Eric Johnson, primul album acustic 100%

S-au împlinit treizeci de ani de când Tones, cel de-al doilea album solo, l-a propulsat pe Eric Johnson către recunoașterea națională și pe traiectoria ce i-a făcut pe cei de la Guitar Player să-l declare “unul dintre cei mai admirați chitariști ai planetei”.

Eric Johnson by Max Crace

Photo by Max Crace, courtesy of Mascot Label Group

Aclamat ca și chitarist electric, s-a hotărât să-și arate lumii latura acustică, prea puțin văzută până acum. Astfel că pe 7 octombrie va apărea primul său album complet unplugged, EJ.

Suprinzător, Johnson, cunoscut pentru abordarea aproape dureros de meticuloasă a înregistrărilor sale, a ales de data aceasta să fie mult mai direct pe acest album pe care l-a produs singur. Cea mai mare parte a materialului a fost înregistrată live, iar Johnson apare și în postura de pianist.

Pe lângă materialul original, EJ va cuprinde și trei cover-uri – Scarborough Fair, preluată după varianta făcută celebră de la Simon&Garfunkel, One Rainy Wish a lui Hendrix, într-un aranjament surprinzător pentru pian și chitară și clasicul Les Paul&Mary Ford din 1951 The World Is Waiting For The Sunshine.

Johnson a apreciat întotdeauna artiștii ce inspiră trezirea conștiinței, iar cu acest nou album își continuă misiunea de a face muzică care distrează, inspiră și vindecă.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s