evanescence poartă o paletă întreagă de influențe și a fost încadrată de către critici în diverse categorii, de la rock, nu metal și gothic, la industrial, progressive sau hard rock. Cu valențe sofisticate și o atenție deosebită pentru detalii, Evanescence au reușit să ofere publicului piese fascinante care au trecut deja de proba timpului.

Yonaka vin din Marea Britanie, mai exact din Brighton, și activează pe scena muzicală din 2014, timp în care au lansat un album în 2019, ‘Don’t Wait ‘Till Tomorrow’ dar și patru EP-uri.
Abordează un alternative rock cu influențe de prog pe alocuri.

Formația a fost în turneu cu Bring Me The Horizon și Fever 333, ulterior colaborând cu BMTH pentru piesa ‘Tapes’.

În momentul de față Yonaka înseamnă Theresa Jarvis la voce, George Edwards la chitară, Alex Crosby la bas și clape și Robert Mason la tobe.

1. PROGRAM

OPEN DOORS   19:00
YONAKA   20:00 – 20:45 
Evanescence   21:15 – 22.55

2. REGULI DE ACCES

Accesul în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 19:00 iar concertele încep la ora 20:00. După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vă vedea trupele favorite. Concertul are loc în aer liber.

Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la porțile de jos din parc ale Arenelor Romane.

La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;
– mâncare sau băuturi de orice fel;
– artificii, arme, obiecte periculoase;
– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
– umbrele (vă rugăm în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
– aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
– animale de companie;
– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

3. CATEGORII DE BILETE ȘI BRĂȚĂRI

– Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toata durata concertului.

– Părăsirea perimetrului de concert, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.

– Posesorii de bilete la categoriile ‘Premium’ și ‘Teren’, vor primi brățări care le vor permite accesul în zona în care au bilete. Brățările trebuie păstrate la mână, exact așa cum au fost puse, pe toată durata concertului. Brățările nu sunt transmisibile și nu trebuie deteriorate pe întreaga perioadă a evenimentului. Posesorii de bilete la categoria Acces General nu vor primi brățară la acces.

– Categoria ‘Premium’ – Cu loc în sectoarele K și E. Vor primi brățări care le vor permite accesul în zona în care și-au cumpărat bilet precum și în zonele Teren și Acces General.

-Categoria ‘Teren’ – Fara loc, in fata scenei.  Vor primi bratari care le va permite accesul in zona in care si-au cumparat bilet precum si in zona Acces General. Nu vor avea acces in zona ‘Premium’

– Categoria ‘Acces General’ cu loc in Arena mai putin sectoarele K si E si fara loc in spatele categoriei Teren. Nu vor primi bratari. Nu vor avea acces in zona Premium si Teren.

4. BILETE

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele costă:

– Premium (cu loc) – 349 lei în presale și 370 la intrare
– Teren (fără loc, în fața scenei) – 269 în presale și 300 la intrare
– Acces General (cu loc) –  179 lei în presale și 200 lei la intrare
– Acces General (fără loc) – 179 lei în presale și 200 lei la intrare

La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Un eveniment BestMusic Live Concerts & METALHEAD powered by ROCK FM



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.