TONI DIJMARESCU lansează single-ul “Joyful Christmas”, o melodie specială de Crăciun

Chitaristul Toni Dijmărescu a lansat prin Universal Music Romania un nou single, “Joyful Christmas”, ce redă starea pozitivă și bucuria sărbătorilor de Crăciun. Acesta este disponibil de astăzi pe platformele de streaming și pe YouTube la linkul de mai jos:

https://UMRDD.lnk.to/JoyfulChristmas

Toni Dijmărescu: ”Îmi aduc perfect aminte, aveam 15 ani, deja cântam la chitară și ascultam Jason Becker, Vinnie Moore și Joe Satriani, cu toții niște chitariști fabuloși, în timp ce împodobeam cu mama bradul înaintea Crăciunului. Când am fost aproape gata, mama mi-a zis, ”Toni, muzica asta e frumoasă, dar nu prea se potrivește cu Crăciunul” – și avea dreptate. Sunt ceva ani de când vreau să compun o asemenea piesă și acum, cu ajutorul prietenilor mei Adi și Flavius, care m-au ajutat la părțile de clape, tobe și mai ales la producție, am reușit. Ne-ați face o mare bucurie dacă această piesă ar ajunge în casele și în sufletul vostru și vă dorim tuturor sărbători fericite!”

La înregistrarea acestui single au participat ca invitați muzicienii Adrian Igrișan (Cargo) și Flavius Suciu (Reșița Rocks, Screaming Heads), iar artworkul a fost realizata de artista grafică Petra Martin (The Bipolar Disorder Project, Koneskin, The Pretty Dark).

Chitaristul Toni Dijmărescu s-a făcut remarcat de-a lungul carierei sale alături de artiști și trupe ca Narcisa Suciu, Anca Neacșu, Călin Pop, Reșița Rocks, Screaming Heads, MarkOne1 & The Brothers, Rock n Ghenă, Desant sau Stonelight, cu aceștia din urmă înregistrând o piesă pentru albumul tribut dedicat trupei Goodbye To Gravity. După tragedia din clubul Colectiv, a lansat piesa ”#Goodbye”, destinată ajutorării victimelor incendiului și familiilor acestora, prin donarea câștigurilor rezultate din vânzări fundației Estuar.

Toni Dijmărescu pe Spotify: https://bit.ly/bandsandcollabs
Toni Dijmîrescu pe Facebook: www.facebook.com/tonidijmarescu

Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro


Cadouri de Crăciun din partea JazzyBIT

Poate De Ce” – cel mai nou clip din seria „The Alt Club Sessions”

Cu ocazia finalului de an lansăm un nou videoclip din seria „The Alt Club Sessions” la piesa „Poate De Ce” de pe primul nostru album „Touch the Sky„.

Poate De Ce” reprezintă piesa noastră de suflet, care s-a născut din amintiri și tristețe, cu toate acestea fiind o melodie care te incălzește cu speranță: “De ce” se intâmplă unele lucruri în viață, “Poate” orice are o însemnătate aparte, de multe ori neînțeleasă de noi.

Clipul a fost filmat și editat de către Amalia Gaiță și Cristina Precupaș, iar de partea de înregistrare și mastering s-a ocupat Attila Lukinich (DSPro).

Free Download

Albumele JazzyBIT se pot descărca gratuit în perioada sărbătorilor

În perioada 22 – 26 decembrie, albumele „Touch the Sky” și „Horizon” se pot descărca gratuit de pe contul nostru Bancamp. Trebuie doar să introduceți costul „0” în momentul achiziției albumelor digitale