Cobra Fest 1.0 – Și a fost ziua a doua

A venit și ziua a doua a Cobra Fest. După petrecerea de la finalul primei zilei și încă sub impresia ei, am pierdut startul spre Fabrica și am ratat primele două nume, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut și Navi. Mea culpa!

Tragic, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Dar Tragic mi-au deschis ziua fulminant. Recunosc, nu-i știam, dar au aruncat în aer scena de la B52. Post-metal/doom scrie pe etichetă dar conținutul este exploziv. Nu am termen de comparație cu vreo altă prestație de-a lor, dar m-au convins să îi urmăresc în viitor. Au setat foarte sus bara pentru cei ce au urmat și au prevestit ceea ce avea să urmeze.

Orkid, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Orkid nu îmi par avantajați de formula acustică. Au avut fanii lor, cu siguranță sunt oameni care îi plac, abordarea este inventivă (cel puțin prin prisma instrumentelor atipice aduse pe scenă), dar aș prefera să-i revăd într-o variantă electrică înainte să-mi formez o părere.

Cardinal, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Cardinal, din Constanța, au fost cea mai tânără trupă din festival. aflați la ultimul concert pentru viitorul previzibil (vine bacul, vin plecările la școli diferite). Au lăsat o impresie foarte bună și dincolo de stoner și psihedelic mi-au amintit mai degrabă de Jane’s Addiction decât de QOTSA. Dar deh, referințele fiecăruia diferă.

Valerinne, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Valerinne sunt un vârf al scenei post-rock românești. Au fost primiți ca atare și au fost la înălțimea așteptărilor. B52 a fost cadrul perfect în care s-a desfășurat setul lor extrem de atmosferic și au setat tonul pentru cele trei trupe australiene ce urmau să încheie festul.

Dumbsaint, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Dumbsaint au preluat ștafeta și au mers mai departe. Într-o penumbră densă, au asigurat coloana sonoră a unei serii de scurt-metraje ce rulau în timpul setului. Nu m-am putut împiedica să nu remarc arcul peste timp, de la filmul mut și pianistul (sau orchestra) ce-l acompania, la aceste episoade cinematice, acompaniate de o trupă ce se pune singură în umbră și în slujba imaginii.

Meniscus, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Meniscus au continuat, într-o cu totul altă notă. Instrumentali, dar cu o apariție complet diferită, au dansat, au cântat și au conectat publicul la o sursă de energie comună, aproape arhetipală după modul la care au reacționat spectatorii scăldați în lumina roșie ce inunda scena.

We Lost The Sea, by Anca Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

We Lost The Sea au fost apoteoza festivalului, încheierea perfectă. Cea mai cunoscută dintre cele trei trupe australiene (aflate în turneu împreună în Europa) a intrat la orele mici ale zilei următoare și a luat pe sus publicul.

Am auzit comentarii că n-au fost în formă, că puteau mai bine, că una, că alta. Tot ce se poate, dar din punctul meu de vedere au fost întruchiparea perfectă a genului, iar adjectivul care îmi vine cel mai pregnant în minte este epic. De la delicat și intim la grandios într-un singur set.

În rest, cum am zis și ieri, un festival impecabil, fără vreun moment de umplutură, cum îmi doresc multe altele. Cu un public mișto, o atmosferă pozitivă și mulți muzicieni rămași în zonă, mult după ce cântaseră, fani atenți la ceea ce se întâmpla.

Mulțumesc, la cât mai multe ediții!

Galeriile foto ale zilei sunt disponibile aici și aici, ca și aici și aici.

Adrian Coleașă


Cobra Fest 1.0 – Ziua întâi

Pe 2 și 3 iunie Guest au organizat în Fabrica primul (după știința mea) festival internațional de post-rock/instrumental/progressive/ambient/psihedelic din București, Cobra Fest 1.0.

Cobra Fest 1.0, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Propunerea a fost generoasă – trei scene (în Fabrica, în B52 și acustic, pe terasă), 17 trupe în două zile. Devansând concluziile, rar am mai avut experiența unei organizări impecabile în România a unui asemenea fest. Nu știu cum decurs lucrurile în culise, dar ca participant senzația a fost cea pe care mi-am dorit-o mereu de la un asemenea eveniment.

Michael Zimmel, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Prima zi a debutat cu COD și Alice Null, pe care i-am ratat, și am ajuns de-abia la Michael Zimmel. Vine din Linz, Austria, este un one-man band instrumental, clar imers complet în ceea ce făcea. Singura lui problemă este monotonia la care ajung rapid compozițiile lui liniare. Nu lipsit de inetres, dar poate ideile lui ar fi valorificate mai bine de contextul unei trupe. 

Breathelast, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Breathelast nu mai au nevoie de vreo prezentare, nici măcar în context acustic. Cântarea lor a fost (dacă mai era nevoie) o dovadă că piesele lor sunt solide și stau în picioare oricum le-ar cânta, acustic sau electric. Ca și energia, ce s-a transmis foarte bine și în context acustic. Fără surprize, doar o plăcere, ca de obicei.

Adrian Tăbăcaru, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

La Adrian Tăbăcaru nu știam la ce să mă aștept. Un alt one-man band, de data aceasta, un toboșar. Cunoscut de la Taine sau de la Souptrip, a fost prima surpriză majoră pe care am avut-o în aceasă zi.

Într-un show complet, elaborat și inspirat, cu lumini și proiecții, a transformat tobele într-un instrument extrem de expresiv, folosit cu virtuozitate mereu în sprijinul atmosferei și a mesajului. De acum sigur voi fi mult mai atent la orice propunere muzicală va avea.

Daniel Payne, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Daniel Payne a fost o alegere foarte inspirată și a adus o notă aparte în acest festival. În cea mai bună tradiție outlaw country, acest cowboy (din Lubbock, Texas) cu patchuri Darkthrone și Burzum, a arătat cât de viabil și relevant este genul și astăzi. Un amestec de country&western cu arome de folk și blues și versuri dark, a fost pretextul unei țopăieli generalizate într-o bună dispoziție generală.

Country-ul, ca și blues-ul, spune povești. Mai draguțe sau mai dătătoare de fiori, este folclor contemporan, în cel mai pur sens al termenului. Mai mult, amândouă genurile sunt o chestiune de atitudine. Three chords and the truth este sintagma genului, iar Payne este un exponent extrem de autentic.

Deley, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Deley, din Ungaria, au dus Fabrica într-un trip spațial extrem de catchy, iar prima referință care mi-a venit în minte a fost o senzație a anilor ‘90, Ship Of Fools. Nu îi copiază, dar par porniți pe aceeași cale neo-prog, cu aceeași atitudine jucăușă și excentrică, structurați dar în același timp ieșiți din tipare.

Fără a-i acuza de epigonism, îmi par mai degrabă continuatori ai unui gen ce mi s-a părut extrem de fertil atunci când a apărut și nu pot decât să salut asta.

Mental Architects, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Bulgarii de la Mental Architects au fost headlinerii primei seri, absolut meritat. Mai heavy decât Deley, au venit cu o variantă interesantă și groovy de math rock care m-a prins și pe mine (care nu sunt vreun simpatizant al genului). Filosofia lor e simplă – If we play and you listen we’re happy! Cred că am fost extrem de happy cu toții.

Iar galeriile foto ale zilei sunt disponibile aici și aici, ca și aici și aici.

Adrian Coleașă


ASCUNDEM – Clip nou BODARK

Trupa BODARK a lansat un nou single, care este prezentat sub forma unui videoclip – poveste. Felul în care ne ascundem în spatele ecranelor, confundând lumea virtuală cu cea reală, paralela dintre cum credem ca suntem vs cumsuntem de fapt – sunt împachetate foarte sugestiv în muzică, versuri și imagini.

Piesa se numește ASCUNDEM, și este cel de-al treilea single de pe viitorul album Bodark. Totodată, după mai multe amânări cauzate de întâmplări neprevăzute și unor schimbări de componență, băieții promit lansarea întregului album anul acesta, și anunță dorința și disponibilitatea reînceperii cântărilor live.

Videoclipul îl are ca protagonist pe tânărul actor Alfredo Minea, producția video fiind semnată de Alex Bacșei.

Piesa va face parte de pe cel de-al doilea album Bodark – UMANIAC, ce va fi lansat cel mai probabil în toamnă. UMANIAC – combinația intre ‘uman’ și ‘maniac’, înseamnă confruntarea între latura naturală, imperfectă a omului și cea obsesivă, care caută în permanență perfecțiunea. Exprimă totodată credința în oameni, indiferent de natura, culoarea, naționalitatea sau religia lor.

Albumul este produs de Mihai Tivadar (MT Sound, Grenoble) iar mixajul final și masteringul sunt realizate de Adam Whittaker (SpaceRay Music, UK) – cunoscut pentru colaborări cu Grimus, OCS, Velosonics, The Amsterdams, Luna Amară.

Bodark

Bodark este înființată in 2010 în București și este reprezentanta unui gen inedit, care amesteca un brand personal de rock alternativ cu elemente specifice rockului clasic, sintetizatoare sau pasaje de viori si violoncel.

Componența actuală a trupei îi cuprinde pe Vali Mihnea (voce, bass), Andrei Namian (chitară, sintetizatoare), Daniel Rizea (chitară, sintetizatoare), Stefan Dancău (tobe).

Primul album Bodark – POT, îl puteti asculta pe youtube aici, sau descărca integral aici

Mai multe detalii despre activitatea trupei puteți găsi la urmatoarele adrese:

http://www.facebook.com/BodarkBand
http://www.youtube.com/BodarkBand
www.bodark.ro
http://bodarkband.bandcamp.com

Drop’n’Dirty: http://www.facebook.com/DropDirty

Adam Whittaker: https://adam.proqloud.com/

https://www.facebook.com/pages/SpaceRay-Music-Romania/1437640703210466


Am fost la Grindcore Picnic la Fabrica

Sâmbătă 27 mai în Fabrica a fost un picnic. Axa Valahă a strigat apelul și se fac vinovați de această seară gândită de la început ca o întâlnire lejeră și informală. Nu și de ploaia care nu prevestea vreun chef de distracție, mai degrabă din contra.

18767493_414555955594037_1758686278686439136_n

Photo by Anca Coleașă

Pus sub semnul generic de grindcore, afișul eclectic a reunit două axe, cea internațională (finlandezii de la Cut To Fit aflați în turneu cu maghiarii Kyliga Dälen) și cea națională (Visions Of Madness și sărbătoriții serii, timișorenii de la Blutrină).

O mențiune aparte merită proiecțiile constante din fundal, cu tema total failure, care au contribuit și ele la haosul funny.

Visions Of Madness, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Înarmați cu un EP în palmares, Vertigo, Visions Of Madness au asigurat deschiderea.

În meniul picnicului erau trecuți la categoria hardcore/punk/metal și toate acestea s-au regăsit în realitate, într-un setlist relativ scurt, dar satisfăcător pentru cei convertiți deja. Pentru ceilalți, o surpriză mai degrabă plăcută și de urmărit în continuare.

Cut To Fit, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Power duo-ul nu mai este vreo noutate, formula minimalistă și-a dobândit deja galoanele și a pătruns în mainstream, de la White Stripes și Black Keys, până la Royal Blood, citați ca influență de mai toată lumea în acest moment.

Cut To Fit preiau formula și o duc într-un teritoriu mai degrab grindcore. Vizual o ciudățenie (chitaristul părea desprins dintr-un film hip-hop și colat pe un Gibson SG distorsionat), duo-ul și-a văzut de treabă fără să privească în stânga sau dreapta, direct la obiect.

Kyliga Dälen, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Pe vremea când ascultam Discharge nu m-aș fi gândit vreodată că pot genera un curent de sine stătător, dar realitatea are obiceiul (bun sau prost) să ofere mereu surprize.

Ca exponent auto-asumat d-beat/discore/crust, Kyliga Dälen au fost cea mai punk apariție a serii. Combinația cu vocea guturală mi-a amintit de vizita de anul trecut a canadienilor de la Black Pestilence, dar strict la nivelul de crossover. Altfel, curat, serios, într-o urgență foarte punk, la obiect, fără floricele.

Blutrină, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Iar dacă totul fusese foarte serios până atunci, petrecerea a început cu baloanele colorate ce au invadat scena pentru Blutrină, care își lansau albumul de debut, Looney Fuckin’ Grind, aproape o jumătate de oră de gore/porn grind și caterincă.

Nu era nevoie să fii vreun fan al genului ca să te distrezi. Metalul de felul lui se ia cam prea în serios și păcătuiește printr-o lipsă de autoironie sănătoasă. Blutrină pică fix în cealaltă extremă, în care totul devine prilej de miștouri și apropouri deloc subtile, de la pamperșii deveniți uniformă de scenă, trecând prin cămașa de forță (cu dl doctor aferent) și până la tutu-ul roz purtat cu o mare demnitate și naturalețe.

Nu găsesc vreun sens să vă povestesc ce s-a întâmplat în sală. Cei care au fost acolo au participat din plin și mă îndoiesc să fi plecat cineva altfel decît cu zâmbetul pe buze. Cât despre cei care au lipsit… ghinion! Afară ploua.

Recunosc, referințele la looney tunes mi-au fost prilej de nostalgie amuzată, dar s-au încastrat perfect în viziunea de haos bășcălios, poate infantil, dar foarte contagios. Pentru o seară (și mereu “doar încă zece piese”), Fabrica s-a transformat într-un teren de joacă a unor adulți dați în mintea copiilor la cel mai mișto mod posibil.

Iar toată petrecerea s-a văzut cam așa și așa.

Adrian Coleașă


DrumStage a publicat o serie de filmulețe cu toboșarii care au participat la ediția Kick The Spring!

Kick the Spring

În prag de vară, echipa DrumStage a publicat pe canalul de Facebook și Youtube filmările de la ediția “Kick The Spring”. Evenimentul a avut în atenție toboșari prestigioși din țară și de peste hotare precum: Andrea Vadrucci, Sergio Ponti, Adrian Tăbăcaru, Septimiu Hărșan, Răzvan Răduță și mulți alții.

După cum v-am obișnuit, după fiecare eveniment major, publicăm o serie de videoclipuri realizate la cea mai înaltă calitate cu gândul că vor servi ca material de studiu sau entertainment pentru pasionații de percuție. 

Editia “Kick The Spring” – care a avut loc în această primăvară în clubul Quantic din București s-a bucurat și de această dată de prestații uimitoare, de la reprezentații tehnice la show-uri de lumini și culoare. 

Pe această cale vă invităm să urmăriți videoclipurile noastre prin intermediul paginilor de Facebook și Youtube. Și dacă v-a plăcut, nu ezitați să ne dați Subscribe sau Like. Deja plănuim următoarea ediție! 

Despre artiștii invitați!

Andrea Vadrucci – toboșar inclus în top 500 al celor mai faimoși toboșari din toate timpurile. Fost toboșar al spectacolului KOOZA din portofoliul Cirque Du Soleil. 

https://www.facebook.com/drumStage/videos/1576075422426612/
https://www.youtube.com/watch?v=XcXDP7UBQoA&t=178s

Adrian Tăbăcaru – Absolvent de Master al Universității de muzică din București, Adrian este recunoscut ca toboșar, producător și compozitor pentru formațiile Taine și Souptrip.

https://www.facebook.com/drumStage/videos/1572048976162590/
https://www.youtube.com/watch?v=wDfzf-tJm3w&t=3s

Septimiu Hărșan – Toboșar al trupelor Necrovile, The Thirteenth Sun, Code Red, Spectral, Aria Urbană și Indian Fall, având de asemenea un proiect alături de chitaristul sârb Miloš Batoanin (Synesis Absorption, Disdained) și diverse alte colaborări în calitate de session drummer, este primul și singurul instrumentist român care a apărut în cunoscuta publicație Sick Drummer Magazine.

https://www.facebook.com/drumStage/videos/1563287443705410/
https://www.youtube.com/watch?v=PjkuvDyhmWQ

Sergio Ponti – A colaborat în două turnee naționale cu Mike Keneally (chitarist pentru Zappa, Joe Satriani și Dethlok), dar și cu trupa Egin (folk/rock), Ephel Duath (avant-garde) și DorDeDuh, având și propria trupă, Koneskin.

Sergio Ponti este profesor în câteva școli de muzică și endorser pentru Vibe Drums, Promark Drumsticks, Evans Drumheads, Protection Racket.

https://www.youtube.com/watch?v=MG3Kpjc0Lds
https://www.facebook.com/drumStage/videos/1561342927233195/

Răzvan Răduță – Este cunoscut pentru colaborările și trupele în care a cântat de-a lungul timpului, precum H8, Cap De Craniu, Protest Urban, Rock N’Ghena, Nightpray, Kandaon și Discordless, având în același timp o vastă experiență în graphic design, televiziune sau producție audio/video.

https://www.facebook.com/drumStage/videos/1556601091040712/
https://www.youtube.com/watch?v=q3ihHd38YzA

Montajul și procesarea sunetului au fost asigurate de Răzvan Răduță/Oldboystudio și Marius Costache /Studio 148.