Jack Savoretti cântă în România în 2022
Postat: 17/02/2022 Înscris în: Știri | Tags: 21 octombrie, 22 octombrie, bucuresti, cluj, concert, form space, fratelli studios, jack savoretti Scrie un comentariuArtistul britanic Jack Savoretti cântă în România în luna octombrie la Fratelli Studios din București pe 21 octombrie și la /FORM Space din Cluj-Napoca pe 22 octombrie. Fiecare bilet include o donație de 1£ pentru War Child. Evenimentul va respecta normele în vigoare la data acestuia.
Jack Savoretti este un artist britanic a cărui muzică ne poartă printr-un amalgam de folk, indie și alternativ. Are șase materiale de studio lansate până în prezent, iar cele mai recente, „Singing to Strangers” lansat în 2019 și „Europiana” din 2021, au debutat pe prima poziție în UK Album Chart. Pentru aceste cele mai de succes materiale de studio, Savoretti a colaborat cu artiști precum Bob Dylan, Nile Rodgers și Samuel Dixon.
Jack a colaborat cu Kyle Minogue pentru albumul artistei din Australia, ‘Golden’, lansat în 2018. Savoretti este un pasionat al fotbalului, fiind fanul echipei Genoa, echipa din primul eșalon fotbalistic al Italiei.
Biletele se pun în vânzare pe 23 februarie la ora 11:00 pe iabilet.ro.
Doua evenimente BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla