Rancorum și Váthos, invitați speciali în concertul de lansare al noului album Akral Necrosis
Postat: 29/08/2020 Înscris în: Știri | Tags: 2020, 25 septembrie, akral necrosis, album, bucuresti, lansare, quantic, rancorum, vathos Scrie un comentariuAkral Necrosis vor lansa cel de-al treilea album, intitulat “The Greater Absence”, pe 25 septembrie în cadrul unui concert special, alături de Rancorum și Váthos.
Evenimentul va avea loc în gradina de vară a clubului Quantic cu un număr limitat de participanți.
Prețul unui bilet este de 40 de lei, iar în ziua evenimentului va fi de 50 de lei.
https://www.iabilet.ro/bilete-lansare-de-album-akral-necrosis-25-septembrie-in-quantic-club-58491/
Numărul biletelor este limitat și nu va fi suplimentat pentru a respecta toate normele de siguranță și prevenție epidemiologică în vigoare.
Biletele se pun în vânzare doar online prin iabilet și nu se vor comercializa la locație pentru a avea un acces cât mai rapid în zona de concert.
Rancorum delimitează un cvintet bucureștean cu începuturi destul de vag definite în timp. Primele idei despre ce s-ar putea face au apărut prin 2014-2015, interval în care s-au stabilit câțiva parametri și o anumită direcție pentru death-metalul propus. Totul a prins contur în compozițiile ulterioare, o parte dintre ele fiind lansate în 2018 pe albumul de debut “The Vermin Shrine”. După un an 2020 presărat deja cu foarte multe concerte anulate, Rancorum se va face din nou auzit, așa cum s-a consacrat, cu un program de riffuri grele și foarte grele, prezentat de această dată într-o nouă formulă a trupei.
Formația Váthos ia ființă în București la finele anului 2017. Componența actuală este: Radu (voce), Alex (chitară), Ducu (chitară), Dany (bas), Gigi (tobe). Perioada de materializare a stilului muzical – cu elemente de post black atmosferic, melodic death metal cu diverse influențe în sub-genurile muzicii extreme – dă naștere unui amestec de melodicitate și agresivitate, conturând sunetul propriu al grupului într-un timp foarte scurt. Muzica creată captează rapid atenția ascultătorilor din underground-ul de metal extrem, iar într-o perioadă de doi ani aduce trupei numeroase concerte în palmares.
Noul album Akral Necrosis, “The Greater Absence”, conține 10 piese cu o durată însumată de peste o oră și marchează revenirea trupei la un format conceptual. Materialul a fost înregistrat într-o componență foarte interesantă, avându-l ca session member pe Krzysztof Klingbein, unul dintre cei mai agresivi tineri bateriști din Polonia.
Materialul va putea fi achiziționat în format fizic în ziua concertului, alături de merchandise oficial.
Concertul de lansare din 25 septembrie este primul în noua componență a trupei, cu Philip Philipov în spatele tobei.
Akral Necrosis a debutat în 2011 cu albumul „Pandemic Dominion”, un album conceptual care, privit din contextul actual, poate fi considerat profetic. În 2016, blackerii au continuat asaltul muzical cu „Underlight”, de data aceasta un material construit în jurul singurei certitudini a condiției umane.
Pagina event: https://www.facebook.com/events/295299495038415/
Akral Necrosis Official FB: https://www.facebook.com/akralnecrosis